Întâlnirea dintre creştinism şi America de Sud

Pentru Spania, anul 1492 a fost deosebit de prielnic, pentru că, în acel an, a fost recucerită Grenada, ultima bucată de pământ musulman, după care Peninsula Iberică a redevenit creştină. Cu mult mai important a fost anul în care Cristofor Columb (1451-1506), navigând sub pavilionul coroanei spaniole, a descoperit America. În fapt, el nu şi-a dat seama de ceea ce a descoperit, apreciind că lumea e cu mult mai mică decât în realitate. Navigând spre Vest, a încercat să descopere o nouă rută spre India, fiind ferm convins până la sfârşitul vieţii că a ajuns în insulele din largul coastelor Chinei. La scurt timp, a devenit foarte limpede că era vorba de un nou continent, necunoscut până atunci europenilor.

Foarte mulţi franciscani se mulţumeau să-i boteze pe localnici în masă

Descoperirea Americii a însemnat, în acelaşi timp, începutul unor noi descoperiri spre Vest. În anul 1513, Vasco Nunez de Balboa a traversat Panama şi a putut privi, cu admiraţie, Oceanul Pacific. După alţi şase ani, exploratorul portughez Fernando Magellan îşi va purta corăbiile până în America de Sud şi, în cele din urmă, în jurul lumii, chiar dacă destinul său a fost unul nefericit: a murit în timpul expediţiei. În fapt, în cazul de faţă, e vorba de prima călătorie care a dus mesajul Evangheliei lui Hristos în sudul Pacificului.

Noile teritorii nu erau nici pe departe fără locuitori; când a ajuns acolo, Columb a găsit pe teritoriul american în jur de 57 de milioane de oameni. Columb şi însoţitorii săi i-au numit pe indigeni „indieni“, fiind convinşi că au ajuns în India. În afară de diferitele grupuri din Insulele Caraibe de care s-a ocupat Columb, pe continent au existat mari civilizaţii, cucerite repede de către conchistadori. Aşezaţi în Mexicul de astăzi, aztecii au fost cuceriţi, în anul 1520, de către Hernán Cortés, iar incaşii din Munţii Anzi au fost cuceriţi, câţiva ani mai târziu, de către Francisco Pizarro.

Desigur, pentru mulţi spanioli, misiunea creştină în Lumea Nouă însemna doar o parte a subjugării amerindienilor de către europeni. Şi totuşi, aici au fost trimişi misionari, având menirea de a-i converti pe băştinaşi. Foarte mulţi franciscani, însă, se mulţumeau să-i boteze pe localnici în masă, fără nici un fel de instruire, motivând că aceştia nu pot înţelege catehismul creştin. Există tot felul de istorioare legate de anumiţi misionari care abia dacă îşi mai simţeau mâinile de atâta apă sfinţită aruncată peste mulţimi. În Xochimilco, de pildă, într-o singură zi, doi misionari au botezat în jur de 15.000 de persoane.

O societate aproape perfectă

Misionarii iezuiţi au avut un succes cu mult mai mare decât franciscanii. Acest lucru s-a datorat, între altele, faptului că, în anul 1609, coroana spaniolă le-a permis controlul peste cea mai mare parte din statul Paraguay de astăzi, care includea o mare parte din Argentina, Brazilia şi Bolivia. Această zonă era locuită de o populaţie numită guarani. Iezuiţii, aşa cum avea să se confirme ulterior, au gândit o strategie misionară pe termen lung. Astfel, într-o perioadă de 40 de ani, au fondat 30 de centre misionare, fiecare dintre acestea adăpostind câteva mii de guarani. În aceste centre, iezuiţii i-au ajutat pe localnici să-şi conserve propria cultură şi să nu importe stilul european de viaţă. Fiecare „staţie“ misionară era construită în jurul unei mari pieţe cu cruci în fiecare colţ şi era dominată de o biserică mare, construită în stilul tradiţional local şi putând să adăpostească întreaga populaţie a orăşelului.

În acest fel, în această regiune extrem de vastă, dar şi foarte izolată, un grup de iezuiţi şi câteva mii de creştini guarani au reuşit pentru un secol şi jumătate să creeze o societate aproape perfectă, în care oamenii lucrau pentru binele lor şi al ei. Din nefericire, acest „vis“ va lua sfârşit în 1750, când cea mai mare parte a acestei regiuni a fost cedată Portugaliei. Cu ajutorul iezuiţilor, guaranii s-au răsculat, motiv pentru care în 1767 iezuiţii au fost alungaţi de către portughezi.

În ciuda cruzimii conchistadorilor, dar şi a metodelor inadecvate de evanghelizare folosite de unii misionari, totuşi exemplul iezuiţilor a reprezentat o adevărată sursă de inspiraţie în materie de credinţă şi pietate pentru foarte mulţi amerindieni. Un prim exemplu îl reprezintă Felipe Guaman Poma, un incaş convertit la creştinism, care a scris în limba spaniolă o carte intitulată „Noua cronică şi noua guvernare“, în care, între altele, a încercat să facă o legătură între istoria Americii şi istoria mântuirii, pentru a asigura poporului său un loc în planul lui Dumnezeu. Un al doilea exemplu de pietate creştină amerindiană este cel al lui Martin de Porres, născut la Lima (1579), oraşul fondat de Francisco Pizarro, cuceritorul Imperiului Incaş. Şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii îngrijindu-i pe săraci şi pe bolnavi. Privit ca un sfânt local încă de la moartea sa în 1639, Martin de Porres a fost canonizat oficial abia în 1962.

Practici şi credinţe religioase locale au supravieţuit întâlnirii cu creştinismul

Deşi astăzi America de Sud este, în cea mai mare parte a ei, creştină, procesul creştinării n-a fost nici pe departe unul perfect. Aşa cum s-a întâmplat în multe alte situaţii, practici şi credinţe religioase locale au supravieţuit întâlnirii cu creştinismul, amestecându-se cu acesta sau conducând la apariţia unor noi religii. În America de Sud, cele mai cunoscute sunt santeria şi voodoo, ambele create de către sclavii din Africa de Vest, care s-au convertit la creştinism, dar care şi-au conservat o mare parte a patrimoniului religios moştenit din ţara lor natală. Santeria sau „Calea sfinţilor“ e o religie care îşi trage numele de la spaniolii care îşi băteau joc de devoţiunea sclavilor faţă de miile de sfinţi catolici, o devoţiune care masca, însă, devoţiunea faţă de zeul lor, Olodumare. În realitate, santeria este o religie ocultă, de origine nigeriană, răspândită din Cuba până în Indiile de Vest, având astăzi mai multe milioane de adepţi.

La rândul său, voodoo îşi are originea în religia sclavilor proveniţi din zona Beninului, deghizând spiritele Iwa în sfinţi catolici. Această neoreligie a fost cultivată de sclavii din Haiti, dar şi de cei din Congo şi din regiunile învecinate. Astăzi, voodoo este o religie practicată de foarte mulţi adepţi de pe continentul american, constituindu-se într-un amalgam de elemente magice şi creştine. De pildă, în timp ce se restabileşte legătura cu spiritele strămoşilor, se recită în franceză unele rugăciuni catolice, precum Ave Maria.