Însemnări pe marginea unei biografii

Mi-a venit gândul să fac câteva completări pe marginea biografiei răposatului Arhiepiscop Epifanie Norocel, fost păstor al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei. Nu am fost apropiaţi, dar aflasem multe despre el, parte din ele înscrise în tradiţia Mănăstirii Neamţ, parte aparţinând ţinuturilor noastre natale. Satul meu nu-i prea departe de Mălini, pe unde treceam adeseori în copilărie şi tinereţe, în drumul spre voievodala mănăstire Slatina.

În anii de seminar, profesorul nostru de istorie, părintele Constantin Cojocaru, ne spunea uneori, mai în glumă, mai în serios: comuna Mălini a dat ţării trei mari personalităţi: Nicolae Labiş, episcopul Epifanie de la Buzău şi preoteasa mea... Odată cu trecerea anilor aveam să constat şi eu, cu totală apreciere, că proveneau din Mălini mulţi monahi, preoţi şi preotese, unii remarcabili în ceea ce priveşte vocaţia slujirii lui Dumnezeu şi a Bisericii Sale. Mărturie despre oamenii locului şi dragostea lor faţă de Domnul stau bisericile din Mălini, măreţe şi frumos împodobite.

Cu mulţi ani în urmă drumurile vieţii mele s-au întâlnit, graţie purtării de grijă a lui Dumnezeu, cu un alt mălinean, cu totul special, dăruitul scriitor Grigore Ilisei, inspirat condeier şi slujitor al Radioului şi Televiziunii, fiul unui preot harismatic care-şi are originea în acelaşi loc mirific de la poalele Stânişoarei, rudenie mai îndepărtată a vlădicului Epifanie. Aşadar am cunoscut suficienţi mălinari pentru a fi reuşit să-mi fac o părere despre oamenii şi atmosfera acestui loc.

Arhiepiscopul Epifanie, pe numele său de botez Gavril (Norocel), s-a născut în Mălini, la 14 decembrie 1932, într-o familie de oameni modeşti - Victoria şi Dumitru. Mama sa l-a crescut cu mari sacrificii singură, până când acesta a absolvit patru clase la şcoala primară din satul natal. Victoria (născută la 17 decembrie 1904, † 5 iulie 1980), mama arhiepiscopului, fiica lui Mihalache şi a Dochiţei Şandru, a cunoscut greutăţile familiale întrucât provenea dintr-o familie cu zece copii. Asumându-şi singurătatea până la capăt şi ajutată de sora ei Măriuca Şandru (†2001), l-a crescut pe viitorul ierarh cu lacrimi şi jertfelnicie. (Dumitru Norocel s-a recăsătorit şi a avut alţi patru copii.)

În anii copilăriei, Gavril Norocel s-a întâlnit de multe ori cu Nicolae Labiş, cu trei ani mai mic decât el, al cărui tată a fost învăţător şi director al şcolii din Mălini.

Dintre fraţii mamei arhiepiscopului, unul a îmbrăcat haina smereniei, devenind monahul Valerie Şandru de la Mănăstirea Râşca. Acesta s-a născut la 26 decembrie 1898 în comuna Mălini, iar în anii petrecuţi la mănăstire a avut mai multe ascultări, printre care şi aceea de îngrijitor la vite. A vieţuit în ctitoria lui Petru Rareş timp de 50 de ani. Era un bătrân sfătos şi apreciat în mica obşte.

L-am cunoscut şi eu în perioada de sfârşit a vieţii sale, când trecuse demult de vârsta psalmistului. La înmormântarea sa din 3 martie 1984 (†29 februarie 1984) a participat şi episcopul Epifanie, împreună cu părintele arhid. prof. Ioan Ivan de la Mănăstirea Neamţ, protosinghelul Teofil Popa, stareţul mănăstirii Râşca, ieromonahii Macarie Iftimie şi Arsenie Dodu, pr. Dumitru Erhan şi pr. Gheorghe Vrăjitoru.

La uşa chiliei monahului Valerie a bătut în anul 1948 (la vârsta de 16 ani) nepotul de la soră, Gavril Norocel. În perioada de ucenicie a fost rânduit în cea mai smerită ascultare de aspirant la călugărie, păzind şi îngrijind, împreună cu unchiul său, vitele mănăstirii. L-a ajutat mult la Mănăstirea Râşca stareţul protosinghel Epifanie Catrina (Acatrinei), cu a cărui sfătuire şi binecuvântare a plecat doi ani mai târziu la Mănăstirea Neamţ.

