Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Instantanee actuale şi în devenire

Instantanee actuale şi în devenire

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Repere și idei
Un articol de: Lidia Popiţa Stoicescu - 04 Dec, 2020

Mă simt încercată de o bucurie a cărei sursă mă străduiesc să o decodific cu mijloacele propriei intuiții. Sufletul îmi este cuprins de un imbold totodată straniu și copleșitor: dorința de a mă adresa ție, aproapele meu cel tânăr - sau poate chiar copil! - oricum făcând parte din așa-numita „generație IT”. Nu ți se pare ciudat acest apelativ care ți se atribuie - adică ești titrat cu două inițiale? Care denumesc ce? Ți se spune „generația IT”, adică ești angrenat și antrenat într-un mod de viață, în proiecte privind și folosind intensiv tehnica internetului, a informaticii și calculatoarelor, a softurilor, activități al căror indicativ contrariază, induce o atmosferă de mister și impact cu necunoscutul mirific al poveștilor cu zmei. Dar, e drept, niște zmei mult mai sofisticați, cu multe piese ciudate în componența alcătuirii lor, din calea cărora Sfarmă-Piatră, Strâmbă-Lemne, Păsări-Lăți-Lungilă și Zmeul din „Basmele ­românilor”, care au legănat copilăria a cel puțin trei ge­nerații, s-ar retrage smeriți. Acești „new-zmei” moderni se numesc, de pildă: software, hardware, legorobotics etc.

Între adorabil și îngrijorător

Între adorabil și îngrijorător, cele câteva destăinuiri obținute de un reporter TV de la niște copii și tineri, pasionați de domeniul informaticii, al roboticii în special, bucură pe de o parte, dar întristează deopotrivă, privite într-o perspectivă mai îndepărtată (nu foarte mult, să zicem două-trei decenii!). Intervievații, o grupă de elevi de clasele 2-4, frumoși, isteți, plini de entuziasm, descurcându-se în această terminologie cu o superbă nonșalanță (i-aș numi chiar „micii savanți!”), spunând nu „lucruri trăznite”, ci, dimpotrivă, uimitoare! Iată câteva din spusele lor, citate exact, după o postare pe YouTube: „Am zece ani, sunt în clasa a treia și una din pasiunile mele cele mai mari este să construiesc roboți, care să-i ajute pe oameni”. Sau: „Aș vrea să fiu IT-ist, să construiesc roboți, care să ajute oameni cu dizabilități” (Minunat!); „Dacă aș putea să fac acest lucru în fiecare zi, l-aș face” (să îmbine adică zecile de piese enigmatice, din care să obțină ceva care să funcționeze, să aibă o utilitate în viața oamenilor).

Nu pot să nu subliniez un fapt remarcabil: acești sublimi îngeri isteți și inventivi își propun performanțe în tehnica IT, având drept mobil binele pentru semeni, pentru oameni, pentru aproapele!

Lucrurile își schimbă puțin nuanța, odată cu vârsta

Mobilul actelor creatoare în același domeniu este mai degrabă comoditatea proprie, confortul, ba chiar suplinirea propriei atenții atunci când ea preferă telefonul sau poate chiar alcoolul, drogul, distracția etc., în detrimentul vieții. Robotul creat va putea menține, de pildă, direcția mașinii pe carosabil, când conducătorul ei uită de rostul volanului.

Vorbind cu studenți sau tineri aflându-se chiar în pragul licenței, ambițiile cresc și ele, visele sunt mai îndrăznețe, dar și motivațiile acestora au un suport mai egocentric: „Am ales ca temă pentru teza mea de licență un robot care să facă curat acasă, când noi suntem la serviciu sau la alte treburi. Lucrarea mea a avut succes!”; „Vreau să construiesc sisteme (ansamblu de roboți?) care să protejeze și să ajute la viața de zi cu zi a omului“ (tot în sensul comodității: să-ncuie ușa uitată descuiată acasă, să-nchidă caloriferul etc).

O categorie lăudabilă, dar din păcate prea puțin chestionată, este aceea a pasiunii creatoare în sine și a satisfacției, a sentimentului împlinirii, în cazul reușitei: „Pentru mine, satisfacția cea mai mare e să văd ceva ce funcționează și e făcut de mine”. Iată, creatorul!

Un profesor sintetizează: computerele invadează universul: transport, agricultură, navigație, case. Cam totul devine așa-zis inteligent. Suntem în rând cu lumea. Dar mie îmi place să zic: „anonimi în rând cu lumea”. Deși ai noștri sunt cei mai vânați de către dezvoltatorii de asemenea tehnologie. M-am întrebat: de ce anonimi? Răspunsul vizează, cred, faptul că și dacă sunt tineri valoroși (în străinătate) - și chiar sunt, nu puțini! - ale căror invenții remarcabile contribuie la progresul vieții de zi cu zi, sau chiar cu o perspectivă mai îndepărtată, nu se specifică întotdeauna că sunt din România!

Și iată, în sfârșit, un tânăr care dorește să îmbine profesia de IT-ist practicant cu aceea de dascăl! Își dorește o carieră universitară - știind că e plătită prost! -, având, însă, o frumoasă motivație umană: „Atâta timp cât fac ceva cu pasiune, banii trec pe planul secund, pentru că ceea ce contează pentru suflet este pasiunea, este dorința ca ceea ce fac să fie ceea ce-mi place”.

Deși concluzia reală, totalitatea conținutului ei s-a pierdut pe drum sau n-a fost consemnată de cel care a luat interviul, ideea-concluzie transpare: îmi place să fac ceva care e folositor generațiilor de tineri pasionați în acest domeniu și deci să le pot fi îndrumător „pe cale”. Minunat și esențial! Nu cumva și utopic, mai ales azi?!

Roboţi creatori de roboţi?

N-am fost ocolită totuși, în adâncul sufletului, de o întrebare: nu cumva facem cunoștință în acești tineri minunați cu o categorie a aproapelui nostru care riscă să devină, în timp cel puțin, mai degrabă un altfel de… departele?! Nu ne vom intersecta, din ce în ce mai des, pe trecerile de pietoni ale traseelor existențiale cu acești sublimi „roboți creatori de roboți”?! Pericolul este iminent, dacă luăm în seamă şi trebuie s-o facem, din păcate! concluziile realiste ale reporterului TV, care a abordat acei superbi copii citați mai sus: „Cei mai mulți dintre noi nu concepem viața fără computere. Iar vârsta utilizatorilor scade, pe măsură ce tehnologiile evoluează! În vocabularul copiilor au intrat expresii pe care părinții și bunicii lor nu le-au folosit: IT, software, hardware, legorobotics etc.“ Expresii pe care, aș sublinia, le folosesc cu o cuceritoare nonșalanță, având chiar alura unor mici savanți in nuce sau măcar parțial, oricum, în vizibilă devenire.

Ce putem spune despre pericolul ca, în evoluția lor, acești copii, acești tineri entuziaști și cu sufletul încă nepervertit nici de duhul mândriei, nici al arghirofiliei, să devină și mai roboți (sufletește de data aceasta), uitând de binele aproapelui și chiar să creeze, la rândul lor, roboți care să atenteze la însăși viața aproapelui și chiar la echilibrul universal? N-aș dori să întunec cele povestite mai sus cu un zăbranic de neliniște și întristare. Este, însă, o temă de reflecție pentru noi toți. Vom reveni asupra ei.