Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Iubirea şi frica

Iubirea şi frica

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 04 Septembrie 2012

Apoftegma 32 despre avva Antonie cel Mare, din Patericul Egiptean, nu este altceva decât un cuvânt scripturistic, aplicat până acolo încât ajunge o realitate personală deplină. Iată ce zice bătrânul: "Eu nu mă mai tem de Dumnezeu, ci-L iubesc pe Dumnezeu, fiindcă iubirea alungă teama".

Afirmaţia pustnicului este una profund biblică, pe linia Sfântului Apostol Ioan, care scrie: "În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica merge alături cu pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire" (I In 4, 18). Această reluare de către Antonie a unui cuvânt biblic, spus într-o manieră personală, este un argument în plus că Patericul nu-i altceva decât Scriptura aplicată practic.

Diferenţa dintre versetul biblic citat şi cuvântul avvei Antonie este că cel dintâi e general, în vreme ce al doilea este particularizat. Vocaţia textelor generale este aceea de a putea fi particularizate. Ceea ce ni se prezintă la început ca o învăţătură pentru toată lumea, o afirmaţie care îşi aşteaptă împlinirea în vieţile oamenilor, ceea ce apare ca un deziderat sau o făgăduinţă, la Sfântul Antonie este o realitate prezentă, plină. Ceea ce trăise Apostolul Ioan, anume dragostea de Dumnezeu, nelimitată şi neumbrită de teamă, aceea trăia şi bătrânul Antonie.

L-am putea acuza, poate, pe avva Antonie de indiscreţie. Parcă prea îşi expune trăirile şi experienţele. El este însă mult înaintea celor din generaţia sa, iar mărturia lui este o afirmaţie indirectă că se poate. Ne putem mântui. Şi nu doar atât. Putem intra cu Dumnezeu într-o relaţie de filiaţie reală, în care teama nu-şi mai are locul, pentru că iubirea inundă şi copleşeşte sufletul întreg, cu toate angoasele sale.

Nu putem avea o imagine completă asupra a ce înseamnă o viaţă trăită în Dumnezeu, dacă nu continuăm, în paralel cu afirmaţia avvei Antonie, şi lectura ultimei părţi a capitolului 4 din Epistola I a Sfântului Ioan (versetele 19-21): "Noi iubim pe Dumnezeu fiindcă El ne-a iubit cel dintâi. Dacă zice cineva: Iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este. Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe care nu l-a văzut, nu poate să-L iubească. Şi această poruncă avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu, să iubească şi pe fratele său".

Altfel spus, cercul iubirii de Dumnezeu, pentru a se închide, e nevoie să includă în sine şi semenii, iar astfel să se lărgească necontenit. Într-un asemenea cerc nu mai este loc pentru teamă, după cum mărturiseşte Scriptura şi cunoaştem din experienţa părinţilor.