Îngerul ierbii

Acum câteva zile a fost sărbătoarea îngerilor. Deşi fiinţe nevăzute pentru ochiul fizic, grija lor faţă de tot ce ne înconjoară este evidentă. Pilda de astăzi ne vorbeşte tocmai despre cum se poate prăbuşi totul dacă îngerii n-ar străjui asupra lumii întregi.

Peste tot ce a creat, Dumnezeu a rânduit un înger care să vegheze. Unul să ocrotească copacii, altul să se îngrijească de păsări, altul să fie atent la flori şi aşa mai departe. Chiar şi iarba pe care călcăm  a fost dată în grija unui înger.

Dar Îngerul ierbii şi-a zis: „Celorlalţi îngeri Dumnezeu le-a dat lucruri importante spre administrare. Mie mi-a dat iarba cea cu totul lipsită de importanţă. N-am să mă ocup deloc de ea. Poate creşte şi singură“.

Şi într-adevăr nu s-a ocupat de ea deloc.

Dar într-o zi, Îngerul copacilor s-a dus la Dumnezeu plângându-se că mor pomii din grădinile oamenilor şi arborii din păduri, pentru că iarba care întreţine umezeala e toată uscată. În altă zi s-a dus Îngerul florilor, plângându-se că florile nu pot creşte pe câmpuri pentru că nu mai există iarba care să păstreze roua pentru ele. În cele din urmă a venit omul plângându-se: „Doamne, mor animalele în gospodării pentru că nu mai avem iarbă să le hrănim. Ia-mi, te rog, viaţa pentru că nu mai pot îndura amărăciunea. Altădată totul era frumos, dar acum pământul arată ca un deşert“.

Atunci Dumnezeu l-a chemat la Sine pe Îngerul ierbii şi l-a întrebat: „Ţi-am dat oare o sarcină mică sau mare, Îngere al ierbii?“ Dându-şi seama că Domnul i-a cunoscut gândurile, el a îngenuncheat şi a zis: „Nu trebuia să gândesc astfel. Acum îmi dau seama că sarcina pe care mi-ai dat-o era mai mare decât eram eu vrednic să primesc. Iartă-mă! De acum încolo îmi voi face datoria şi lumea va fi frumoasă din nou. Am înţeles acum că nimic nu e lipsit de importanţă şi fără rost“. Şi iarba îngrijită făcu să crească din nou copacii, să înflorească din nou florile şi să-şi răspândească din nou mirosul pe pământ. (Mitropolitul Antonie Plămădeală, „Tâlcuri noi la texte vechi“)