Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Invitatul săptămânii: Preoţia lui Hristos şi preoţia aaronitică

Invitatul săptămânii: Preoţia lui Hristos şi preoţia aaronitică

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Conf. Dr. David Pestroiu - 29 Aug, 2010

Sfântul Ioan Botezătorul, ca fiu al preotului Zaharia, a fost totodată moştenitor al seminţiei levitice şi, în baza integrităţii sale fizice, ar fi putut fi consacrat el însuşi ca preot al Legii celei vechi. Menirea sa a fost însă alta. S-a smerit pe sine, întrucât ştia că trebuie să-L prezinte lumii pe Preotul cel mare, pe Arhiereul veacurilor, adică pe Hristos, Răscumpărătorul lumii, despre care avea să spună: Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez (Ioan 3, 30).

Funcţia expiatoare a sacrificiilor sângeroase de la templul din Ierusalim era strict determinată de coordonata temporală: anual, la Ziua ispăşirii, arhiereul era nevoit să spele astfel păcatele comunităţii. Sfântul Ioan Botezătorul a sesizat imperfecţiunea acestui demers, cerându-le pelerinilor care-l căutau în pustia Iordanului să se căiască de păcate şi să se boteze, adică să-şi dorească renaşterea spirituală în chiar sufletele lor, prin implicare voliţională directă, şi nu prin intermediar - chiar dacă acesta era reprezentantul în rangul cel mai înalt al clasei preoţeşti din acea vreme. Sosirea lui Hristos la Iordan este emblematică; momentul conţine o încărcătură emoţională pe care regizorul Franco Zefirelli a intuit-o şi a transpus-o magistral în capodopera sa, Iisus din Nazaret. Avem de-a face aici cu o schimbare de paradigmă sau, în termeni mai prozaici, de o predare de ştafetă. Sfântul Ioan săvârşeşte ultimul act cultic, cu adevărat necesar, al preoţiei aaronitice: botezul lui Hristos. Este o pecetluire a unei slujiri pregătitoare a Împărăţiei cerurilor, căci aceasta era coborâtă în chip real pe pământ, prin întruparea Împăratului făpturii. Şi, totodată, este o consacrare a noii preoţii, a preoţiei lui Hristos, care-şi începe acum activitatea de Misionar desăvârşit al Evangheliei mântuirii, care va culmina cu jertfa şi învierea Sa. De aceea, făcând o comparaţie între vechea şi noua arhierie, Apostolul Pavel recunoaşte unicitatea şi universalitatea jertfei lui Hristos, comparativ cu practica preoţiei aaronitice din Ziua ispăşirii: El a intrat odată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, şi a dobândit o veşnică răscumpărare (Evrei 12, 9).

Precum vedem, sacrificiul lui Hristos pe Golgota transcende spaţiul şi timpul, conferind preoţiei Sale perfecte atributele supraspaţialităţii şi atemporalităţii. Iată de ce, inspirat de Duhul Sfânt, Apostolul Pavel realizează conexiunea corectă a preoţiei lui Hristos cu cea a lui Melchisedec, personaj prototipal profetic al timpului avraamitic, leagănul apariţiei istorice a marilor civilizaţii monoteiste. Melchisedec, fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, asemănat fiind Fiului lui Dumnezeu, rămâne preot pururea (Evrei 7, 3). Aşa se explică vestita profeţie davidică: Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec (Psalmul 109, 4). Pentru preoţia nou-testamentară, efigia lui Hristos impune indispensabilitatea chemării, a vocaţiei mărturisite, şi nu a unei transmiteri ereditare a sacerdoţiului de tip castă. În faţa marelui Preot - Hristos, Sfântul Ioan Botezătorul se pleacă smerit, considerându-se nevrednic să-i dezlege cureaua încălţămintelor. Iar Domnul îl va numi, pe drept cuvânt, cel mai mare între cei născuţi din femei (Matei 11, 11). Poate şi pentru faptul că a anticipat, profetic, botezul cu Duh Sfânt şi cu foc (Luca 3, 16), ca prefigurare a lucrării noii preoţii, prin Sfintele Taine, în Biserica mântuitoare, corabie întru zbuciumul eshatonului, spre limanul veşnicei Împărăţii a cerurilor.