Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Iubirea fără margini a ucenicului faţă de marele Pavel

Iubirea fără margini a ucenicului faţă de marele Pavel

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei

Apostolul neamu­ri­lor, vasul cel ales şi ne­obositul pro­po­vă­duitor al cuvin­te­­lor Scripturii, şi-a pus viaţa pen­tru Cel pe care-L întâlnise în chip mi­nunat pe drumul Da­mas­cului. După acel moment de răs­cru­ce, felul său de-a fi s-a schimbat. N-a mai aflat odih­nă şi bu­cu­­­rie decât în Hristos.

Cel care citeşte epistolele lui ră­­mâne uluit de profunzimea şi fru­­museţea învăţăturilor.

Doi intelectuali români vorbeau despre Pavel, spunând: Ma­­re de tot este Pavel, iar ce­lă­lalt a replicat: Mare cât Me­di­te­­rana... Cine a călătorit două-trei zile pe întinsurile mării poa­­te în­ţelege comparaţia, poa­te în­ţe­lege măcar în parte cât de mare este personalitatea A­pos­­tolului Pavel. Am călătorit cu ceva ani în urmă de la Atena la Haifa cu vaporul. Ieşeam une­ori pe punte şi priveam nesfârşita întindere a apelor. Din loc în loc ieşea din adâncuri câte o insulă...

Aşa este Pavel, neîntrecut şi parcă necuprins în zelul misionar. Dumnezeu l-a che­­mat la apostolat cel din ur­mă, dar el a alergat cu alergare sfân­tă, să nu piardă ceea ce fusese  făgă­du­it apostolilor.

Lui Pavel i-au stat în preaj­mă ucenici. Nu prea mulţi şi nici toţi animaţi de aceleaşi înalte sen­­­timente. Dintre ei, Timotei, u­­­cenicul iubit, a fost strălucitor. Nu sunt aprecieri subiecti­ve. Acestea se desprind uşor din spusele marelui Apostol, ca­re l-a iubit cu adevărat.

Numele Timotei provine din lim­­ba greacă, de la verbul „“, care înseamnă a cinsti, a onora. Deci, Timotei înseam­nă în traducere românească cin­stitor de Dumnezeu, sau cel ca­re Îl onorează pe Dumnezeu.

Ucenicul iubit al Sfântului A­postol Pavel s-a născut la Lis­tra, o localitate din ţinutul Li­ca­­o­niei (Fapte 16, 1). Aceasta era o colonie romană, fondată de împăratul Augustus în anul 6 î.Hr., care făcea parte din pro­vincia romană Galatia. Ma­ma lui se numea Eunichi  (Îmi a­duc iarăşi aminte de credinţa ta neprefăcută, care, precum s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lo­ida şi în mama Eunichi, tot a­şa, sunt încredinţat, că şi în­tru tine - II Tim. 1, 5) şi era iu­dee convertită la creştinism (Fap­te 16, 1). Tatăl său era elin (Şi iată era acolo un ucenic cu nu­mele Timotei, fiul unei femei iu­dee credincioase şi al unui ta­tă elin - Fapte 16, 1), iar nume­le nu-i este pomenit în nici una din­tre cele două epistole adre­sa­te lui Timotei. Se presupune că făcea parte din aristocraţia ţi­­nutului amintit. Nu primise în­că botezul, dar nu era po­triv­nic noii credinţe, întrucât soţia sa, mama acesteia, Loida (Îmi a­duc iarăşi aminte de credinţa ta neprefăcută, care, precum s-a să­lăşluit întâi în bunica ta Loi­da şi în mama Eunichi, tot aşa, sunt încredinţat, că şi întru ti­ne - II Tim. 1, 5), şi Timotei se con­vertiseră la creştinism şi se nu­mărau printre credincioşii râv­­nitori şi apreciaţi ai Bi­se­ri­cii din Listra (Fapte 16, 1-2).

În casa părintească, Timotei pri­mise aleasă educaţie spiritu­a­lă în duhul Evangheliei lui Hris­tos, pe care apoi o va pro­po­vădui neîncetat. Sfântul A­pos­tol Pavel îl va îndemna să spo­rească în aceasta (II Ti­mo­tei 3, 14-15).

Pregătirea religioasă începea la iudei foarte de timpuriu. Un precept rabinic prevedea ca de la 5 ani copilul să înveţe To­ra. Sfântul Ioan Gură de Aur spu­ne că Timotei a învăţat Sfin­tele Scripturi din prima vâr­stă1. Da­că primele cunoş­tin­ţe despre Sfân­ta Scriptură au fost primite de Timotei în casa pă­rintească, de la bunica sa, Lo­ida, şi mama sa, Eunichi, ori­zon­tul său religios capătă noi di­mensiuni la con­t­actul cu în­vă­ţătura creş­ti­nă. Aceasta, de fapt, îl transfor­mă în mod de­plin. Simte şi tră­ieş­te Evan­ghe­lia lui Hristos, pro­povăduită de Sfân­tul Apostol Pa­vel. Devine prin Harul lui Hris­tos fiinţă no­uă chemată la zi­direa cea nouă a l­umii.

