Insula Melc

Lansarea romanului Insula Melc, de Andreea Nanu, în cadrul Târgului Internaţional de Carte Bookfest va avea loc vineri, 22 mai, ora 17:00, la Cinematograful de Artă Bookfest. Invitaţi, alături de autoare: Alex Ştefănescu, Christian Crăciun, Teodora Stanciu şi Valentin Ajder. Insula Melc continuă tetralogia inspirată de poetica ano­­­timpurilor, îmbiindu-ne acum cu anotimpul Verii, care este deopotrivă un timp al pelerinajelor la Ierusalim, Roma şi Atena, dar şi un anotimp al descoperirilor interioare. Mergând pe firul iernii din Ziua cea mai albă şi al primăverii din Numele ei era Uitare, descoperim în spirala Insulei Melc o vară incandescentă, încărcată de referinţe creştine, de miresmele rafinate ale Orientului, de parabole care ne îndeamnă să ne îndreptăm privirea atentă asupra lumii. Maxim şi Anna Tauber părăsesc Bucureştiul încapsulat în spirala casei cu păuni şi pornesc într-un pelerinaj în cele trei locuri-simbol ale creştinismului, Ierusalim, Roma şi Atena. Lansarea cărţii lui Maxim, Privirea Letiţiei, este un pretext pentru un elaborat exerciţiu de admiraţie şi de contemplaţie, de reflecţie la sensurile artei şi ale credinţei în lumea contemporană. Călătoria noastră, a cititorilor, începe la Poarta Frumoasă a Ierusalimului, către care priveşte Havila, o evreică de origine arabă, plângându-şi fiul mort, Zohar. Această primă călătorie stă sub semnul trupului, Ierusalimul fiind un oraş care ni se descoperă prin simţuri: miresmele, vegetaţia, mirodeniile, pietrele albite de soare, arşiţa, vocea deşertului. Havila şi Eliav Halevi îşi întâmpină oaspeţii, pe Anna şi Maxim, în ziua în care se împlinesc şapte ani de la moartea lui Zohar. Şapte ani în care Eliav încearcă să-şi amintească de fiul său cu ajutorul unei fotografii restaurate de monahul armean Aram Davtian, în grădina cu maci a Mănăstirii „Sfântul Iacob“; şapte ani în care Havila încearcă să readucă la viaţă chipul fiului pierdut într-o tapiserie pe care o brodează cu mâini triste, o tristeţe care îi inundă grădina cu oleandri, alungând păsările şi cântecul lor; şapte ani la capătul cărora Eliav porneşte însoţit de prietenii săi, monahul Aram şi cafegiul Ahmed, într‑o călătorie spre inima dunelor, acolo unde, se pare, Zohar încercase să refacă un Paradis, o oază în jurul unui izvor pe care-l descoperise împreună cu fiul lui Ahmed. Călătoria ecumenică a celor trei se încheie cu visul de foc în care Zohar i se arată tatălui, învăţându-l că singura cale este iertarea şi speranţa în Înviere.

Poposim apoi la Roma, în chiar mijlocul încins al verii. Iulie roman este însă domolit de adierile Tibrului, de miresmele de laur şi mirt, de vântul care adie în coroanele pinilor, şoptind poveşti de demult: a parfumierului Magnus, un Magus care are darul de a trezi în sufletul celor care-i trec pragul atelierului din Via Omer amintiri preţioase; povestea dirijorului Mantegna care alergase întreaga viaţă după un vis, încercând să traducă în muzică şoaptele statuilor de piatră ale contelui Orsini de la Bomarzo; povestea Rafaelei della Chiesa, apariţie luminoasă şi evanescentă care aminteşte de hieratismul demn al frescelor lui Piero della Francesca; povestea compozitorului André Durand, personaj care traversează amintirile şi vieţile celorlalţi, aducând laolaltă imagini din Bucureştiul interbelic şi lumea de la începutul veacului trecut.

Sub semnul peregrinărilor lui Durand ne continuăm călătoria la Atena într-un august discret nostalgic, într-o Grecie înnobilată de vestigiile Acropolei, de parfumul timpului măsurat de ceasornicele lui Nikos Margulis şi de prezenţa atotputernică a mării. În finalul Insulei Melc, acolo unde spirala cochiliei se îngustează şi se interiorizează, povestea lui Andre Durand răscoleşte viaţa personajelor din prezent, descoperindu-ne Europa interbelică, mai ales Germania anilor 1933-1938 şi apoi Grecia, până la ocuparea Poloniei din 1939. Retras la Bomarzo, unde va şi muri în 1966, André Durand rememorează întâlnirea cu Ireni Kallos, o pianistă care îi transcrie Zăpada la „o singură pereche de mâini”, sub influenţa esteticii muzicale noi, a formelor atonale inaugurate de Arnold Schoenberg. Durand şi odată cu el noi, cititorii, ajungem să ne întrebăm cum poate să evolueze o lume fără Dumnezeu, lipsită de statornicia unor valori prin care civilizaţia noastră şi-a dobândit chipul, identitatea. Plasat în contextul zbuciumat care anunţa izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, destinul lui Durand e o parabolă la destinul omului contemporan, la alegerile pe care acesta trebuie să le facă pentru a-şi salva umanitatea.  

După simbolistica interioarelor (Ziua cea mai albă), a apei şi a aerului (Numele ei era Uitare), Insula Melc explorează poetica pământului şi a focului. În acelaşi timp, Insula Melc propune o incursiune în lumea artei, a culturii şi, mai ales, a credinţei care dă profunzime şi sens creaţiei şi existenţei. Odată cu vara care se apropie, Insula Melc se doreşte a fi şi un anotimp al maturizării interioare, o meditaţie pe tema Vieţii, a Morţii şi a Învierii şi care, asemenea unei spirale de­senate de cochilia unui melc, ne poartă, cum spune dedicaţia cărţii, spre cel mai tainic loc: noi înşine.