Întru bucurie slujind Bisericii

Fiii Bisericii Ortodoxe Române au avut duminică, 22 iulie 2018, prilej de binecuvântată bucurie, întrucât Întâistătătorul lor, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a împlinit 67 de ani de viață.

Dacă în spiritualitatea ortodoxă orice clipă a vieții reprezintă un prilej de a mulțumi Bunului Dumnezeu pentru toate, cu atât mai mult a fost potrivit lucru ca, într-un asemenea moment sărbătoresc, precum cel amintit, să fie înălțate rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile care au fost revărsate asupra Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și asupra Bisericii Ortodoxe Române.

Într-adevăr, o zi de sărbătoare, cum este aceea a aniversării menționate ori ziua unei co­munități, a unui ținut, a unei țări, sărbătoarea unei mănăstiri, a unei parohii sau a cinstirii sfântului protector, este prilej de a aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru permanenta purtare de grijă pe care o are față de noi și față de întreaga creație.

De aceea, încă din vechime, Biserica a rânduit, prin Părinții purtători de Dumnezeu, rugăciuni speciale pentru astfel de zile ale păstorilor de suflete, pentru cei care au avut curajul să își asume jertfelnica și, totodată, mângâietoarea responsabilitate a îndrumării fiilor ei pe calea mântuirii, rugăciuni care se regăsesc în cartea numită Tedeum.

Această carte, cuprinzând rugăciunile speciale pentru ziua Patriarhului, ori pentru ziua ierarhilor, s-a tipărit în Biserica noastră și în celelalte Biserici Ortodoxe surori tocmai pentru a-i învăța și pe alții să fie recunoscători și mulțumitori, în primul rând, pentru darul vieții, dar și pentru tot ceea ce au primit de la Părintele Ceresc.

Este cunoscut faptul că, în istoria noastră îndelungată, la ziua de naștere sau atunci când era cinstit sfântul ocrotitor al unui ierarh ori a Întâistătătorului Bisericii, veneau și vin demnitari, oameni importanți și credincioși de rând care ştiu că, în astfel de momente, se cuvine a fi mulțumitori Atoțiitorului și Proniatorului.

De aceea, o zi de sărbătoare din viața noastră sau a comunității trebuie să fie însoțită de rugăciune de mulțumire adresată lui Dumnezeu care ne-a dăruit viața, care ne împărtășește din darurile Sale cele bogate, care poartă de grijă tuturor și nouă, și constituie un prilej de bucurie, dar și o datorie a-i cinsti pe păstorii de suflete, și mai cu seamă pe cel dintâi dintre arhipăstorii unei Biserici.

Pentru cel sărbătorit, momentul de bucurie reprezintă și un prilej de a face o evaluare a realizărilor de până atunci și de a asuma făgăduințe binecuvântate pentru viitor. Viața omului devine frumoasă atunci când este însoțită de fapte minunate, când se străduiește să împlinească poruncile lui Dumnezeu și să facă bucurie altora.

Odată cu trecerea anilor, atunci când sunt resimțite responsa­bilitățile, purtarea crucii și greutatea vieții, înțelegem că cel mai important este să ai grijă de cel de lângă tine, să dăruiești altora timp și atenție mai mult decât ți-ai dărui ție, pentru că adevăratele bucurii sunt trăite în comuniune cu semenii.

În ceea ce privește viața Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ar fi potrivit să putem cuprinde în câteva cuvinte, la ceas aniversar, activitatea sa, să putem aminti, măcar succint, biografia unui tânăr care a plecat dintr-un sat din Banat, studiind Teologia în România și dincolo de granițe, a unui tânăr care a întâlnit mari profesori de teologie pe care Preafericirea Sa îi evocă adeseori, în primul rând profesorii de la Sibiu, dar și cei de la București, în chip special amintind de părintele profesor Dumitru Stăniloae. De asemenea, s-ar cuveni să amintim de legătura pe care a stabilit-o cu predecesorii săi, în primul rând cu Patriarhul Teoctist, căruia i-a fost o perioadă colaborator, dar și cu Patriarhul Iustin.

