Invidia și iubirea de arginți

Patima invidiei nu-l lasă să se bucure pe cel stăpânit de ea nici măcar cu prilejul celui mai mare praznic, nici în împrejurările cele mai fericite. Ea roade întotdeauna sufletul și inima lui ca un vierme, ca o întristare tulbure, fiindcă invidiosul consideră bunăstarea și succesele aproapelui ca pe o nefericire a sa, iar atunci când altul este preferat i se pare că el este jignit pe nedrept.
Un împărat a vrut să afle care din doi este mai rău, iubitorul de arginți sau invidiosul, fiindcă niciunul nu vrea binele celorlalți.
Pentru aceasta a poruncit să fie chemați la el doi oameni bântuiți de aceste patimi, de lăcomia după bani și de invidie. Acestora le-a spus: „Cereți amândoi de la mine orice vă va place, numai să știți că cel de-al doilea va primi îndoit față de cel care va cere primul”. Cei doi cuprinși de patimi s-au sfădit vreme îndelungată, nici unul dintre ei nevrând să ceară primul, ca nu cumva celălalt să primească de două ori pe atât. În cele din urmă, împăratul i-a poruncit invidiosului să ceară el primul. Acesta, fiind cuprins de reavoință față de aproapele său, în loc să ceară ceva de folos, a uneltit răutate în cugetul său și i-a zis împăratului: „Doamne! Poruncește să mi se scoată un ochi.” Uluit, împăratul l-a întrebat de ce și-a arătat o asemenea dorință. Invidiosul a răspuns: „Ca tu, doamne, să poruncești să i se scoată tovarășului meu amândoi ochii și el să rămână orb”. Iată cât de rea și vătămătoare de suflet este patima invidiei. Cel cuprins de ea este gata să îndure pagubă, numai să fie păgubit și mai rău aproapele său. (Preluare din vol. Îndrumări duhovnicești, Sfântul Ambrozie de la Optina, Sophia, 2010, București)