Invitatul săptămânii: Educaţie şi mentalitate

Faptul că societatea noastră este în continuă schimbare şi că tinerii de azi nu mai sunt ca cei de ieri este o realitate pe care nimeni nu o neagă. Mileniul al treilea ne-a adus o serie de probleme care marchează această nouă modalitate de a fi, de a trăi şi de maturizare a tinerilor de azi. Contextul social din România zilelor noastre are, fără îndoială, o influenţă covârşitoare asupra vieţii lor. Unii tineri se simt singuri, doar cu problemele lor, atunci când şcolile sunt agresate de tendinţa tutunului, a alcoolului, a drogurilor, a violenţei, a sexualităţii premature, a vulgarităţii de limbaj sau a devierilor de comportament. Alţi tineri caută propria fericire în hedonism, consumism sau se îndreaptă către noi forme de religiozitate şi secte de diferite origini, care maschează individualismul accentuat prin oferirea de grupuri protectoare.

Imaginea bună pe care o avem despre noi, conform căreia suntem nişte părinţi foarte apropiaţi şi grijulii faţă de proprii copii, se pierde sub tuşele din ce în ce mai groase pe care realitatea ni le impune. Nu mai suntem - aşa cum spuneau, până mai ieri, sociologii - printre puţinele societăţi care funcţionează după structura familiei tradiţionale, în care scopul esenţial al familiei îl reprezenta copilul, ci tindem să ne integrăm rapid societăţii de tip post-consum, unde relaţia părinte-copil nu este primordială, iar valori ca dezvoltarea personală sau propriul sentiment de satisfacţie devin mai importante decât copilul.

Dacă societatea noastră nu e pregătită să ofere alternative lipsei de afecţiune, de educaţie, de dragoste părintească, ce ar putea să facă, în schimb, Biserica Ortodoxă? O privire atentă asupra situaţiei actuale, dar mai ales asupra identităţii tinerilor, va scoate în evidenţă faptul că aceştia devin nesiguri pe tărâmul credinţei şi al adevăratelor valori creştine. Într-o discuţie pe care am avut-o cu un prieten, acesta spunea despre copiii săi că sunt avizi de noutăţi şi informaţii variate, dar nu se simt atraşi prea mult de viaţa religioasă şi nici nu prea merg la biserică, fiindcă nu dispun de capacitatea spirituală de a se concentra şi reculege. Pe cât de mult se interesează de cunoştinţe, pe atât de puţin se interesează de viaţa spirituală personală. Constatarea acestei persoane este de o importanţă majoră pentru problema care ne interesează, fiindcă, în fond, aceasta dovedeşte că tineretul contemporan este asaltat din toate părţile de o avalanşă de informaţii cu caracter teoretic şi abstract, care îl împiedică să se concentreze asupra vieţii sale interioare sau exterioare.

Între nonconformismul tinerilor şi conservatorismul părinţilor, pedagogii creştini au un drum greu de parcurs. Cateheza tinerilor poate să plece de la problemele, aşteptările şi întrebările lor în ceea ce priveşte Biserica şi credinţa creştină. Educaţia religioasă s-ar putea concentra pe rânduiala Sfintelor Taine şi Ierurgii, structura şi derularea Liturghiei, simbolistica arhitectonică a unei biserici ortodoxe şi a obiectelor de cult, anul liturgic, cărţile liturgice, gestica ortodoxă, practici religioase, tradiţii creştine legate de naştere, căsătorie şi moarte etc. Sunt necesare, la nivel de parohie şi eparhie, programe de cateheză şi asistenţă pastorală a copiilor şi a familiilor în criză, cicluri de cateheze pentru pregătirea tinerilor pentru căsătorie, cateheze pastorale pentru tinerii căsătoriţi şi pentru părinţii lor, astfel încât pregătirea pentru căsătorie să nu se reducă, de exemplu, doar la frumosul ceremonial de la biserică.

Biserica Ortodoxă este chemată să-şi reinventeze structurile educaţionale proprii, paralele (şi nu neapărat alternative) faţă de programa seculară. Oferind, pe lângă slujbele tipiconale, şi cursuri publice de formare creştină pentru diferite vârste, Biserica şi-ar revigora forţele comunitare, i-ar implica pe laicii credincioşi într-un nobil exerciţiu de voluntariat, depăşindu-şi, în sfârşit, complexele de inferioritate în raport cu celelalte confesiuni creştine.

O nouă instituţie a catehumenatului - care ar putea începe cu redeschiderea şcolilor de duminică, a seminariilor serale pe teme biblice şi filocalice sau a cursurilor de artă eclezială - ar putea oferi şansa unei revitalizări a Bisericii, dar şi garanţiile implicării laicilor cu pregătire într-un proces de autentică formare a celor mai tineri. Această nouă atitudine înseamnă o schimbare profundă de mentalitate în abordarea educaţiei religioase, schimbare care vrea să demonstreze că a fi tânăr şi bun creştin, astăzi, este posibil.