Întâlnirea cu Sfinții, adevărata căutare a Împărăției

Biserica laudă izbândirile Sfinţilor şi împodobeşte zilele anului cu pomenirile lor, îndemnându-i şi călăuzindu-i pe credincioşi spre viaţa cea adevărată trăită împreună cu Hristos Domnul. Astăzi există Sfinţi, ne și întâlnim cu ei multe împrejurări, dar de multe ori nu ştim, nu percepem ori ne este greu să simțim această înălţime a trăirii omeneşti. Omul sfânt este de fapt omul cercetat de Dumnezeu, omul care s-a împărtășit de sfințenia Lui. Exemplele din vie­țile Sfinților și cuvintele evanghelice ne învață permanent să lepădăm criteriul vizibilităţii şi să primim logica şi calea dumnezeiască a renunţării, a discreţiei totale, chiar a suferinţei, căci cel ce voieşte să-şi scape viaţa prin sine, cu propriile forţe, o va pierde, iar cine se dăruieşte pe sine lui Hristos, chiar până la jertfa propriei sale vieţi, acela se va mântui.

Trăim o minimalizare a standardelor din dorinţa de a se impune o nefirească normalitate. Astăzi, omul trăieşte intens problema libertăţii. Criza şi tulburarea vremii noastre creează contexte speciale, omul aflându-se permanent în căutare de repere autentice. De aceea raportarea la Sfinţi, apropierea şi comuniunea cu ei sunt deosebit de actuale şi preţioase. În această perspectivă se înţelege aleasa preţuire pe care Biserica o dă dintru început Sfinţilor şi sfintelor moaşte, ca semne sfinţite ale prezenţei Duhului Sfânt în viața lor.

Viaţa creştină este viaţă de sfinţenie. Credincioşii devin sfinţi când participă la sfinţenia lui Dumnezeu prin harul Sfântului Duh, iar părtăşia omului cu sfinţenia lui Dumnezeu se arată în lume prin sporirea lui duhovnicească, prin apropierea de Sfinţi, pentru că Dumnezeu Se odihneşte întru Sfinţi și este Minunat întru ei. Sfinţii nu sunt simpli eroi, ci slujitori smeriţi ai lui Dumnezeu, membre ale trupului lui Hristos.

Toate aceste adevăruri grăite de veacuri în Biserica noastră devin icoane făptuite de drept-credincioşii creştini care şi anul acesta, ca în fiecare an, s-au aşezat cuviincios la rândul de kilometri ce duce cu răbdare patericală spre racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale unor Sfinți prezenți la sărbătoarea din capitala Moldovei. Cu aproape o săptămână înainte de hramul Catedralei Mitropolitane, grupuri de oameni s-au aşezat în rând pentru a sta de vorbă, fiecare după priceperea sa, cu mult milostiva Sfântă.

Prezenţa impresionantă a credincioşilor în preajma Sfintei acum, de sărbătoarea închinată ei la mijlocul lunii octombrie, nu este excepțională, pentru că în fiecare zi sute şi uneori mii de credincioşi aleargă către sfintele sale moaşte, cerând ajutor şi milostivire. A devenit atât de iubită pentru răspunsul direct pe care l-au primit cei curaţi cu inima, smeriţi şi râvnitori, pelerini pe Calea Sfinţilor.

Din vremea slujirii mele la Altarul catedralei din Iași, pot da mărturie despre faptele minunate pe care le-am văzut împlinindu-se în viaţa oamenilor cu sufletul curat care îşi pun nădejdile în rugăciunile nevoitoarei călugăriţe ajunse la măsura sfinţeniei. În fiecare zi, sute şi mii de oameni, localnici, dar şi oaspeţi de departe, cereau ajutorul Ocrotitoarei Moldovei. Nu-mi amintesc vreo zi în care biserica să fi fost goală, fără credincioşi, iar în cele mai multe zile, catedrala devenea neîncăpătoare. Ar fi fost nevoie de un spaţiu de trei-patru ori mai mare pentru a primi pe „căutătorii Împărăţiei cerurilor”. Dacă am descrie în această pagină de ziar imensa bucurie sufletească a celor care au primit daruri în urma venerării moaștelor Cuvioasei, am avea răspunsuri fascinante, tulburătoare. Bucuriile şi lucrurile de taină ce le-am primit fiecare în parte le păstrăm în suflet până când le vom mărturisi în ziua cea mare a întâlnirii cu Domnul, Cel Minunat întru Sfinţii Săi.

Sunt printre noi oameni nerecunoscători faţă de Dumnezeu şi faţă de Sfinţi. Cuvinte grele, nepotrivite, mediatizate prin intermediul canalelor media, necinstesc Tradiţia ortodoxă bimilenară a cinstirii lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Săi. Şi aceasta, cu atât mai grav, cu cât autorii sunt formatori de opinie, persoane cunoscute şi chiar apreciate. Cum mai poţi aprecia un potrivnic al Sfinţilor? Cine se poate pune cu Sfinţii? Doar cineva a cărui minte i-a fost întunecată de potrivnicul binelui.

Cinstind-o pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, credincioşii de ieri şi de azi cinstesc darul sfinţeniei cu care Dumnezeu înfrumuseţează pe creştinii cu viaţă aleasă. Sfântă Ocrotitoare a Iaşilor şi a Moldovei întregi, Cuvioasa Parascheva este, neîndoielnic, lauda Moldovei şi îna­inte-stătătoare, aşa cum glăsuieşte un vechi tropar închinat Sfintei: „Dobândirea dezmierdării cea râvnitoare de cele pământeşti, înţelepţeşte trecând-o cu vederea, te-ai ridicat către locaşurile cele dumnezeieşti şi izvor al tămăduirilor ai lăsat celor credincioşi preasfinţit cortul tău, Maică prealăudată. A Moldovei lauda cea cinstită şi înainte-stătătoare, cea încredinţată, Parascheva. Nu înceta cu fierbinţeală a ruga pe Hristos Dumnezeu pentru noi toţi”.
Îi mulţumim Sfintei Parascheva pentru multa-i milostivire revărsată în trecut şi astăzi peste noi toţi şi o rugăm să fie „fierbinte mângâietoare a ­sufletelor noastre”.