Între lepădarea de porci şi apropierea de Hristos

În ajunul praznicului Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, Biserica Ortodoxă se află, iată, în a XXIII-a Duminică după Rusalii. Prilej pentru toţi creştinii ce participă la Sfânta Liturghie să asculte o pericopă evanghelică destul de înfricoşătoare, căci în ea ni se arată, mai mult sau mai puţin simbolic, impactul nefast al prezenţei demonice în vieţile oamenilor. Avem un text extras din Evanghelia după Luca (8, 26-39), un episod relatat şi de ceilalţi doi evanghelişti sinoptici, Matei (8, 28-33) şi Marcu (5, 1-20).

Avem de-a face cu o exorcizare, o vindecare a unui demonizat din ţinutul Gherghesenilor, „care este în faţa Galileei“ (v. 26). O apariţie surprinzătoare pentru ucenicii Domnului, căci nu se aşteptau şi sigur nici nu-şi doreau să fie întâmpinaţi de „un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte“ (v. 27). Şocantă a fost şi apariţia lui Hristos, de data aceasta pentru cel prins în laţurile diavolului, căci, recunoscând pe Mântuitorul şi ştiind puterea Sa, strigă: „Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui“ (v. 28). Nu îl chinuia, nicidecum, ci doar „poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de demon, în pustie“ (v. 29). Avea o putere fizică deosebită, căci bietul om era locaş al unei legiuni de demoni (v. 30) şi, cunoaştem, o legiune însemna 6.000 de soldaţi din armata romană. Cert este că nenorocitul era foarte chinuit şi nu părea să aibă vreo şansă de scăpare. La scăpare se gândea şi legiunea răului, căci L-au rugat pe Domnul să intre într-o turmă de porci pentru a scăpa de aruncarea în hăul Satanei. Primind acceptul, aceştia au intrat în porci şi s-au aruncat în mare, înnecându-se. Întâmplarea a născut uimirea, groaza şi îngrijorarea gadarenilor, căci pierduseră, printr-un fapt uluitor, turma de porci. Mai mult, cel pe care-l ştiau nebun, îndrăcit, pierdut pentru comunitate, îl vedeau liniştit, ascultând cuvintele Învăţătorului lumii (v. 35). Ce credeţi că a urmat? Mulţumiri? Lacrimi de fericire? Invitaţii în casele lor, la masa lor? Nu. Ci un îndemn, politicos, bine împachetat, la părăsirea acelui loc. Voiau linişte. Cine ştie ce s-ar mai putea întâmpla dacă Omul acesta va rămâne cu ei? Oare nu vor pierde şi alte turme? Poate vindecările altora vor avea, de asemenea, un cost material? Merită să dai din averea ta pentru liniştea şi sănătatea altora? Au răspuns „nu“. Unul singur L-a rugat pe Hristos să îi permită să stea ca ucenic al Său. Cel ce fusese izbăvit de puterea diavolilor. „Iisus însă i-a dat drumul zicând: Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu. Şi a plecat, vestind în toată cetatea câte îi făcuse Iisus.“

Ce oameni lipsiţi de minte aceşti gadareni! Cred că ne stă pe limbă să zicem asta, nu? Cum poţi să preferi mediocritatea, averea, banalitatea vieţii, şi să nu doreşti bucuria şi surpriza vieţuirii alături de un Binefăcător? Cum să alegi porcii, în detrimentul lui Iisus? Eh, uite că se poate. Aşa au făcut acei oameni inconştienţi. Pentru că nu le poţi spune altfel. Spre exemplu, fostul demonizat, acum liber de sub influenţa Satanei, doreşte să rămână cu Iisus. Mintea lui era curată, era limpede, a înţeles că viaţa adevărată nu poate să fie bună decât cu Iisus. Ce schimbare! De la om rătăcit cu mintea, sălăşluind prin locuri pustii, prin morminte, fără de haine, s-a transformat într-unul care îşi dorea să stea doar la picioarele Domnului. Ce mare este puterea Ta, Doamne! Cum schimbi Tu lăuntrul nostru! Cum de ne faci să te tăgăduim prin faptele noastre şi, apoi, tot Tu, prin căile Tale, ne întăreşti şi ne faci să nu ne mai fie frică de nimic. Despre teamă a fost vorba în această pericopă, teama de a face binele şi de a-ţi schimba viaţa dusă până la un punct. Iar teama este un păcat mare: Sfântul Evanghelist Ioan începe enumerarea celor care vor învia spre osânda veşnică cu fricoşii, cu cei care nu au curajul schimbării: „Iar partea celor fricoşi, şi necredincioşi, şi spurcaţi, şi ucigaşi, şi desfrânaţi, şi fermecători, şi închinători de idoli, şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua“ (Apocalipsa 21, 8). Deci, invitaţie la schimbarea vieţii. Între lepădarea de porci şi apropierea de Hristos.