Așadar, deși sunt foarte multe aspecte care ar trebui subliniate la o astfel de sărbătoare, nu vom reuși să spunem decât foarte puține despre rodnica lucrare a Preafericirii Sale în acești 28 de ani de slujire arhierească, în slujirea Teologiei, în lucrarea misionară pe care a desfășurat-o mai întâi în Elveția, la Bossey, și apoi la București, pentru scurt timp la Timișoara, la Iași și din nou la București.

Înainte de a aminti, pe scurt, câteva dintre calitățile Preafericirii Sale, voi spune că în urmă cu mulți ani, atunci când a devenit profesor la București, când l-am cunoscut și eu, și apoi la Iași, era deosebit de apreciat și foarte atent cu studenții. Îmi amintesc câtă bucurie a produs prezența Preafericirii Sale, în demnitatea pe care o avea atunci, la momente importante ale vieții lor, la botezuri de prunci ale unor slujitori ai Bisericii, la cununiile unor teologi sau unor membri ASCOR care erau angrenați în viața misionară a Bisericii, fiecare de pe treapta lui, prezența la sărbătorile unor parohii, ale unor mănăstiri, ale unor instituții importante din Moldova și apoi din țară, și la București.

Din mulțimea darurilor pe care Dumnezeu le-a revărsat cu îmbe­l­­șugare asupra Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, aș remarca temeinicia învățăturii, dobândită în decurs de mulți ani și oferită din prisos altora. Nu pot fi uitate aprecierile pentru profesorul de Pastorală sau de Dogmatică, ­cursurile sale fiind urmărite cu foarte mare atenție de către discipoli.

Preafericirea Sa este preocupat de proiecte importante, inedite și mărețe. În primul rând considerăm că TRINITAS TV, Radio TRINITAS şi Publicaţiile LUMINA reprezintă trei dintre realizările foarte importante pentru Biserică şi pentru credincioșii ei.

În urmă cu nu prea mult timp, am vizitat o călugăriță minunată de la Mănăstirea Agapia, altădată prezentă la toate slujbele, de la Amin la Amin. Aproape că nu a lipsit nici o zi de la Liturghie. Întrucât de câțiva ani nu mai poate părăsi chilia, din cauza vârstei ­înaintate și a suferințelor, mi-a spus înainte de despărțire: „Mare dar și mare răsplată va primi cel care a avut ideea unui radio al Bisericii, pentru că prin intermediul lui ascult fiecare slujbă, fiecare ­Liturghie, eu care nu mai pot ­merge de câțiva ani…”. Iată părerea unei călugărițe care știe să aprecieze cu adevărat valoarea participării la Liturghie, fie măcar prin intermediul radioului în situația în care, din motive binecuvântate, nu mai poți ajunge la biserică.

Între proiectele cunoscute, amintim Catedrala Națională, care va fi sfințită în acest An Centenar, un proiect atât de dorit vreme îndelungată de ierarhi, de regi și de oamenii care iubesc cu adevărat Biserica și pământul românesc.

Sunt însă și alte proiecte importante, dar mai puțin cunoscute. Amintim satul natal al Preafericirii Sale, unde a înălțat o frumoasă biserică, pe locul în care a văzut lumina zilei și unde era o bisericuță închinată Sfintei Parascheva.

Am lăuntrica încredințare că Sfânta Parascheva, pe care a cinstit-o din copilărie, avea să-l cheme la slujirea de Mitropolit în Moldova, acolo unde moaștele ei străjuiesc de aproape patru veacuri. Proiectul acestei biserici și al mănăstirii este inedit, după cum inedite au fost și multe proiecte în Moldova, pe Ceahlău sau în unele sate mici, izolate și aproape părăsite, locuri în care nu s-ar fi zidit niciodată locașuri de închinare.

O foarte mare atenție a fost acordată lucrărilor care s-au tipărit în vremea păstoririi sale, unele dintre ele, volume de autor ale Preafericirii Sale. Scrierile și predicile sale conțin sensuri și legături profunde între rânduiala liturgică și Teologie, inspirându-se adeseori din textele Sfintei Liturghii și din cuvintele Părinților Bisericii.

Este deosebit de important să ne amintim de textele pe care Preafericirea Sa le-a scris la începutul activității sale ca ierarh. Niciodată nu am citit un cuvânt mai frumos, închinat părintelui Paisie sau părintelui Cleopa, decât cel scris de Patriarhul nostru.