Protosinghelul Epifanie Catrina (Acatrinei) s-a născut la 1 ianuarie 1891 în comuna Rădăşeni, jud. Suceava, din părinţii Grigore şi Maria. A intrat în obştea Mănăstirii Secu la 24 martie 1910, iar la 24 iunie 1912 a fost tuns în monahism, conform Ordinului nr. 2494 din 29 mai 1912 al Sfintei Mitropolii a Moldovei şi Sucevei. La 31 august 1913 a fost hirotonit ierodiacon, iar la 17 septembrie 1916 ieromonah. La 26 aprilie 1914 a fost numit econom al Mănăstirii Secu, iar în 1936, conform Ordinului Sfintei Mitropolii nr. 9977, stareţ al Mănăstirii Horaiţa. Începând cu anul 1947 îl întâlnim stareţ la Mănăstirea Râşca (cf. Ordinului 49/1947). A fost hirotesit duhovnic la 29 mai 1919 şi protosinghel la 6 noiembrie 1928. Pentru scurte perioade de timp, a funcţionat ca egumen şi la schiturile Ţibucani (1932-1934) şi Dumbrăvele din ţinutul Neamţului.

În iulie 1952 s-a pensionat, iar ultimii ani ai vieţii i-a petrecut la Mănăstirea Secu, unde s-a mutat la cele veşnice în ziua de 23 august 1975.

Chipul acestui monah, caracterizat în registrul matricol al mănăstirii drept duhovnic iubit de călugări, cu viaţă cumpătată, fără excese, a însemnat foarte mult pentru viitorul episcop Epifanie. Uneori îl pomenea, iar la un moment dat, cu ani în urmă, m-a întrebat dacă sunt preocupat să aflu câte ceva despre acest consătean al meu.

În anul 1950, după ce a ajuns la Neamţ, unde stăreţea arhiereul Pavel Şarpe, fratele Gavril a trecut prin numeroase ascultări şi a urmat seminarul din apropiere. La 14 aprilie 1953, în vremea stăreţiei arhimandritului Melchisedec Dimitriu, fratele Gavril a fost tuns în monahism de către mitropolitul Sebastian Rusan, primind numele de monah Epifanie, naş de călugărie fiindu-i arhimandritul Ioanichie Grădinaru, Mare Eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi, având şi el metania la Mănăstirea Neamţ. Ioanichie Grădinaru rămâne în tradiţia nemţeană ca un slujitor de mare ţinută, cultivat şi binevoitor faţă de tinerii monahi ai Lavrei.

Monahul Epifanie Norocel a fost hirotonit ierodiacon de către mitropolitul Sebastian Rusan la Schitul Almaş din jud. Neamţ în ziua de 25 mai 1953 şi ieromonah 14 ani mai târziu, la 1 ianuarie 1967 în Catedrala mitropolitană din Iaşi de către mitropolitul Moldovei şi Sucevei Iustin Moisescu. A primit hirotesia întru protosinghel la hramul Mănăstirii Neamţ din anul 1968 şi pe cea întru arhimandrit la 1 ianuarie 1971, în Biserica Înălţarea Domnului din Mănăstirea Neamţ.

În anii care au premers Decretului 410/1959, Mănăstirea Neamţ avea o obşte numeroasă (cea mai mare din ţară) şi monahi de faimă. Atunci s-au format în preajma lor cei care aveau să devină peste ani slujitori de nădejde ai Bisericii Ortodoxe Române: Nestor Vornicescu, Adrian Hriţcu, Pimen Zainea, Gherasim Cucoşel, Epifanie Norocel, Lucian Florea (în vremea studiilor seminariale), Petroniu Tănase, Mitrofan Băltuţă, Partenie Apetrei şi alţii.

După vreo 20 de ani, într-o perioadă de criză pentru Mănăstirea Neamţ, cu monahi mult mai puţini ca altădată, a stăreţit, începând cu data de 1 ianuarie 1971 şi până în noiembrie 1975, arhimandritul Epifanie Norocel (conform Ordinului nr. 16793 din 31 decembrie 1970 al Sfintei Mitropolii a Moldovei şi Sucevei). Într-o fotografie de epocă, am recunoscut alături de stareţul Epifanie, printre monahii mănăstirii, pe arhimandritul Claudiu Derevleanu, prietenul Sfântului Ioan Iacob, arhimandritul Gherontie Brustureanu, mare tipograf, arhimandritul medic Irineu Cheorbeja, protosinghelul Nifon Corduneanu, protosinghelul Ioachim Spătaru, protosinghelul Firmilian Olaru, arhidiaconul prof. Ioan Ivan, arhidiaconul Grigore Ţurcanu şi alţi părinţi jertfelnici din obştea mănăstirii, dintre care unii au trăit până în anii din urmă.

Între vizitele importante ale anilor '70 la Mănăstirea Neamţ amintim pe cele ale patriarhilor Nicolae al Alexandriei şi Maxim al Bulgariei.

Mitropolitul Moldovei şi Sucevei Iustin Moisescu poposea adeseori la Mănăstirea Neamţ şi, în aceeaşi perioadă, a hotărât înmormântarea bunului episcop-vicar Irineu Crăciunaş Suceveanul în cimitirul mănăstirii (†19 ianuarie 1973).

