Inteligenţa minţii sau inteligenţa emoţională a inimii?

IQ“ sau „EQ“? No­ţi­u­nea de „Inteligenţă E­moţională“ (E­mo­tio­nal Quotient - EQ) a fost cu­noscută la noi mai ales prin căr­ţile lui Daniel Goleman, între ca­re Inteligenţa Emoţională (Ed. Curtea Veche, 2001). Până la tra­ducerea acestei cărţi, se vorbea aproape exclusiv doar de „IQ“ (Intelligence Quotient). Şi în zilele noastre, diferite reviste ori reclame de pe internet invită a­si­duu la probe de perspicacita­te pentru calcularea IQ-ului, ca „di­­agnostic“ pentru inteligenţa min­­ţii. Altfel spus, dacă ai un IQ ma­­re, eşti deştept; dacă IQ-ul este mic, eşti mediocru ori prost. S-a crezut, astfel, că în ecuaţia cal­­culelor pentru inteligenţa cui­va ar intra numai creierul, ca de­­pozitar unic al minţii/raţiunii o­­meneşti. Cercetările mai noi au dus la concluzia că avem, însă, un emiţător mult mai puternic de energie, inima, cu un sistem ner­­vos suficient de complex pentru a fi recunoscut drept un „mic cre­ier“. Înseamnă că fiecare om are, practic, două minţi (creiere): u­nul care gândeşte (creier ra­ţional) şi altul care simte (creier e­m­oţional). Iar calitatea relaţiei din­tre creier şi inimă este capi­ta­­lă pentru felul de a fi al cuiva, fi­ind vorba de raportul dintre ra­ţ­i­une şi sentiment. Cercetătorii au descoperit că undele cerebra­le ale unei persoane se pot sin­cro­­niza cu undele câmpului mag­netic ale inimii altei persoa­ne şi ce gândim despre cineva poa­te fi simţit de acela chiar în ini­mă! Mai mult: simţămintele ini­mii, pozitive şi negative, influ­en­ţează major ADN-ul personal, dar şi al semenilor cărora le tran­smitem „semnale“. S-au re­a­­lizat experimente care au a­ră­tat că stările de iubire, de recu­noş­tinţă dilată lanţurile de ADN, iar la stres, furie, frustra­re, molecula de ADN se mi­c­şo­rea­ză, se contractă şi blochează co­durile sale, coduri care se de­blo­­chează instantaneu dacă ex­pe­­rimentatorii reuşesc să emită iar simţăminte de iubire, recu­noş­tinţă, bucurie (detalii la dr. An­dreea Hefco, Un emiţător mai pu­ternic decât creierul, „Lumi­na“/16 ian. a.c.). De reţinut că sem­nalele pozitive fac bine, întâi de toate, celui care le emite, iar e­miţătorii de semnale negative să ia seama că, înainte de a-i in­to­­xica pe „destinatari“, se into­xi­că pe ei înşişi. Aceste efecte sunt în consonanţă cu un alt diagnostic realist: cel care vorbeşte de rău pe cineva, vorbeşte, de fapt, des­pre sine. Nu „caracterizea­ză“, ci „se autocaracterizează“!

