Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Invitatul săptămânii: 2012 - Apocalipsa după New Age
Numai ce ne-am revenit din spaima apocalipsei digitale programată pentru anul 2000, că iarăşi se preconizează un nou sfârşit al lumii. De data aceasta este sigur: mayaşii, ghicitorii în stele, numerologii, new age-iştii şi mulţi, (prea) mulţi alţii încearcă să ne convingă de asta. Nu contează ce spun astronomii, geofizicienii ori specialiştii de orice fel care au ceva de zis în problema aceasta şi nici măcar ce spune Biserica: data e si-gu-ră. Un meteorit, o gaură neagră, o aliniere de planete, un tsunami devastator, inversarea polilor Pământului ori cine ştie ce hecatombă neimaginată va încheia socotelile noastre cu lumea şi ale planetei Terra (aşa cum o ştim noi) cu Universul. Alţii - care probabil deja şi-au făcut planul de marketing pentru anul 2013 - sunt ceva mai rezervaţi: va fi sfârşitul omului „vechi“, căci umanitatea va trece printr-o schimbare a conştiinţei şi va intra în „Noua Eră“ (New Age). În ciuda acestor ambiguităţi care distonează cu exactitatea datei propuse - 21 decembrie -, cert este că subiectul are priză la public şi se vinde ca pâinea caldă. Nu mai departe de luna trecută, o producţie hollywoodiană, cu titlu omonim - 2012 - şi care încearcă să ilustreze cât mai plastic şi, pe alocuri, siropos cum ar fi un sfârşit al lumii, aduce producătorilor încasări record şi le asigură rapid recuperarea investiţiei în efecte speciale. Autorii de literatură apocaliptică depăşesc şi ei mai uşor criza financiară mondială cu vânzări de mii de exemplare. Tot la fel, profeţii contemporani care primesc permanent mesaje de la regi sau preoţi mayaşi aflaţi în altă dimensiune sau planetă, dar preocupaţi de binele umanităţii, mesaje pe care cu acribie le consemnează în scris sau pe suporturi digitale şi le pun la dispoziţia publicului larg în schimbul unei simbolice donaţii. Acestora li se adaugă comerţul înfloritor, considerând multitudinea ofertelor, de la haine şi accesorii la postere, stickere, căni ş.a., inscripţionate ca atare. Televiziunile îşi asigură cu acest subiect audienţe profitabile, site-urile dedicate au un număr record de vizitatori, iar pe forumuri se dezbate cu pasiune subiectul.
Calendarul mayaş şi anul 2012
Principalul argument pentru precizia datei de 21 decembrie 2012 îl constituie vechiul calendar mayaş, potrivit căruia solstiţiul de iarnă din emisfera nordică al anului 2012 va marca sfârşitul unei ere de 5.126 de ani. Coroborată cu alte profeţii mayaşe din cărţile Chilam Balam - o colecţie de texte pre şi post-coloniale -, această dată este considerată ca marcând fie sfârşitul lumii şi al vieţii pe Pământ, fie o schimbare de conştiinţă la nivel global. Însă, conform opiniei specialiştilor în cultura mayaşă, mai puţin fascinaţi de tot felul de corelaţii curajoase, această interpretare şi conexiunile care o fundamentează sunt mai mult decât forţate. În primul rând, calendarul la care se face referire a fost folosit de mayaşi doar pentru o perioadă relativ scurtă de timp (250-900 d.Hr.), astfel încât, la venirea spaniolilor, această manieră de calculare a timpului nu mai era de mult timp în uz. Prin urmare, „calendarul lung“, cum mai este numit, era departe de a fi un element definitoriu al civilizaţiei Maya, încât se pare că e mai important pentru unii contemporani ai noştri decât era pentru un mayaş din Chichen Itza. În al doilea rând, data de 21 decembrie 2012 marchează în respectivul calendar pur şi simplu ultima zi a unui ciclu de 144.000 de zile (bâakâtun). Într-adevăr, acesta este ultimul ciclu al unei ere calendaristice mai extinse, ce a debutat la 11 august 3114 î.Hr. şi va dura 1.872.000 de zile, însă nu există nici un indiciu că sfârşitul acestei ere marca pentru vechii mayaşi şi un sfârşit al istoriei. Căci, la rândul ei, era la care facem referire reprezintă o componentă minoră a unei alte perioade cronologice şi mai extinse, în cadrul unui sistem complex de calculare a timpului alcătuit din cicluri care cresc exponenţial, teoretic la infinit. În fine, aşa-numitele profeţii din Chilam Balam, invocate ca argumente, sunt, de fapt, paragrafe rupte din context, care oricum nu fac referire la sfârşitul actualului ciclu (b’ak’tun), ci la cele anterioare, multe dintre ele fiind, de fapt, profeţii post factum.
