Întoarcerea la Evanghelie

Cum putem demonstra că suntem creştini, noi, cei ce ne revendicăm a fi creştini, creştini ortodocşi? Datorită Botezului pe care l-am primit, pentru că postim, pentru că ne rugăm şi mergem la Biserică? Dacă doar Botezul ar fi un criteriu, eu cred că nu este suficient, deşi este destul de important, deoarece comportamentul, modul de viaţă al multora dintre noi, nu se deosebeşte prea mult de cel al păgânilor. Faptele ne definesc. Sfântul Apostol Pavel spune în Epistola către Coloseni: "Lepădaţi mânia, iuţimea, răutatea, defăimarea, cuvântul de ruşine din gura voastră. Nu vă minţiţi unul pe altul, fiindcă v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreună cu faptele lui, şi v-aţi îmbrăcat cu cel nou, care se înnoieşte, spre deplina cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a zidit" (Coloseni 3, 8-10). Botezul creştin pe care l-am primit fiecare dintre noi, în numele lui Hristos, este, aşadar, un dar care ne responsabilizează, nu doar un prilej de mândrie sau un simplu criteriu de identificare. "Dacă aţi înviat împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde Se află Hristos, şezând de-a dreapta lui Dumnezeu", spune tot Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Coloseni. A fi creştin înseamnă a lepăda pe omul trupesc, omul păcatului, şi a te îmbrăca în omul cel nou, duhovnicesc. Creştin nu este doar cel care duce o viaţă morală, ci acela care se angajează deplin spre sfinţenie, spre desăvârşire, spre alipirea de Hristos, spre "îmbrăcarea întru dragoste, care este legătura desăvârşirii" (Coloseni 3, 14). În Noul Testament se vorbeşte de Duh, de Împărăţia cerurilor, de viaţa veşnică, de aproapele, de păcătoşi mai mult decât de drepţi, de dragoste, de mântuirea nu prin noi înşine, ci prin Domnul nostru Iisus Hristos... Astăzi, prea puţin se mai vorbeşte despre aşa ceva, poate doar în mediile teologice academice, dar şi acolo doar la nivel teoretic, abstract, fără viaţă. Pentru mulţi creştini o mare importanţă duhovnicească este dată postului, rugăciunii, luptei cu păcatul, dobândirii de virtuţi duhovniceşti, o filosofie de viaţă centrată nu pe Dumnezeu şi pe aproapele, pe respectarea poruncilor şi învăţăturilor Sale, ci centrată pe noi înşine şi pentru noi înşine, în vederea realizării scopurilor şi intereselor noastre imediate sau mai îndepărtate. Dumnezeul Cerului şi al pământului, Stăpânul tuturor, devine slugă, devine un dumnezeu confiscat, un idol, un dumnezeu fără viaţă, în care nu vom descoperi niciodată adevărul. Cred că ar trebui să ne punem mai des întrebarea: cărui Dumnezeu ne închinăm, dumnezeului nostru, cel imaginat de noi, convenabil nouă, sau Dumnezeului cel adevarat, incomod uneori? Pentru a nu rătăci Calea, să ne întoarcem la Evanghelie, călăuziţi de tâlcuirile inspirate de Duhul lui Dumnezeu ale Sfinţilor Părinţi ai Ortodoxiei, pentru a-L descoperi pe Dumnezeul cel adevărat, Care este surprinzător, cu neputinţă de a fi anticipat, gândit sau interpretat.