Când a venit în contact cu în­văţătura evanghelică, nu ştim. Totuşi se crede că aceasta s-a produs către anul 45 d.Hr., când Sfântul Apostol Pavel era în prima călătorie misionară, o­prindu-se şi propovăduind şi în Listra (Înţelegând, au fugit în cetăţile Licaoniei: la Listra şi Der­be şi în ţinutul dimprejur. Şi acolo propovăduiau E­van­ghe­lia. Şi şedea jos în Listra un om neputincios de picioare, fiind olog din pântecele maicii sa­le şi care nu umblase nicioda­tă. Acesta asculta la Pavel când vor­bea. Iar Pavel, căutând spre el şi văzând că are credinţă ca să se mântuiască, a zis cu glas pu­ternic: Scoală-te drept, pe pi­cioa­­­rele tale. Şi el a sărit şi umbla. Iar mulţimile, văzând ceea ce făcuse Pavel, au ridicat gla­sul lor în limba licaonă, zicând: Zeii, asemănându-se oameni­lor, s-au coborât la noi. Şi numeau pe Barnaba Zeus, iar pe Pa­vel Hermes, fiindcă el era pur­tătorul cuvântului. Iar pre­o­tul lui Zeus, care era înaintea ce­tăţii, aducând la porţi tauri şi cu­nuni, voia să le aducă jertfă îm­preună cu mulţimile. Şi au­zind Apostolii Pavel şi Bar­na­ba, şi-au rupt veşmintele, au să­rit în mulţime, strigând şi zi­când: Bărbaţilor, de ce faceţi a­ces­tea? Doar şi noi suntem oameni, asemenea pătimitori ca voi, binevestind să vă întoar­ceţi de la aceste deşertăciuni că­tre Dumnezeu Cel viu, Care a făcut cerul şi pământul, ma­rea şi toate cele ce sunt în ele, şi Ca­re, în veacurile trecute, a lă­sat ca toate neamurile să mear­gă în căile lor, deşi El nu S-a lă­sat pe Sine nemărturisit, fă­cân­du-vă bine, dându-vă din cer ploi şi timpuri roditoare, um­plând de hrană şi de bucurie ini­mile voastre. Şi acestea zi­când, abia au potolit mulţimile, ca să nu le aducă jertfă. Iar de la Antiohia şi de la Iconiu au ve­nit iudei care au atras mul­ţi­mi­le de partea lor şi, bătând pe Pa­vel cu pietre, l-au târât afară din cetate, gândind că a murit. Dar înconjurându-l ucenicii, el s-a sculat şi a intrat în cetate. Şi a doua zi a ieşit cu Barnaba că­­tre Derbe. Şi binevestind ce­tă­ţii aceleia şi făcând ucenici mulţi, s-au înapoiat la Listra, la Iconiu şi la Antiohia - Fapte 14, 6-21). Este lucru cert că bu­ni­ca şi mama lui Timotei s-au con­vertit acum şi odată cu ele a fost botezat şi Timotei, care a­vea atunci aproximativ 15 ani. Nu este exclus faptul ca însuşi Sfân­tul Apostol Pavel să-l fi bo­te­­zat pe Timotei, întrucât de ne­numărate ori îl numeşte iubit fiu întru credinţă (I Timotei 1, 2; II Timotei 1, 2; I Corinteni 4, 17; I Timotei 1, 18; 6, 20)2.

Cuvintele învăţăturii creş­ti­ne ar fi putut să fie sădite în su­fletul lui Timotei chiar de A­pos­tolul neamurilor, în timpul şe­derii acestuia în Listra.

Bunica şi mama lui Timotei au continuat, după plecarea A­pos­tolului, să desăvârşească e­du­­caţia creştină a lui Timotei, fi­ind şi primele care au primit bo­tezul, aşa cum rezultă din II Ti­motei 1, 5, unde se spune că cre­dinţa s-a sălăşluit întâi în bu­nica şi în mama sa.

În acest scurt timp, Timotei s-a impus prin zelul creştin şi prin pregătirea sa religioasă în ce­le două Biserici din Asia Mi­că, Listra şi Iconiu. De la aceste co­munităţi apostolice, el ob­ţi­nu­se bune mărturii (Fapte 16, 2) care certifică jertfelnicia şi ab­­negaţia pe care le avea.

(va urma)

Note:

1 ‑Pr. prof. Gheorghe Sârbu, E­pis­to­la a II-a a Sfântului A­pos­tol Pa­vel către Timotei, în „Studii Te­­ologice“, nr. 2, 1986, p. 49.

2 ‑Ibidem, p. 50.