Între creştinism şi religia de tip „cofetărie“ (I)

Deşi în ultima vreme, cel puţin în Occident, a crescut mult numărul celor care afirmă că nu împărtăşesc o credinţă creştină, ci doar o cultură creştină, nu putem susţine că trăim într-o lume absolut seculară. E foarte adevărat, Biserica creştină continuă să piardă din importanţa pe care a avut-o odinioară în societate, însă interesul pentru religie, în general, rămâne pe mai departe destul de consistent. Reviste bine cunoscute precum Newsweek, Time, Spiegel sau Psychologie heute ilustrează chiar un trend crescând pe această linie. În pofida faptului că se simte o diminuare a interesului pentru învăţătura transmisă de Biserică şi evlavia creştină tradiţională, totuşi se remarcă, în acelaşi timp, o creştere a "năzuinţei după sacru" (Newsweek, 28.11. 1994), o aplecare tot mai mare spre experienţele religioase, ca şi "refugiul în spiritual" (Der Spiegel, 152, 1994).

Nu religia în sine, ci Biserica este cea care a pierdut din forţa de atracţie în Occident

Astfel, o treime dintre cetăţenii americani, conform Newsweek, relatează despre experienţele lor religioase şi mistice; o cincime are sentimentul că Dumnezeu li s-ar fi revelat în anul trecut, iar o optime afirmă că simte prezenţa îngerilor. De asemenea, în Germania, situaţia e cumva asemănătoare: fiecare al şaptelea german crede în magie şi vrăjitorie, fiecare al treilea e convins de predictibilitatea viitorului prin tehnici oraculare şi de ghicitorie, aşa încât germanii apelează mai mult la vizionari şi "profeţi" de profesie decât la duhovnicii catolici sau la pastorii evanghelici. De aici se poate trage o singură concluzie: nu religia în sine, ci Biserica este cea care a pierdut din interesul şi forţa de atracţie în relaţia cu credincioşii (vezi I. U. Dalferth, "Was Gott ist, bestimme ich! Theologie im Zeitalter der 'Cafeteria-Religion'", în: Teologische Literaturzeitung, 121, 1996, pp. 416-425).

Încă de pe la sfârşitul secolului trecut, noul tip de religie care se substituie încetul cu încetul religiei tradiţionale a fost definit ca un fel de "religie-cofetărie" pentru simplul motiv că noua scenă religioasă, prin întreaga sa abundenţă pestriţă şi aproape imprevizibilă, arată ca un fel de "cofetărie" în care se găsesc de toate şi pentru toţi.

Cofetăria religioasă şi tradiţia creştină

Imaginea unei asemenea societăţi care corespunde azi cel mai bine acelui tip de "cofetărie" religioasă este prezentă, de altfel, chiar de pe la începuturile secolului XX, la Ascona, pe aşa-numitul "munte al adevărului", Monte Veritŕ (vezi R. Landmann, Monte Veritŕ, Ullstein 34013, 1981, p. 232; cf. H. Szeemann, Monte Veritŕ, Milano, 1980).

La Ascona, în timp, apăruse un centru intelectual şi spiritual unde se întâlneau şi discutau tot felul de oameni, din toate domeniile, reprezentând fiecare elitele societăţii din acea vreme. Aici, pe "muntele adevărului", cu toţii laolaltă investeau "un potenţial extraordinar" în tot felul de utopii şi idealuri de viaţă. Mediul pe care-l cultivau se dorea unul de înnoire sub toate aspectele: religios, spiritual, artistic, politic etc., ca un refugiu din calea societăţii industriale şi a tensiunilor tot mai agresive de ordin social.

De asemenea, Ascona a devenit locul în care erau organizate, în fiecare an, bine cunoscutele "întruniri Eranos". Întâlnirile erau coordonate de Olga Fröbe-Kapteyn (1881-1962), ucenica antroposofului Rudolf Steiner. "Eranosul", "picnicul" sau banchetul în aer liber, pe durata celor nouă zile din luna august a fiecărui an, avea ca scop o apropiere şi un dialog mai apropiat între Orient şi Occident. De aceea, tema primei întruniri a fost "Yoga şi meditaţia în Orient şi Occident". Sub bagheta doamnei Fröbe-Kapteyn şi a lui C.G. Jung, considerat un fel de "Platon al Academiei Eranos", la Ascona se adunau şi discutau în fiecare an despre religie, despre sacru şi numinos tot felul de sinologi, indologi, egiptologi, filologi, teologi, mitologi. Alături de Jung, dintre elitele prezente aici nu lipseau nume precum Martin Buber, Friedrich Heiler, Heinrich Zimmer, Karl Kerény şi teologul "modernist" de odinioară Ernesto Buonaiuti. Ceea ce-i determina pe mulţi dintre participanţi să vină la aceste întruniri era, pe de o parte, dorinţa de a descoperi o nouă formă de religie care să le ofere o mai mare satisfacţie spirituală şi mai puţine obligaţii, iar pe de altă parte, pentru că, deşi aveau preocupări dintre cele mai diferite, nutreau cu toţii un adevărat cult pentru Friedrich Nietzsche, a cărui renaştere o resimţeau din plin. Direct sau indirect, în fiecare an, se regăseau la Ascona, alături de spiritul ideilor lui Nietzsche, poeţi, literaţi, artişti, muzicieni, psihologi, fizicieni, filosofi, ideologi, teosofi, antroposofi, sportivi, naturişti etc. (cf. L. Bily, Cafeteria esoterica. Zur Kritik sogenannter neureligiöser Aufbrüche, Benediktebeurer Hochschulschriften 8, München, 1996, pp. 19-20; R. Landmann, op. cit., pp. 281-286).