Înstrăinarea, postul și singurătatea

Părinții deșertului, așa cum îi găsim prezentați în Patericul egiptean, sunt niște maeștri ai echilibrului și ai înțelepciunii. Chiar dacă aceste calități au specificul lor. Un dialog scurt și dens, care concentrează cele două trăsături, se găsește la Avva Longinus, care stă de vorbă cu Avva Lucius, al cărui ucenic și prieten apropiat a fost.

Avva Longinus, probabil dintr-un avânt tineresc ori ascetic, îi mărturisește bătrânului său trei gânduri aparent bune, care îl îndemnau să înmul­țească nevoința. Pornirile acestea, așa cum înțelege Avva Lucius, erau de fapt mărturia unei neașezări lăuntrice. Erau alarme false ori poate chiar ispite.

Prima dorință a Avvei Longinus este aceea de a fi ca un străin. E ceva specific monahilor, care ies din lume și se înstrăinează pentru a se dedica Domnului, rup toate legăturile și atașamentele față de lume. Avva Lucius desface cu multă ușurință arhitectura acestei iluzii: „Dacă nu-ți stăpânești limba, nu vei fi străin oriunde te vei duce. Așadar, stăpânește-ți limba și vei fi străin”. Lupta împotriva vorbăriei, împotriva dorinței haotice de a ne elibera pe noi sau de a-i controla pe ceilalți vorbind nesfârșit este una dintre cele mai dificil de purtat și probabil că nu încetează vreodată. O iluzie frecventă este că schimbarea locului, mutarea în altă parte îți poate rezolva problemele (mai ales cele duhovnicești). Războiul nevăzut se poartă în inimă, iar nu în afara ei. De aceea mutarea nu este o soluție pentru înstrăinare. Tăcerea în schimb, liniștirea gândurilor și implicit a limbii, îți poate oferi distanța necesară în orice loc te-ai afla.

Al doilea gând, tot pe aceeași linie a înăspririi ascezei, este: „Vreau să postesc”. Și din nou Avva Lucius îl temperează, citându-l pe profetul Isaia (58, 5), care zice „chiar dacă îți vei îndoi gâtul ca un cârlig sau ca un inel, tot nu se va numi că postul va fi primit”. Bătrânul îi propune, din nou, să mute efortul în planul minții, așa că îi spune: „Mai degrabă stăpânește-ți gândurile rele”. Prea adesea, asceza este privită ca un simplu exercițiu fizic. Până la urmă este mai ușor să te abții de la mâncare decât să ai control total asupra gândurilor. Mai ales fără concentrare și consecvență, lumea gândurilor pare a fi cu totul independentă și imposibil de controlat.

Al treilea gând este surprinzător, tocmai pentru că vine de la un pustnic. Cu toate că era deja călugăr, Avva Longinus zice: „Vreau să fug de oameni”. Bătrânul său îl temperează din nou: „Dacă n-o poți scoate la capăt împreună cu oamenii, nu vei putea să o scoți la capăt nici de unul singur”. Accentul este din nou așezat pe activitatea lăuntrică, indiferent de contextul exterior. Dar, de această dată, Avva Lucius mai spune ceva important despre pustnicie. Retragerea în singurătate nu este semnul eșecului social ori al intoleranței la oameni. Dimpotrivă. Însingurarea ascetică este un efort de concentrare. Singur cu singurul Dumnezeu. Este o alegere exclusivă. Între a fugi de oameni și a alerga spre Dumnezeu este o diferență cât între cer și pământ.

Înstrăinarea, postul și sin­gurătatea au nevoie în primul rând de o inimă curată și de o minte limpede.