Islamul faţă în faţă cu pluralismul religios

Dincolo de imaginea pe care o oferă azi talibanii din Afganistan sau conflictele ocazionale din ţări precum Sudan, Nigeria, Pakistan şi Indonezia dintre musulmani şi creştini, islamul ar putea fi privit din perspectivă coranico-teologică drept o religie tolerantă. De altfel, în Coran se subliniază, chiar dacă nu de multe ori, că din perspectiva nici unei religii nu este posibilă "silirea la credinţă" (2, 256; Coranul cel sfânt: traducerea sensurilor şi comentarii, Ed. Islam, Timişoara, 1998); şi tot la fel, că Dumnezeu n-a creat doar un singur popor, ci mai multe: "O, voi oameni! Noi v-am creat pe voi dintr-un bărbat şi o femeie şi v-am făcut pe voi popoare şi triburi, pentru ca să vă cunoaşteţi" (49, 13).

De-a lungul istoriei, expansiunea arabă şi musulmană n-a însemnat, întotdeauna, convertirea prin forţă şi constrângere a "celorlalţi". De pildă, evreii şi creştinii erau socotiţi populaţii protejate (dhimmi), având dreptul de a-şi practica propria religie, de a-şi avea propriii conducători, de a-şi respecta propriile norme şi cutume religioase. E foarte adevărat, pentru această protecţie, erau obligaţi să plătească o taxă, un impozit (dschisya). Totuşi, dacă ne gândim la faptul că, în creştinismul occidental, catolic, evreii, musulmanii şi toţi ceilalţi creştini, care contestau autoritatea papală, erau constrânşi să se convertească, erau persecutaţi sau alungaţi, atunci atitudinea musulmană, într-un atare context, pare cel puţin generoasă.

Din păcate, însă, în ultima vreme, în lumea musulmană, pluralismul religios a devenit o problemă greu "digerabilă": multe regimuri islamice, precum cele din Arabia Saudită, Afganistan, Iran sau Sudan, ca şi acţiunile unor organizaţii extremist-religioase, cum ar fi Djihadul sau Al-Qaida, condusă de Osama bin Laden, se contrapun şi luptă nu doar împotriva non-musulmanilor, ci şi împotriva celor care nu împărtăşesc "adevăratul islam", islamul fundamentalist şi absolut radicalist. Aşa se explică situaţia conflictuală la care s-a ajuns în diferite ţări în care musulmanii se confruntă cu creştinii (Nigeria, Filipine, Indonezia), cu hinduşii (India şi Kashmir) sau evrei (Israel). Aceste confruntări au pornit dintr-o parte sau alta; dinspre musulmani, dar şi dinspre creştini. La fel de adevărat, însă, este faptul că nu este încă limpede dacă raţiunile conflictului dintre o comunitate şi cealaltă pot fi de sorginte politică, economică sau religioasă.

Noi atitudini faţă de diversitate şi pluralism

Astăzi, mulţi musulmani, din Egipt până în Indonezia, şi din Europa până în America, încearcă să-şi reexamineze credinţa şi să-şi reorienteze propria viaţă ţinând seama şi de realităţile în permanentă schimbare din societăţile în care trăiesc. În acest context, se străduiesc, de pildă, să promoveze noi atitudini faţă de diversitate şi pluralism. Necesitatea redefinirii conceptelor tradiţionale cu privire la pluralism şi toleranţă este postulată, în principal, de faptul că, în multe ţări, precum Egipt, Liban, Pakistan, India, Nigeria, Malaiezia şi Indonezia, musulmanii trebuie să trăiască în societăţi multireligioase, ba, mai mult, să ţină seama de noile realităţi demografice. De altfel, niciodată în istorie n-au existat atât de multe comunităţi minoritare musulmane, cum ar fi cele din America şi Europa. Desigur, sentimentul uneori neplăcut pe care-l au trăind ca minoritari în ţări nemusulmane i-a determinat şi îi determină pe mulţi să-şi schimbe atitudinea faţă de ceea ce înseamnă pluralismul şi toleranţa în lumea modernă. Cam aceeaşi experienţă a trăit-o şi Biserica Romano-Catolică, prin anii â60, recunoscând pluralismul religios în cadrul celui de-al doilea Conciliu de la Vatican, în special sub influenţa comunităţii minoritare catolice din SUA.

Cei care şi-ar dori o reformă a islamului susţin că diversitatea şi pluralismul sunt, în fapt, părţi componente ale mesajului coranic, în care se menţionează că Dumnezeu a creat o lume constituită din diferite naţiuni, popoare, neamuri şi limbi: "Fiecăruia dintre voi, Noi i-am dat o lege şi o rânduială. Dacă ar fi voit Allah, v-ar fi făcut o singură comunitate, dar El voieşte să vă încerce în ceea ce v-a dat. Deci, întreceţi-vă în plinirea de fapte bune, căci la Allah este întoarcerea voastră, a tuturor, şi el vă va înştiinţa despre cele asupra cărora aţi avut păreri deosebite!" (5, 48). Cele afirmate aici fac trimitere, în fond, la exemplul lui Mahomed şi al comunităţii sale din Medina. În Constituţia de la Medina a fost acceptată coexistenţa musulmanilor, evreilor şi creştinilor. Mahomed a intrat în dialog cu evreii şi creştinii, garantându-le libertatea şi practicile religioase. Acesta a fost, de altfel, cel dintâi exemplu privind relaţia cu celelalte religii.