În Africa de Sud sunt ani în care lăcustele invadează pământurile şi distrug recoltele. Vin în stoluri atât de mari, încât acoperă cerul şi întunecă lumina soarelui. Recoltele sunt pierdute şi urmează o iarnă grea. Anii în care mănâncă lăcustele sunt temuţi şi aşteptaţi cu groază. Dar, în anul următor invaziei, Africa de Sud obţine cele mai bune recolte, căci trupurile moarte ale lăcustelor servesc drept fertilizator pentru seminţele nou plantate. Iar „anul lăcustelor“ este compensat de marile lanuri ce acoperă pământurile.
Aceasta este parabola vieţii noastre. Există perioade de adâncă durere şi suferinţă, care uneori ne împiedică să ne mai bucurăm de viaţă. Şi totuşi, Dumnezeu ne făgăduieşte că va compensa aceşti „ani ai lăcustelor“ prin care trecem. Vom culege o recoltă bogată, dacă nu ne lăsăm doborâţi. Deşi nu înţelegem de ce trecem prin aceste suferinţe, putem fi siguri că fiecare clipă a vieţii noastre este în mâinile Lui. Helen Keller, scriitoarea americană din secolul trecut, născută fără văz şi fără auz, spunea într-una din lucrările sale: „Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru handicapurile mele, căci prin ele am ajuns la mine însămi, la El, şi am putut să dau la iveală opera mea“. (Adaptare de Augustin Păunoiu după o pildă din volumul Vitamine duhovniceşti, Anthony M. Coniaris, Editura Sophia 2010)
.jpg)
