Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei It is all about money?

It is all about money?

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Protosinghel Hrisostom Rădășanu - 20 Iunie 2011

M-am bucurat enorm văzând un articol recent dintr-un ziar local în care era prezentată fireasca lucrare a unui "popă model". În viziunea autoarei articolului, modelul era dat de faptul că respectivul preot lucra frumos cu copiii, cu maturii şi cu bătrânii deopotrivă, fără să ceară prea mulţi bani, ba mai mult, investind sumele de la cutia milei în vizionări de teatru sau film, excursii şi activităţi catehetice. Cu câteva săptămâni în urmă însă, am fost plesniţi peste ochi cu un alt articol, de fapt o expresie cvasitroglodită a frustrării unui creştin, mi se pare ieşean, care nu vedea în casta preoţească decât o sumă de indivizi specializaţi în strângeri de fonduri, asta ca să mă exprim eufemistic. Ciudată această asociere dintre preoţi şi bani. Un preot bun, model, este acela care nu se uită la bani, celălalt tip, nemodelul carevasăzică, este cel care cere din ce în ce mai mulţi bani. Percepţia aceasta este adânc înrădăcinată în conştiinţa populară atât de mult încât iată, valorizări de genul sunt consemnate şi consacrate în formulări jurnalistice plastice şi de mare impact. Situaţia nu este singulară sau redusă doar la spaţiul carpato-danubiano-pontic. Siteuri atee (sic!), grupări care "promovează" ateismul ca o doctrină religioasă, filmuleţe de pe Youtube, care fac parte dintr-o mai inteligentă sau mai prostuţă punere la cale propagandistică, vor să ne convingă că, de fapt, religia însăşi nu este altceva decât o formă de a pune mâna pe bani, pe cât mai mulţi bani. Şi mă strânge în spate gândul că o mare de oameni sunt convinşi de asta atât de mult încât ţin să o şi strige în gura mare.

Şi oarecum au dreptate. Au dreptate aceşti fii ai arginţilor, în număr de treizeci, oferiţi odinioară preţ de răscumpărare pentru viaţa celor mulţi. Au dreptate să spună că religia are nevoie de bani. Pentru a duce 20, 30, 100 de copii la mare e nevoie de bani. Dar nu pentru că preotul îi cere, ci pentru că cel care cazează, cel care transportă, cel care dă de mâncare cere. Este nevoie de bani pentru a aprinde un bec, pentru a pune o cărămidă, pentru a da de mâncare unei familii. Pentru a construi o biserică sau o şcoală în Tanzania este nevoie de bani, tot aşa cum 10 dolari (şi nu neapărat pioasa sărăcie) sunt suficienţi pentru ca viaţa unui om să fie salvată în Africa subsahariană. Întrebaţi-i, dacă nu mă credeţi, pe medicii, pe misionarii care lasă ţară, şi neamuri, şi confort pentru a merge acolo. Toate astea în numele religiei, într-adevăr, al religiei care cere bani, mulţi bani. Trei perechi de boi erau vânduţi odinioară pentru ca strămoşii noştri să aibă o cazanie pre limba strămoşilor lor (ce risipă!). Domnitorii cei vechi dădeau satele lor pentru a zidi un Voroneţ, o Suceviţă (stima noastră şi mândria!) şi pe cine crede că borşul mâncat de sute de oameni pe la sfintele mănăstiri e pogorât din cer îl invităm să facă un mic calcul. Unul mic, zic, atât cât să-i treacă pofta de a jindui la banii popilor... Popi care, model sau nemodel, au ţinut un neam în Biserică şi i-au dat o limbă, o identitate, iar asta a implicat, după cum este şi firesc, multă jertfă materială şi nu numai. Mă întreb dacă Mateevici o fi primit şi el bani religioşi când a scris aia cu limba vechilor cazanii. Mă întreb dacă Eminescu va fi fost drogat cu niscaiva borş călugăresc de a zis ceva de mama poporului român, uitându-se înspre Biserică.

Nu ştiu de unde a apărut ideea asta că oamenii religioşi, sau hai să zicem "oamenii religiei", nu au nevoie de bani. Dar este o idee proastă, foarte proastă! Când i-a trimis la propovăduire, Domnul le-a spus ucenicilor să-şi ia pungă, strămoaşa portofelului sau contului bancar de astăzi, şi veacuri de-a rândul din această pungă s-au făcut lucruri care astăzi ne stau în suflet, în minte, în trup, în chiar fiinţa noastră lăuntrică sau văzută. Că unii au priceput că nu e vorba totuşi numai despre bani în religie. Şi asta ar fi trebuit să o ştie Iuda cel iubitor de săraci şi cei care îşi închipuiau că banii ar fi putut face pe martiri să se lepede. Ar trebui să o ştie şi seraficii de astăzi, îngerii în trup care, neavând nevoie de bani şi ei înşişi nefolosind în ruptul capului vreun argint, trăiesc doar cu aer, apă de izvor şi cu foarte, foarte multă răutate...