În actualitate, numeroase şcoli, din întreaga lume, dau o tot mai mare atenţie conceptului EQ, demonstrându-se practic că „su­premaţia“ IQ a fost şi este o ilu­zie. În România, EQ este valo­ri­­ficat mai ales în legătură cu e­for­turile de consiliere şcolară, dar poate fi la fel de util şi în plan pastoral. Ceea ce ştiinţa mo­dernă „descoperă“ şi propagă a­cum despre inteligenţa şi lucra­rea inimii, spiritualitatea creş­ti­nă a propovăduit dintotdeauna. În Sfânta Scriptură se vorbeşte des­pre inimă şi în sens me­ta­fi­zic, nu doar în sens fiziologic. Ce spu­ne Mântuitorul? „Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi sme­rit cu inima...“. Sau: „Din ini­mă ies gândurile rele, ucideri, a­dultere, desfrânări, furtişaguri, măr­turii mincinoase, hule...“. Chiar în Vechiul Testament în­tâl­­nim texte ilustrative: „Inimă cu­rată zideşte întru mine, Dum­ne­zeule...“ ş.a. În plan du­hov­ni­cesc, inima are, aşadar, o anumi­tă prioritate, fără a se neglija, de­sigur, grija pentru min­te/ra­ţi­u­ne. Istoria şi realităţile pre­zen­te ne arată, însă, că cei preocu­paţi excesiv (şi exclusiv) pentru IQ, fără o cultivare a simţă­min­te­lor lăuntrice, în special a iubi­rii, devin adesea aroganţi şi în­cre­zuţi, manifestând o diz­gra­ţi­oa­să suficienţă de sine. Cât de bi­ne surprinde Sf. Ap. Pavel a­cest aspect: „Cunoştinţa în­gâm­fă, iubirea zideşte!“ (I Co 8, 1). In­te­resant şi sugestiv este faptul că „îngâmfă“ traduce grecescul „“ ( - a fi arogant, a-şi umfla pieptul), iar din textul la­tin corespondentul „inflat“ (inflo-are - a se umfla).

Fiecare om trebuie să reali­ze­ze o relaţie armonioasă între min­te şi inimă, pentru că grija pen­tru una nu trebuie să obnu­bi­­leze preocuparea pentru cea­lal­tă. Principiul „mens sana in cor­pore sano“ (Juvenal) poate fi a­plicat şi aici, cu o mică, dar e­sen­ţială completare: mens sana et cor sanum in corpore sano. De­odată, luminarea minţii şi cu­ră­ţirea inimii, urmând îndemnul Mântuitorului „pe unele să le faceţi, pe altele nu le lăsaţi!“. Iar „metanoia“ (pocăinţa, schim­ba­­rea minţii, a felului de a gândi etc.) înseamnă, în subiectul de fa­ţă, o schimbare mereu în bine, o îmbunătăţire a cugetului şi a sim­ţirii, a minţii şi a inimii. Mij­loa­cele educaţionale creştine pen­tru un IQ şi EQ în deplină să­nătate şi armonie sunt la în­de­mâna tuturor: rugăciune, spo­ve­danie, împărtăşanie ş.a. Ru­gă­­ciunea uneşte inima cu min­tea, iar părintele Stăniloae aten­ţio­­nează că ele nu trebuie să lu­cre­­ze izolat, arătând că o ru­gă­ciu­ne care se face numai cu min­tea este rece; o rugăciune care se fa­ce numai cu inima este pur sen­timentală, care ignoră tot ce­ea ce ne-a dat, ceea ce ne dă şi ne va da Dumnezeu. Este o ru­gă­ciu­ne fără orizont şi fără pers­pectivă, pentru că nu ştim de ce să-I mulţumim şi pentru ce Îl lă­u­­dăm pe Dumnezeu (Ru­gă­ciu­nea lui Iisus şi experienţa Du­hu­l­ui Sfânt). Practic, mintea co­boa­ră în inimă şi nu-L mai în­tâl­neş­te pe Dumnezeu cu ajutorul min­ţii, ci prin simţirea prezenţei Lui. La rândul lor, simţămintele sfin­te şi curate favorizează o min­te limpede şi un grad de in­te­li­genţă superior. O bună ilus­tra­­re a dorinţei noastre de îm­bu­nă­tăţire IQ-EQ o avem în ru­gă­ciu­nile ce alcătuiesc „Rânduiala Sfin­tei Împărtăşanii“, atât în ce­le de dinainte, cât şi în cele de du­pă. Iată, bunăoară, un fragment dintr-o rugăciune de mul­ţu­mire: „Intră în alcătuirea mă­du­larelor mele, în rărunchi şi în ini­mă, arzând spinii tuturor pă­ca­telor mele; curăţeşte-mi sufletul; sfinţeşte-mi gândurile şi oa­se­le; plinătatea celor cinci sim­ţu­ri mi-o luminează…“.

În concluzie: nu „IQ sau EQ?“, în opoziţie sau alternati­vă, ci „IQ şi EQ“, în conlucrare ar­monioasă şi echilibrată.