Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Un articol de: Bogdan-Aurel Teleanu - 26 Apr, 2011

Articolele cinci şi şase din Crez cuprind învăţătura despre Învierea Domnului şi Înălţarea Lui la Cer: "Şi (Iisus Hristos) a înviat a treia zi, după Scripturi; şi S-a suit la Ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui". Sfânta Scriptură a Noului Testament ne spune că Domnul Iisus Hristos, înainte de a pătimi, a prezis de mai multe ori că va fi răstignit, dar a treia zi va învia. De teama aceasta iudeii au pus de pază la mormântul Lui soldaţi. Totuşi minunea S-a întâmplat. A treia zi după îngropare, îngerul a răsturnat piatra, mormântul a fost aflat gol şi vestea Învierii s-a răspândit ca fulgerul, deşi iudeii i-au plătit pe soldaţi să mintă, adică să spună că Iisus Hristos, Domnul nostru, nu a înviat, ci a fost furat de Apostoli.

Cele mai însemnate locuri din Noul Testament în care se scrie despre Învierea Domnului sunt: Matei 28; Marcu 16; Luca 24; Ioan 20-21; Faptele Apostolilor în mai multe locuri, dar în special I Corinteni. Învierea Domnului sau Paştele este cea mai mare sărbătoare a creştinilor. Ea îşi trage denumirea din cuvântul pesah al limbii ebraice vechi şi însemna a trece peste, a trece dincolo. Tradiţia ebraică ne aminteşte că primăvara, în luna lui Nisan (aprox. aprilie), poporul evreu sărbătorea Paştele, comemorând eliberarea din robia egipteană. Legea sacră, făcută cunoscută prin proorocul Moise, impunea ca acest ritual să fie marcat de jertfirea mieilor de până la un an, ale căror oase să nu fie zdrobite. Mieii reprezentau simboluri vii ale neprihănirii, ale purităţii, blândeţii şi izbăvirii întrucât prin sângele lor au fost salvaţi în Egipt primii născuţi din neamul lui Israel.

Sărbătoarea creştină a Paştilor are o anumită legătură cu Paştele Vechiului Testament, dar în acelaşi timp ea este o sărbătoare cu totul nouă (cf. Matei 26, 17-30; Marcu 14, 12-26; Luca 22, 7-30; Ioan 13, 1-3). În creştinism, Mielul dumnezeiesc este simbolul lui Iisus Hristos, Om fără de păcat şi totodată Dumnezeu adevărat, care a împlinit opera de restaurare a omului, de izbăvire a acestuia de păcatul primar. Patimile şi răstignirea s-au petrecut în timpul sărbătorii Paştelui celebrate de evrei când, ca un adevărat miel pascal, Iisus este dat morţii concomitent cu înjunghierea mieilor în Templu.

În Iisus Hristos, moartea a fost omorâtă. De aceea, creştinii cântă "Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând...". Suferinţa şi moartea Mântuitorului Iisus se vor desăvârşi în Înviere ca trecere la viaţa veşnică. Astfel, Paştele cuprinde, deodată, Taina Crucii şi a Învierii, taina morţii şi a vieţii veşnice, taina vieţii pământeşti şi taina vieţii cereşti. Prin înviere, trupul pământesc al lui Hristos Cel răstignit nu mai revine la viaţa pământească, stricăcioasă şi trecătoare, cum s-a petrecut cu Lazăr, de pildă, ci trupul Său pământesc devine ceresc, nestricăcios şi veşnic. Hristos Cel înviat trece prin uşile încuiate (Ioan 20, 19-28), Se face văzut şi nevăzut când şi unde voieşte El (Luca 24, 31). Trupul înviat al lui Hristos a intrat deja în Împărăţia cerurilor; El a trecut de la existenţa biologică sau pământească la existenţa "teologică", cerească şi veşnică. Iisus Cel înviat nu mai moare niciodată, El este veşnic viu (Apocalipsa 1, 8 şi 17-18; 2, 8). Aşadar, "moartea nu mai are stăpânire asupra Lui" (Romani 6, 9). Această înviere a promis-o tuturor celor care cred în El cu adevărat.

Credinţa ortodoxă în special este lumină din lumina Învierii lui Hristos. De aceea, Crezul sau Simbolul credinţei se încheie cu speranţa învierii şi a Împărăţiei cerurilor: "Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie". Taina Învierii este Taina vieţii veşnice din Împărăţia Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh. Botezul creştinilor adulţi din Biserica primelor veacuri se făcea în noaptea de Paşti, după ce au postit şi au învăţat tainele credinţei timp de patruzeci de zile de cateheză duhovnicească organizată de Biserică. De ce? Pentru că Botezul este participare tainică la moartea şi Învierea lui Hristos, început de viaţă veşnică încă din lumea aceasta, potrivit învăţăturii Sfinţilor Apostoli: "Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci, ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii. Căci dacă am fost altoiţi pe El prin asemănarea morţii Lui, atunci vom fi părtaşi şi Învierii Lui" (Romani 6, 3-5). Hristos a înviat!