Îngrop sau lucrez talantul primit?

Aproapele meu e totdeauna mai bine plasat decât mine. Sau cel puțin așa tind să cred la o privire superficială. În primul rând aproapele de departe. Ţara în care s‑a născut el arată mai civilizat. Curățenia este curățenie. Tind să îmbrățișez valorile lui sau măcar să le râvnesc. Dar și ale celui de lângă mine. Deși beneficiem de același context, lui lucrurile îi merg altfel. Mult mai bine decât mie. Familia lui este mai așezată. Parcursul lui socioprofesional a fost mai facil. Profesia lui pare mai avantajoasă. Așa o fi sau e mult mai ușor să vezi lucrurile când ești pe margine. Ca la jocul de șah.

Propun o lectură a lucrurilor având ca fundal Pilda talanților relatată în Matei 25, 14-30. Este precedată de îndemnul la trezvie: Privegheați, că nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului (vs. 13). Dacă ar veni astăzi, ce răspuns dau? Unde mă plasez? Sunt slugă bună și credincioasă? Sau slugă vicleană și leneșă? Uitându‑mă în viața mea nu am curajul să mă așez în prima categorie. Nu cred că pot fi răsplătit pentru ce am făcut până acum. Dar încerc să văd partea plină a paharului. Pot să mă bucur că nu mi‑a dat doi sau cinci talanți. Ar fi fost mai greu de gestionat. Orice dar vine cu prețul lui de responsabilitate. Cu cât e mai mare darul, cu atât te solicită mai mult. Slavă Domnului că ne‑a dat fiecăruia după putere.

În pildă, sluga vicleană și leneșă recunoaște că a ascuns talantul în pământ (Matei 25, 25). Aș putea să spun și eu asta? Nu. Nici nu cred că știu bine ce talant mi‑a dat Dumnezeu. Și mă întreb de ce? Sunt ispitit să privesc tot timpul la cel de lângă mine. Înzestrat cu ochi critic, văd foarte bine talanții sau res­pon­sa­bilitățile aproapelui. Părinții mei ar putea fi mult mai buni. Profesorii mei ar putea să‑și dea mai mult silința cu educația mea. Prietenii și apropiații mei ar putea fi mai atenți cu cei din jur. Oamenii politici, conducătorii și superiorii mei ar putea reprezenta mai bine interesele noastre decât o fac. Românii ar putea face efortul ca țara în care trăim să fie mult mai plăcută. Dar eu voi fi întrebat de talantul pe care eu nu l‑am lucrat, nu de talanții celorlalți. Faptul că văd neîmplinirile lor nu‑mi deschide ochii. Captat de paiul din ochiul aproapelui, bârna din ochiul meu rămâne neluată în seamă. Orbire clară. Oare asta nu este îngroparea talantului? Prima condiție să lucrez este să fiu conștient de tezaurul de care beneficiez. Nu pot să mă apuc de treabă dacă nu știu ce resurse am. Cum evaluez resursele? Cum știu unde mă aflu? Cum pot ști ce talant am?

În Evanghelie talanții sunt împărțiți. Sunt dar. Ce daruri am primit eu? În primul rând viața. Un mare talant pe care atât de posesiv ni‑l însușim, încât nu‑l mai vedem ca dar. O cultiv eu și o folosesc cum ar trebui? Sau o risipesc și o îngrop în lucruri marginale? De multe ori o îngrop în tot felul de nemulțumiri care de care mai mărunte. În al doilea rând sănătatea. Oare o folosesc cum ar trebui? Sau de multe ori abuzez de ea, nu o îngrijesc și o îngrop în plăcerile care mă stăpânesc? Apoi valorile creștine și naționale. Câte mai avem. Mă așez eu cum și cât trebuie în ele și le lucrez cu folos? Sau le îngrop în cenușa valorilor pe care mi le vinde ipocrit societatea consumistă de care mă îndulcesc? Apoi familia tradițională. Sunt suficient de conștient de acest talant și mă folosesc de el sau îl îngrop în grijile mărunte și în goana după multe și diverse importante nimicuri?

Talant este și lucrul pe care sunt eu astăzi chemat să‑l fac. În fișa postului meu ce scrie? Cum mă achit de datoriile pe care le presupune statutul meu? Oare depun tot efortul pentru a obține cel mai bun rezultat din lucrarea mea? Oare fac tot ce‑mi stă în putere la locul în care m‑a așezat Dumnezeu? Oare nu aș putea să mă jertfesc mai mult pentru lucrarea binelui din postura neînsemnată în care mă aflu? Cu siguranță este loc de mult mai bine în tot ce lucrez. Cred cu tărie că toate relațiile mele cu aproapele pot fi îmbunătățite semnificativ. Fie în familie, fie cu prietenii, fie cele profesionale. Cu un minim efort aș putea spori binele în Biserica și societatea de la care îl revendic. Aș putea să fiu mai angajat și responsabil în tot ce fac. Aș putea să mă jertfesc mai mult. Aș putea să nu mai îngrop talantul în menajarea și plăcerile mele. În măsura în care aceste lucruri nu se întâmplă, îngrop talantul cu care m‑a înzestrat Dumnezeu.

Adâncind analiza lucrurilor, văd că nu pot nimic de fapt. Sunt nevoit să primesc cuvântul Mântuitorului: Fără Mine nu puteți face nimic (Ioan 15, 5). Dar cum pot accesa ajutorul Lui? Cum pot lucra acest talant dumnezeiesc? Credem și mărturisim că ne putem împărtăși din Dumnezeu. Cum? Prin harul dumnezeiesc pe care îl avem lucrător în Biserică. Ne putem împărtăși din Dumnezeu prin Sfintele Taine și toate celelalte lucrări ale Bisericii. Încerc să detaliez cu exemplul Sfintei Liturghii. Prin aceasta facem lucrător în viața noastră talantul împărtășirii de Dumnezeu. Ar putea fi un talant neprețuit. Dacă îl folosesc la capacitatea lui. Dar eu, de cele mai multe ori, îl îngrop în comoditate, în delăsare, în lipsa de grijă sau chiar în puțina mea credință. În cel mai bun caz îl îngrop într‑o foarte acută conștiință a păcătoșeniei mele, a nevredniciei mele. Cele din urmă ar trebui să fie motorul dorinței mele de a alerga la biserică cât mai des și cât mai atent pentru a mă împărtăși de acest talant.

Totuși, nu e suficient doar să merg la biserică. De ce spun asta? Exemplific cu experiența mea. Personal sunt condiționat de profesie să merg frecvent la biserică. Sunt cântăreț la strană. Dar asta nu înseamnă neapărat că lucrez talantul împărtășirii de Dumnezeu. Cred că mai mult îl îngrop. Responsabilitățile unui cântăreț, ascultarea pe care trebuie să o împlinesc în timpul slujbelor, îmi distrag atenția la forme. Este necesar un efort susținut pentru a fi atent și pentru a depăși lucrurile exterioare. Uneori conștientizez și riscul familiarității excesive cu cele din biserică. Această familiaritate devine tot un pământ în care, inconștient dar sigur, îngrop talantul încredințat nouă, cler și credincioși.

Cu cât conștientizez mai mult faptul că îngrop talantul meu, cu atât voi căuta mai mult medicamentul și voi lucra talantul primit. Iar dacă chiar îmi propun ferm și voi reuși într‑o oarecare măsură, mă voi bucura auzindu‑L pe Mântuitorul zicând: Tot celui ce are i se va da și‑i va prisosi, iar de la cel ce n‑are, și ce are i se va lua (Matei 25, 29).