Intelectualul, „preot al spiritului“

Amfiteatrul de la etajul unu al Facultăţii de Matematică, Universitatea din Bucureşti, poartă un nume mare: numele matematicianului Simion Stoilow. Scara în spirală, amfiteatrele şi sălile facultăţii, atmosfera misterioasă, cumva rece şi austeră, dar tocmai de aceea incitantă în a-i descoperi viaţa, vor stimula nevoia studentului pentru cunoaşterea intelectuală. Îi va rămâne mereu, probabil, în memorie, emoţia urcării, pentru prima dată, a scării în spirală şi a participării la primul curs, într-un amfiteatru cu nume mare.

Prezenţa acestor mari matematicieni obligă. Pentru că ei sunt prezenţi prin numele lor. Mai spune astăzi ceva numele lui Simion Stoilow?

Între 1887-1891, îl regăsim student în matematici la Sorbona, apoi îşi continuă acolo studiile de doctorat. Întors în ţară, obţine pe rând toate gradele universitare, între 1944-1946 este rector al Universităţii din Bucureşti, este ales membru al Academiei Române.

Al. Rosetti îl caracteriza astfel: „Era o creatură de elită, din acele zămislite de avara natură, la câte un secol odată… ‹‹Poetul››, aşa îl poreclise maestrul Sadoveanu la una din şedinţele Academiei, căci cugetarea lui Stoilow se ridica deseori până la sferele în care matematica se confunda cu poezia“.

Ca rector al Universităţii din Bucureşti, imediat după război, a pus unele probleme care mi se par foarte actuale, între care problema intelectualului. El a adoptat definiţia pe care Julien Benda a dat-o intelectualului: aceea de preot al spiritului. A conştientiza tânărul student de rolul şi misiunea sa în viaţă mi se pare foarte potrivit din partea unui rector. El vedea, desigur, demarcaţiile dintre intelectuali în ceea ce priveşte posibilităţile lor de acţiune, dar şi aspiraţiile. Fapta trebuie să aibă la bază aspiraţii înalte, o spiritualitate profundă, spre a nu fi stearpă sau, mai rău, dăunătoare. Stoilow vedea lipsa acelui timp ca fiind, mai mult ca oricând, un surplus de suflet. Se întreba dacă în aceasta este numai vina intelectualilor şi socotea că ar fi nedrept să li se reproşeze doar lor.

Iată că rectorul matematician vorbea despre suflet. Imaginea matematicianului rigid, care trăieşte în lumea lui de abstracţii trebuie schimbată. Marii matematicieni pot fi şi mari oameni.

Războiul lăsase urme adânci. Privind în urmă, dar şi înainte, într-un timp istoric când era necesară o reconstrucţie - atât materială, dar mai ales spirituală -, Stoilow afirma că „rolul intelectualului va consta mâine, ca şi azi, în a ajuta cu toate forţele sale la reconstrucţia unei lumi, la a cărei distrugere el a contribuit atât. Şi, mai presus de toate, el va fi chemat să descopere, în greşelile trecutului, formulele viitorului“.

Cum poate un intelectual să contribuie la distrugerea unei lumi, că doar el nu aruncă bombe şi nu ucide oameni? Dar ideile, gândurile, viziunea despre lume, aspiraţiile, motivaţiile şi tot ceea ce premerge faptei, îi revin lui. E de ajuns apoi să se nască acei oameni cu posibilităţi mari de acţiune, care să pună în practică gândurile.

Are Holderlin un vers frumos: „vine, oare, ca fulgerul care vine din nori, pârguită, din spirit şi cugete, fapta?“.

Cugetul frumos, cugetul bun, cugetul plin de iubire care premerge faptei - acestea îi revin intelectualului. Şi cine altul, mai mult decât el, e mai capabil de reflexie, de a privi greşelile şi de a proiecta viitorul?

La 15 ianuarie 1945, se deschidea anul universitar şi găsesc că este foarte actuală cuvântarea, de atunci, a rectorului. Se adresa tineretului care îşi căuta un drum, atunci, ca şi acum, astfel: „Şi azi, un tineret dezaxat, dezorientat îşi caută, şovăind, un drum printre idealuri distruse, printre idoli sfărâmaţi… Menirea voastră apare deci fundamentală. Profesorul, medicul, judecătorul, învăţatul sau artistul, fiecare îndeplinindu-şi rolul conştiincios în cadrul şi în rostul său, creează valori civilizatoare modeste sau măreţe“.

Dezorientarea, şovăiala tineretului duc la o atragere spre străine idealuri, străine de spiritualitate, de valoare, de viaţă. Rolul tânărului, şi în special al intelectualului, de preot al spiritului ar trebui adus în discuţie de către cei care se interesează de itinerarul lor. Ca şi atunci, şi azi, calitatea de intelectual a ajuns să se confunde cu aceea de posesor al unei diplome de licenţă. Există un respect exagerat faţă de patalama şi rămâne pe dinafară ceea ce este mai important, rolul formator pe care ar trebui să îl aibă intelectualul în societate, capacitatea lui de a contribui în mod real la reconstrucţia spirituală a unei lumi.