Toate aceste lucrări, împreunate cu trudnica purtare de grijă pentru bunul mers al Bisericii noastre, constituie nevoința Preafericirii Sale.

În prezent, timpul nu-i mai îngăduie să lucreze la fel de mult pentru a scrie, întrucât în locul scrierilor care ar putea fi izvodite și-a asumat o altă osteneală, aceea de a corecta și îmbogăți toate actele Administrației, dar mai cu seamă textele Acatistelor, de a cerceta Sinaxarele, adică viețile unor sfinți recent canonizați sau pentru care s-au alcătuit slujbe și acatiste, sinaxare și cuvinte de învățătură. Toate acestea fiind revizuite cu multă dăruire și trudă de către Preafericirea Sa, au devenit un adevărat canon de rugăciune.

Mare parte din ostenelile Patriarhului sunt necunoscute de cei mulți, dar știute de Dumnezeu și răsplătite ca atare.

Toată această lucrare de cinstire a sfinților, a cuvioșilor, a celor recent canonizați sau a celor de demult intrați în amintirea și cultul Bisericii, ne arată prietenia cu sfinții, care este cea mai importantă în comparație cu alte prietenii.

Remarcăm, totodată, vocația de ctitor și dorința de a înfăptui totul pentru pentru binele Bisericii, cerând colaboratorilor și arătând prin exemplul personal să nu prețuiască nimic pentru ei, îndemnându-i pe toți să renunțe la sine și să dăruiască mai mult Bisericii.

Este, de asemenea, îndeosebi preocupat de împlinirea îndatoririi arhiereşti de a propovădui cuvântul mântuitor și de a duce Evanghelia până la marginile lumii.

Porunca pe care Mântuitorul a dat-o ucenicilor Săi după Învierea din morți este împlinită în parte de fiecare ierarh, iar Preafericirea Sa dăruiește în fiecare zi de sărbătoare și de duminică cuvinte de învățătură pregătite temeinic teologic și patristic, pe care le îmbogățește mereu, pentru că în fiecare predică, dacă vom asculta cu atenție, vom descoperi sensuri noi pe care le aduce ca pe o rouă binefăcătoare pentru toți credincioșii și pentru cei care nu au posibilitate de a ajunge la biserică, dar care le ascultă prin intermediul mediei bisericești.

Cuvintele Preafericirii Sale au fost tipărite, unele în publicațiile bisericești, altele în volume, pentru a-i face și pe alții părtași la acest tezaur de învățătură.

Dragostea pentru Biserică este vădită și prin inițierea a numeroase proiecte afierosite Domnului, care vizează viața Bisericii sub toate aspectele ei, dar și prin eforturile pe care le face pentru împlinirea lor.

Fiilor Bisericii Ortodoxe Române, cu smerenie, le aşez la inimă gânduri bune la această zi de prăznuire și le adresezrugămintea de a nu uita în rugăciunile lor pe ierarhi și mai ales pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Rugăciunile monahilor, clericilor și credincioșilor ajută mult în lucrarea misionară pe care o desfășoară.

De asemenea, pe lângă urările cuvenite într-o zi de sărbătoare, să îndreptăm pentru Patriarhul nostru o rugăciune către Sfântul Ilie, sfântul protector de la Botez, în ziua căruia s-a și născut, rugându-l să îl inspire întotdeauna pentru a păstra și a face cunoscută altora credința cea adevărată, pentru a avea întotdeauna râvnă și curaj, cum a avut prorocul, spre a se hrăni mereu din dorul întâlnirii cu Dumnezeu, dor pe care în vremurile acelea de restriște din istoria poporului iudeu, Sfântul Ilie l-a arătat călătorind mult până la Horeb pentru a se întâlni cu Domnul.

Cu câte sacrificii călătorește astăzi un ierarh printre încercările vieții și cu atât mai mult un Patriarh! Cu câtă mâhnire uneori și cu câtă nădejde alteori luptă, nu pentru sine, pentru că nu se mai gândește la sine, căci toată viața sa a închinat-o Bisericii; și închinând-o Mântuitorului se întâlnește cu nemărginita Lui iubire, pentru că în toate încercările şi situațiile-limită prin care trece un păstor de suflete, are mereu nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, numai astfel reuşind să își împlinească gândurile și să fie de folos celor pe care îi păstorește.