Dintr-o altă perspectivă, putem aprecia că mitropolitul Iustin i-a fost binefăcător şi sprijinitor stareţului de la Neamţ Epifanie Norocel, pe care l-a recomandat în anul 1975 ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos, cu reşedinţa în oraşul Constanţa.

În veacul al XX-lea, Mănăstirea Neamţ a fost condusă de şase stareţi episcopi: Narcis Creţulescu, Valerie Moglan (în două rânduri), Nicodim Munteanu (în două rânduri), Eugeniu Laiu Suceveanu, Galaction Cordun şi Pavel Şarpe, precum şi trei arhimandriţi care au devenit ulterior arhierei: Victorin Ursache, Nestor Vornicescu şi Epifanie Norocel. Li se adaugă şi arhimandritul Gherasim Cucoşel, fost egumen al Lavrei în anii â50 ai veacului XX.

Epifanie Norocel a rămas legat de Mănăstirea Neamţ, unde revenea adeseori. A participat la unele evenimente importante legate de viaţa mănăstirii, hramuri, slujbe solemne, a oficiat înmormântarea protosinghelului Longhin Pop (†1981), fostul său prieten şi coleg de studii, şi a arhimandritului Irineu Cheorbeja (†2000), fost consilier patriarhal şi stareţ al Mănăstirii Neamţ.

Îl vizita adeseori pe părintele arhidiacon Ioan Ivan, fostul său profesor şi apoi coleg de cancelarie la Seminarul Teologic, pe alţi monahi şi clerici nemţeni cărora le trimitea cărţi, periodice, pastorale şi chiar ajutoare materiale.

În satul natal Mălini a poposit de câteva ori: la înmormântarea mamei, Victoria Şandru, în anul 1980, când a oferit "cu colac şi lumânare" unor rudenii moştenirea rămasă de la părinţii ei (după mărturia pr. Vasile Bârsan, paroh la Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Mălini), la prietenul său din anii de şcoală Neculai Butnaru, fost poştaş în Mălini, care l-a găzduit uneori chiar în casa sa. A vizitat periodic mănăstiri din ţinuturile Neamţului şi ale Sucevei, în care a vieţuit altădată şi unde regăsea amintirile tinereţilor sale.

În zilele prohodirii Arhiepiscopului Epifanie am urmărit ceea ce s-a spus despre el. Au fost mărturisiri neaşteptat de frumoase, am observat şi lacrimi pe feţele unora, ceea ce este iarăşi foarte important. Aş vrea să cred că oamenii care i-au fost aproape, colaboratori pentru mai mulţi sau mai puţini ani, au avut atitudini de bună-credinţă şi fidelitate faţă de octogenarul ierarh, nu l-au dezinformat şi nu i-au strecurat venin printre datele aparent binevoitoare pe care i le ofereau. De asemenea, cred că aceştia îl vor pomeni permanent, neuitând vreodată că au beneficiat de mari privilegii din partea arhiepiscopului.

Am căutat în anii din urmă, printre vechi documente ale arhivei de la Neamţ, date despre călugării trăitori în veacul al XX-lea. Le-am aşezat în paginile unei cărţi, publicată în anul 2008 la Editura Trinitas: Vieţuitori din chinovia Neamţului în veacul al XX-lea. Între ele se află o biografie care va purta mereu numele: Epifanie Norocel (1932-2013).

Acum, după ostenelile lui, arhiepiscopul se odihneşte în cântările slujbelor rânduite în catedrala pe care a înălţat-o, aducându-şi aminte şi de Mălinii şi Neamţul tinereţilor sale, unde s-a nevoit, cât i-a fost cu putinţă, cu ani în urmă.

Bibliografie

- Arhidiacon Ioan Ivan, Monahul Valerie Şandru, în Mitropolia Moldovei şi Sucevei, an IX, nr. 1-3, ianuarie-martie 1984;

- Arhimandrit Timotei Aioanei, Vieţuitori din chinovia Neamţului în veacul al XX-lea. Biografii. Editura Trinitas, Iaşi, 2008;

- Ierodiacon Hrisostom Filipescu, Chipuri smerite din Mănăstirea Secu, Editura Doxologia, Iaşi, 2009;

- Registru de evidenţă al vieţuitorilor din Mănăstirea Râşca (anul 1916 în vremea stareţului Ilarion Bălăiţă - inv. nr. 259);

- Foaie matricolă şi de calităţi morale a monahului Epifanie Catrina (registru al Mănăstirii Secu);

- Statul nominal al personalului Mănăstirii Secu (registru al Mănăstirii Secu);

- Mărturii personale, precum şi ale pr. Petru Ciobanu din com. Slatina, jud. Suceava, pr. Vasile Bârsan de la Parohia Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Mălini, pr. Ştefan Bogdan Brădăţanu, Mălini, ierod. Varlaam, secretar al Mănăstirii Secu, monahia Antonia Hoidrag.