Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Înţelepciunea lui Solomon
În îndepărtatul Orient, un împărat, chemându-l pe bijutierul său, i-a cerut un lucru neobişnuit: „Vreau să îmi faci un inel care, atunci când mă voi uita la el şi voi fi supărat, să mă bucur. Iar dacă voi fi fericit şi voi privi la acelaşi inel să mă întristez“. „Dar cum? Poate exista aşa ceva? Şi apoi, nu ştiu ce piatră să folosesc, ce formă să aibă, cât de mic să fie inelul?“, întrebă cuprins de griji bijutierul.
Dar împăratul nu răspunse la nici una din aceste întrebări. Bijutierul plecă şi, întristat, se gândi cum ar putea să facă inelul cerut. Tot plimbându-se în jurul casei sale, a dat de un copil, pe nume Solomon, care avea numai 5 ani. Micuţul Solomon, văzându-l îngândurat, îl întrebă pe omul aflat înainte despre supărarea lui. După ce bijutierul îi povesti dorinţa împăratului, copilul îi spuse: „Este simplu. Şlefuieşte o piatră preţioasă şi inscripţionează pe ea aceste cuvinte: «Şi asta trece». Apoi monteaz-o într-un inel de aur şi mergi fără grijă înaintea stăpânului tău“. Ducându-se la împărat, bijutierul îi dădu inelul poruncit. Şi atunci când împăratul era bucuros la masă cu oştenii lui şi se veselea, se uita la inel şi citea: „Şi asta trece“. Şi imediat se întrista. Iar când era la război şi suferea vreo înfrângere, privea din nou inelul şi inima începea să se veselească pentru că „şi asta trece“.
Adu-ţi şi tu aminte de vorbele înţeleptului biblic: „M-am uitat cu luare aminte la toate lucrările care se fac sub soare şi iată: totul este deşertăciune şi vânare de vânt“. (Augustin Păunoiu)