Interlopii

Cuvântul a fost împrumutat din franceză, dar ca adjectiv, astfel că, până la sfârşitul secolului al XX-lea, în texte din limba română apărea doar în construcţii ca mediu interlop, relaţii sau afaceri interlope, cu sensul de „care are o reputaţie proastă; suspect, deocheat“. În franceză, termenul păstrează aceeaşi categorie gramaticală şi acelaşi sens şi astăzi; după texte de pe internet, este calificat drept interlop un cabaret, un mediu, un carnaval, un voiaj, ba chiar un anumit tip de jurnalism şi, la rândul lor, tot interlope pot fi anumite străzi, baruri şi, bineînţeles, anumite cercuri, afaceri sau legături. Am găsit însă şi transferul spre cercuri mai… înalte, recurgându-se la o formulă forjată latineşte: „homo politicus interlopus“.

În limba română, mai ales în ultimul deceniu, deşi nu este absent ca adjectiv („Un cunoscut membru al lumii interlope din Braşov a fost reţinut de poliţişti, acuzat de infracţiuni informatice alături de alte 17 persoane“; „trecut cu iz interlop“; „altercaţie între un clan interlop şi o firmă de pază“), interlop este folosit în mod curent cu semnificaţia de „infractor“, chiar în concurenţă cu mafiot, ambientul lexical fiind asezonat prin caracterizări de tipul „derbedei scăpaţi de sub control“, „găşti“ etc. Iată enunţuri din presă, însoţite frecvent de imagini care prezintă comportamente şi acţiuni ale celor denumiţi prin cuvântul respectiv: „Interlop ieşean judecat pentru că a învineţit un poliţist“; „Interlop constănţean reţinut pentru tâlhărie“; „Interlopul N.M. a atacat maşina poliţiei“.

Ne aflăm în prezenţa unei mutaţii semantice ce se explică prin înclinaţia spre senzaţional a presei; cuvântul care în franceză numea doar un posibil „suspect“, o persoană cu statut echivoc, a cărei onestitate este îndoielnică, apare folosit pentru a-l desemna pe „culpabil“; mai mult, în ziare s-a avansat chiar în… consolidarea unui statut, eventual transmisibil: „Fiu de interlop, mort în accident“; „O soţie de interlop încasează lunar peste 50.000 de euro“.

O asemenea tendinţă atrage atenţia deoarece istoria cuvântului, devenit internaţional, porneşte de la un verb din limba engleză, to interlope, care numea acţiunea de a face contrabandă pe mare, iar prin interloper era numit iniţial vasul de contrabandişti şi, apoi, negustorul clandestin, traficantul, iar, cu… relaxarea viziunii, persoana care se amestecă în treburile altora.

Aşadar, constatăm că, deşi este de presupus că, probabil, ignoră trecutul vocabulelor din limba engleză citate, jurnaliştii au întors utilizarea cuvântului în limba română spre origini penale, sărind peste reflexe ale limbii franceze, preluate în textele româneşti din secolele trecute.

Căci nu există diferenţe prea mari între reprezentări privind folosirea cuvântului pentru a caracteriza statutul unui personaj al lui G. Călinescu din Enigma Otiliei, Stănică Raţiu, un „intermediar interlop şi intrigant pe mai multe fronturi, avocat fără procese“ etc., şi enunţurile violent incriminatoare din mass-media, invocând adesea fapte verificate, ce se referă la diferite persoane din viaţa publică de astăzi: „Consilierul interlop L.T. colabora cu şefi din Poliţia Timişoara“; „Politicieni interlopi au ajuns să fie numiţi şi membri în diferite comisii ce răspund de economia oraşului, de planurile de urbanism, de investiţii, licitaţii“; „Judecător, «frate» cu interlopii din Ploieşti şi Târgovişte, prins în flagrant delict şi reţinut 24 de ore de procurorii DNA“; „Interlopii cutremură politica“; „Politicienii colaborează cu interlopii pentru a obţine voturi“ etc.

Asta deoarece şi în presa franceză am descoperit sarcastica etichetă „homo politicus interlopus“!