Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Opinii Repere și idei „Iubi-Te-voi, Doamne, vârtutea mea...”

„Iubi-Te-voi, Doamne, vârtutea mea...”

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Răzvan Bucuroiu - 04 Iul, 2022

Fiind întrebat recent de către un tânăr masterand de la Facultatea de Teologie Ortodoxă despre acele cuvinte/ expresii ale slujbelor bisericești care îmi provoacă cea mai intensă emoție, am rămas puțin descumpănit... Nu m-am gândit niciodată la un inventar, nici la o taxonomie a cuvintelor „tari”, puternice, pline de sensuri din cadrul tipicului bisericesc. Căci fiecare cuvânt liturgic are rostul lui în curge­rea rugătoare, dar mai ales are puterea lui specifică, rezonanța lui aparte în sufletul omului, în funcție de starea de spirit a momentului, de trăirea personală, dar și de gradul de înduhovnicire a respectivului creștin. Așadar, greu de stabilit paliere de „forță”, grade de impact, putere de lovire... Și totuși, gândindu-mă mai bine la propriile trăiri, sesizez atât diferențe notabile, cât și replicări condiționate ale emoțiilor sufletești.

Bunăoară, mă mișcă de fiecare dată cântarea din Altar a preotului înaintea rostirii Crezului niceo-constantinopolitan. Mai precis, „Iubi-Te-voi, Doamne!” Cântate cu mai mult sau mai puțin talent muzical, atacate cu o linie melodică mai concisă sau in extenso, abordate în cheie sonoră liniară sau psaltică, aceste strofe transmit o sfâșietoare trăire. Ele sună ca o tânguire în ambianța psaltică, ca o recunoaștere a abdicării în fața milei divine a omului conștient de făptura lui slăbănogită de păcat și neputință. Omul se „predă” sub tăvălugul unei iubiri necondiționate, se lasă purtat de misterul vieții alături de Dumnezeul puterilor, și cere „pace” văzând urgia dimprejurul său. Doar pe Creator se sprijină nădejdea lui, iar Acesta devine vârtute: „Iubi-Te-voi, Doamne, vârtutea mea...” Dar ce înseamnă acest cuvânt care pare unul hibrid sub aspect semantic: vârtute? Conform DEX, are mai multe sensuri, iată-le: forță fizică a unei ființe cu o sănătate perfectă și în plină dezvoltare; putere de viață; sau poate însemna vrednicie (războinică); dar mai poate fi și calitate, proprietate, însușire. Cu voia dvs., eu aș mai extinde puțin aria semantică, semnalând și rădăcina lui, care exprimă bărbăția: vir înseamnă bărbat. Așadar, expresia „vârtutea mea”, referitoare la relația omului cu Dumnezeu, poate descrie putere în stare pură, forță desă­vârșită, calitatea războinică, însușire a unor daruri, proprietate strict masculină, dominantă, întărire în toate cele. Da, dar după acest șir de aceste enumerări cumva optimiste, dacă nu chiar triumfătoare, cântarea continuă prin recunoaște­rea umilă că Domnul este... scăparea și izbăvitorul omului. Mai precis, a celui care tocmai se „pitise”, cu un vers înainte, în spatele puterii Sale, și de unde atrăgea lumii atenția asupra protecției cerești, a calităților transferate asupra lui, pe filieră directă, de la Dumnezeu Însuși. Minunată pendulare de la o stare la alta, emoționant spectru al curajului pe care omul și-l face (aproape) singur, urmat de recunoașterea că scăparea și izbăvirea, de fapt, vin de la El și sunt certitudini ale mântuirii. Că Domnul este Cel care te întărește, dar, cu precădere, este Cel care te scapă prin mila Lui.

Ce copil poate fi omul, în fapt, indiferent de vârsta spirituală a planetei... Cum vrea să fie la cârma jocului, să fie strong, să-L aibă lângă el și în el pe Cel Puternic, dar cum dă fuga, la prima încercare serioasă, sub poala Sa, ca un cățeluș ascultător și temător. Tulburătoare, pilduitoare, fremătătoare această cântare cu care ne-am obișnuit de multă vreme, dar poate fără să-i mai vedem taina care ne privește direct: aceea care ne scapă și ne izbăvește!