Înţelegerea Scripturii în mediul eclesial şi în sala de curs

Michael Legaspi, în lucrarea sa "The Death of Scripture and the Rise of Biblical Studies", aduce în discuţie două tipuri diferite de abordare a Scripturii: primul tip are în vedere situarea Sfintei Scripturi în cultul liturgic al Bisericii, în momentul vohodului şi citirii Evangheliei din Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, în atmosfera duhovnicească în care şi pentru care a fost scrisă. Legaspi aminteşte de cădire, de luminile purtate în timpul vohodului, de purtarea Evangheliei de către preot ridicată deasupra capului, de binecuvântarea cu Evanghelia, de plecarea capetelor credincioşilor la vederea şi ascultarea Evangheliei, de îndemnul către credincioşi de a asculta Cuvântul lui Dumnezeu. "În Liturghie, credincioşii văd Scriptura în procesiune, o aud în cântările liturgice şi cinstesc sfinţenia şi autoritatea ei prin supunere faţă de ea. Singurul lucru pe care credincioşii nu-l fac pe parcursul Liturghiei este citirea Scripturii. Este întotdeauna citită de către altcineva." Cea de-a doua scenă pusă în discuţie invită într-o sală de curs a unui seminar biblic dintr-o universitate: clasa este plină cu oameni care stau jos; în centru este o masă lungă pe care sunt aşezate mai multe ediţii ale Scripturii şi alte variante ale acesteia în diferite limbi, alături de cursurile profesorului şi alte dicţionare, gramatici, comentarii biblice. Întreaga atmosferă este una cerebrală, capetele sunt acum aplecate, dar asupra Scripturii rugăciunea şi cântarea liturgică sunt înlocuite de "speech" şi dezbatere.

Întrebarea centrală ivită în faţa acestor imagini poate fi: adevărul Scripturii se împărtăşeşte omului în funcţie de adâncirea acestuia în Trupul lui Hristos şi de intensitatea vieţii sale duhovniceşti, sau garanţia succesului abordării corecte a textului scripturistic ţine de metodologiile şi instrumentarele lumii ştiinţifice? A întreprinde un act de înţelegere a Scripturii în afara mediului eclesial şi în afara unui parcurs ascetic al interpretului este străin teologiei ortodoxe. Orice abordare a Sfintei Scripturi trebuie să ţină cont de cadrul mai larg care o generează. Orice dezrădăcinare a acesteia de mediul în care a apărut şi orice autonomizare a ei devin păguboase şi cu consecinţe nefaste. Naşterea studiilor biblice, din acest punct de vedere, ca urmare a scolasticismului ce a favorizat ulterior raţionalismul iluminist sau varianta lui creştină, protestantismul, a dus adeseori la conceperea Scripturii ca un obiect de sine stătător ce poate fi cercetat, studiat, cuantificat, fără a-l raporta la întregul vieţii Bisericii. În venele Scripturii curge experienţa vieţii dumnezeieşti şi numai intrarea în acest şuvoi de viaţă permite înţelegerea ei. Ruptă de viaţa duhovnicească ce i-a dat viaţă, Scriptura devine un schelet pe care studiile academice biblice pot articula, la nevoie, orice fel de viaţă, dar numai cea autentică nu. Înţelegerea Scripturii nu ţine în primul rând de metodologii academice sau alte formule de cercetare, ci ea este darul lui Dumnezeu pentru om. Sfânta Scriptură conţine mărturia unei experienţe duhovniceşti, consemnează întâlnirea dintre om şi Dumnezeu în istorie. Aghiografii aştern pe pergament mărturia propriei lor întâlniri cu Dumnezeu. Evangheliile se nasc din atmosfera împărtăşirii Apostolilor de Mântuitorul Iisus Hristos. Astfel, înţelegerea Sfintei Scripturi nu este garantată de instrumentarul folosit conform unei metodologii mai mult sau mai puţin ştiinţifice. Pătrunderea înţelegătoare a Scripturii se face prin părtăşia la experienţa duhovnicească a Bisericii, prin cuminecarea de Hristos, prin identitatea experienţei noastre cu experienţa autorilor cărţilor sfinte. Identitatea experienţei duhovniceşti cu cea a aghiografilor nu se realizează prin eforturi de laborator, prin cercetări de birou, ci este darul şi harul lui Dumnezeu pentru omul duhovnicesc, pentru cel care se "aşază în voia lui Dumnezeu" în preocupările lui ascetice. Studiile biblice la nivel academic nu trebuie nicidecum abandonate, ci ele trebuie dublate de o viaţă duhovnicească autentică a celui ce se apleacă peste textul revelat.