Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Într-o lume de războaie, fiți pacea copiilor pe care-i creșteți!
Lumii îi este tot mai greu să respire iubire. Copiii pe care-i aveți dinaintea Voastră, prietenii mei, nu sunt rupți de lumea în care trăim. Zdroaba în care-i surprindeți dimineața la cursuri este parte din lupta lumii cu viața liniștită. Dorm greu și se trezesc într-o lume nesigură. Chiar dacă nu știu aceasta. Un zgomot de fond aruncă în aer liniștea în care ar trebui să-și joace joaca și să-și trăiască copilăria. Nu fiți parte la agitația ridicată împotriva liniștii lor! Învățați-i să asculte cântecul păsărilor și să se lase mângâiați de soarele dimineții, lăsați-i să guste zăpada și nu-i opriți să fugă după fulgi. Au nevoie de viață. Au nevoie să simtă și să se bucure de viață. Nu, ora de Religie nu poate fi despre Dumnezeu dacă nu este despre ei, Dumnezeu nu le exclude bucuria și zâmbetul, acceptă, dacă vreți, bomboane cu lapte în Post de dragul de a-i ține vii în căutare. Nu reduceți exigența culturală, dar evitați rigorismele ieftine, cultura de facebook ori fundamentalismele ieftine. Religia fără cultură e fanatism, e răsturnarea bucuriei căutării lui Dumnezeu într-o depresie de sensuri. Nu fiți părtași zgomotului lumii care le bruiază liniștea. M-am tot gândit zilele acestea, atent la subiectele de examen de la capacitate și bacalaureat, cum le-am cere noi, profii de Religie, să dea măsura științei lor școlare. Cunoscând modul în care unii confundă ora de Religie cu matematica spirituală și cultura de rezervație mistică, aroganța cărturărească și exigența fariseică cu firescul dumnezeiesc al cunoașterii lui Dumnezeu mi-e teamă că am fi tot controlorii clișeelor educaționale induse de cultura examenelor. De aici chemarea de a ieși din clișee, de a dezvolta relația umană cu frații noștri elevi, cu prietenii noștri cei mai buni, partenerii noștri de educație. De a-i hrăni din pacea prin care vă dovediți ai lui Dumnezeu. Căci noi nu avem un Dumnezeu pus pe arțag și bârfitor, nu avem un Dumnezeu care vrea să aibă dreptate cu orice preț. În nici un caz cu prețul atentării la libertatea celuilalt. Cât de minunat exprima acest adevăr Kallistos Ware, Mitropolitul de Diokletia, care, pornind de la cuvintele Sfântului Macarie, consemnate în Omiliile sale - „Voința omului este o condiție esențială, căci fără ea nici măcar Dumnezeu Însuși nu face nimic”, conchide la rândul său: „Ar trebui, mai degrabă, să considerăm că lucrarea mântuirii noastre este cu totul și pe de-a-ntregul un act al harului divin, și totuși, în acest act al harului divin, noi, oamenii, rămânem cu totul și pe de-a-ntregul liberi” și, ceva mai încolo, „suntem mântuiți prin credință, nu prin fapte; dar credința înseamnă un act de receptivitate din partea noastră, disponibilitatea noastră de a accepta ceea ce face Dumnezeu, și, astfel, mântuirea noastră se împlinește doar cu consimțământul nostru voit” (Cum suntem mântuiți? Înțelegerea mântuirii în tradiția ortodoxă, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2016, pp. 56, 61, 67). Suntem, așadar, pacea care aduce libertatea în cultura copiilor noștri. Priviți-i! Uitați-vă cât de obosiți sunt de răutatea lumii în care trăim. Fiți grijulii, tandri și liberi în predarea libertății! De aici se naște credința, din exercițiul limpezit de Har al asumării libertății cu pace, fără registre de forță. Sunteți mai mult decât purtătorii Catalogului! Sunteți oamenii care pot educa spre Libertate și Înviere! Nu e puțin lucru!