Între alfa şi omega: Clişee de 6,3 miliarde de euro

Conform specialiştilor Băncii Naţionale, de trei ori pe an, economia României primeşte impulsuri vitale din partea milioanelor de emigranţi care se reîntorc pentru puţin timp acasă. Se estimează că numai în anul 2007, emigranţii vor „vărsa“ în ţară nu mai puţin de 6,3 miliarde de euro. O atare contribuţie la venitul naţional este, evident, mare. Privită altfel, ea ar putea fi considerată un preţ prea scump pentru avantajele (sau dezavantajele, dacă vreţi) pe care le aduce în plan social, cultural, uman.

Cine sunt, prin urmare, cei care sporesc cu asemenea cifre vistieria României? O mare parte dintre emigranţi pleacă din ţară conjunctural, fără a intenţiona să părăsească România pentru tot restul vieţii. Ca dovadă stau cei doi sau trei copii, soţul sau soţia rămaşi acasă cu speranţa că în curând lipsa părintelui sau soţului va aduce belşug şi bunăstare pentru toţi. Studiile sociologice realizate pe tema migraţiei scot în evidenţă faptul că în majoritatea cazurilor, acest fenomen este determinat de factori economici. „Pentru un trai mai bun“, „să-mi pot purta copiii în şcoală“, „să le fac celor mici un viitor“ - sunt câteva exemple tipice de răspuns, atunci când emigranţii sunt intervievaţi asupra motivului care a stat la baza plecării lor în străinătate. Foarte puţini sunt cei care, încă de la început, îşi pun problema stabilirii definitive în afara graniţelor ţării. Rareori întâlneşti persoane care să analizeze situaţia în profunzime, să delibereze şi să decidă că este mai convenabil să lucrezi şi să locuieşti împreună cu familia în Berlin decât în Podu-Iloaiei.

Marea majoritate pleacă în străinătate nu pentru a rămâne, ci pentru a face faţă unor nevoi prezente, care în majoritatea cazurilor sunt insuportabil de presante. Nu planul, nici viziunea pe termen lung a fost cea care a stat la baza hotărârii de a emigra, ci, dimpotrivă, lipsa unei soluţii mai convenabile. „Am căutat în dreapta şi în stânga, n-am găsit de lucru, eram deja în şomaj de mult timp, şi atunci am hotărât să plec…“ sunt motivaţii pe care, luând în considerare frecvenţa cazurilor de emigrare din România, cred că este imposibil ca cineva dintre noi să nu le fi auzit.

Cu puţină imaginaţie, putem schiţa mental contururile unei lumi în care, de mai mulţi ani, zeci sau sute de mii de oameni umblă de ici-colo căutându-şi un rost, întrebând peste tot dacă nu se găseşte ceva de lucru. Sunt mulţi: femei, bărbaţi, tineri sau în vârstă, cunoscând mai mult sau mai puţin limba celor în mijlocul cărora trăiesc, atrăgând inevitabil priviri uimite, condescendente sau de-a dreptul duşmănoase. Oricât de civilizaţi şi bine-crescuţi ar fi, localnicii nu pot rămâne indiferenţi văzând cum unii dintre cei nou-veniţi sunt străini nu doar ca neam ci şi ca maniere. De bună seamă că nu le mai pasă că există printre cei nou-veniţi şi oameni cinstiţi, muncitori, pricepuţi şi la locul lor. Reţin ce îi deranjează şi devin xenofobi, iar uneori îşi exprimă chiar cu voce tare nemulţumirile.

Sunt mulţi dintre compatrioţii noştri emigranţi care se arată pe bună dreptate deranjaţi atunci când se văd etichetaţi negativ. Ei nu locuiesc în barăci insalubre, nu cântă la acordeon în pieţe, nu „subtilizează“ portofele şi nici nu pândesc atent spre vitrinele cu produse electronice. Îi detestă pe cei care le şifonează imaginea şi i-ar denunţa ei primii dacă ar putea, într-un gest de supremă distanţare faţă de tot ce este necuviincios şi sordid. Numai că, din păcate, regulile etichetării în societate nu pot fi schimbate precum legile de expulzare a imigranţilor, şi odată creat un şablon, greu poate fi contracarat sau alterat. Câteva zeci de exemple negative amplificate demagogic de mass-media au nevoie de ani sau zeci de ani pentru a fi uitate. La fel de mult timp este necesar pentru ca o anumită categorie socială să se debaraseze de o etichetă căpătată mai mult sau mai puţin meritat, cu condiţia ca în tot acest timp, memoria celorlalţi să nu fie „împrospătată“ cu exemple noi, vii, grăitoare.

Numeroase exemple ne arată că, din păcate, mare parte din ceea ce acumulează emigranţii peste hotare nu este investit aşa cum s-ar crede în educaţia copiilor, în mici întreprinderi sau afaceri, după modelul Occidentului din care provin. Sunt venituri „investite“ în construcţii rămase goale până anul viitor, când vor fi refăcute, lărgite şi „îmbunătăţite“ în funcţie de modă şi de ambiţiile proprietarilor.

Probabil abia atunci când planul de viitor, luciditatea şi dreapta socoteală vor prevala impulsului şi nevoilor de moment, soarta milioanelor de copii cu părinţi aflaţi la mii de kilometri depărtate se va îmbunătăţi vizibil. Atunci vor fi început să dispară şi şabloanele usturătoare despre barăci şi acordeoane, iar oficialii Băncii Naţionale vor interpreta altfel semnificaţia miliardelor de euro provenite de la românii de peste hotare.