Pentru ca mayaşii să însemne mai mult decât o apusă civilizaţie mezoamericană, iar calendarul şi profeţiile să dobândească autoritate universală, în paralel cu „savantele“ exegeze ale textelor se află în desfăşurare şi un proces de mitizare şi de încărcare cu o aură de mister a acestui popor. Astfel, ni se spune fie că mayaşii, în timpuri imemoriale, erau răspândiţi în India, Egipt, Atlantida (sic!) şi au fost creatorii marilor civilizaţii ale lumii, fie, şi mai fantezist, că au fost fiinţe care au venit din ceruri (adică extratereştri), iar acum câteva sute de ani, în mod inexplicabil, au părăsit Pământul, dar continuă totuşi să se preocupe de destinele acestuia, comunicându-şi mesajele către omenire prin intermediul unor profeţi contemporani. Dincolo de aceste teorii care pierd simţul penibilului, Robert Sitler remarcă faptul că niciodată nu vom şti dacă pentru mayaşi data de 21 decembrie 2012 avea vreo semnificaţie, însă ceea ce ştim cu siguranţă este că aceasta a început să capteze imaginaţia multor contemporani ai noştri, transformându-se într-un adevărat fenomen pe care nici o dovadă ştiinţifică nu îl mai poate stăpâni. Toate aceste eforturi de fundamentare a datei „precise“ pe calendarul, profeţiile ori semnele încifrate ale unei civilizaţii apuse sunt pe deplin răsplătite, căci nu fac decât să crească şansele de succes ale promotorilor „douămiidoisprezecismului“ în vastul supermarket spiritual-religios al societăţii contemporane. Mai mult, mediatizarea subiectului conferă acestor fantasmagorii credibilitate în ochii unui reprezentativ segment de public mai interesat de senzaţional decât de adevăr.
Apocalipsa fără Hristos
Dincolo de afacerea pe care o reprezintă, de faptul că umple paginile tabloidelor şi oferă subiect de dezbatere la discuţiile de salon ori la întâlnirile cu prietenii, fenomenul 2012 readuce în discuţie palpitantul subiect al sfârşitului lumii. Preconizatul 12.21.12 (simetrie a cifrelor care dă o pâine unui număr suficient de mare de numerologi) se propune, pe de o parte, ca un sfârşit desacralizat şi conform spiritualităţii omului contemporan, un breaking news de urmărit relaxat la televizor şi de comentat împreună cu familia; el nu stârneşte panică, ci interes, nu îndeamnă la vreo pregătire pentru iminenţa sfârşitului, ci la „Distrează-te astăzi ca şi cum mâine ar fi 2012“, după cum propune o inscripţie de pe un tricou de 20 de dolari; nu oferă recomandări, ci doar atrage atenţia că, în 2012, printre altele, va avea loc şi un sfârşit al lumii. Probabil că acest, să-i spunem, „apocalipticism“ contemporan este primul din istoria Occidentului care, deşi preia tema din creştinism, îl exclude pe Hristos din ecuaţie şi uită că evenimentul central al sfârşitului, atunci când va fi acesta, nu este o gaură neagră ce va înghiţi Pământul, un val ucigaş, un meteorit călător ori schimbarea globală de conştiinţă, ci a doua venire a lui Hristos, urmată de învierea morţilor şi judecata universală. Pe de altă parte, mesajul nu este doar decreştinat, ci evident anticreştin. Indiferent că este imaginată ca o catastrofă globală sau ca o schimbare de conştiinţă, creştinismul nu poate ocupa nici un loc în această apocalipsă privată. Dimpotrivă, promotorii fenomenului 2012 ar prefera ca religia creştină să dispară, după cum foarte plastic o sugerează scena prăbuşirii şi rostogolirii cupolei catedralei romane a Sfântului Petru din filmul la care am făcut referire mai sus.
Rămâne de văzut dacă în 21 decembrie 2012 chiar va fi sfârşitul omenirii sau doar o zi friguroasă de vineri, dar parcă mai multă încredere avem în cuvintele Mântuitorului, potrivit cărora „de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl“ (Mt. 24, 36). Aşa că există aceeaşi probabilitate ca a doua venire să se petreacă pe 21 decembrie 2012, pe 21 decembrie 3012 sau tocmai mâine. Întrebarea fundamentală în acest context nu este când, ci cum aşteptăm sfârşitul. Hristos ne spune: „Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului“ (Mt. 25, 13). O diferenţă substanţială faţă de inscripţia textilă menţionată anterior. Şi tocmai urmarea acestui îndemn produce şi necesara schimbare de conştiinţă, numai că o conştiinţă creştină, de care desacralizata societate contemporană are mare nevoie.