Iubirea și riscul

Sfântul Sisoe este unul dintre marii bătrâni ai de­șertului egiptean. Gran­­­doarea sa iese limpede în evi­dență în apoftegmele în care vedem dragostea lui pentru Dumnezeu, dar și pentru ucenicii săi și îndrăzneala sa către Domnul. Acesta este cazul prezentat în apoftegma 12: „Odată, Avraam, ucenicul avvei Sisoe, a fost ispitit de demon. Bătrânul l-a văzut căzut, și-a ridicat brațele, le-a întins și s-a rugat: Dumnezeule, vrei-nu vrei, nu te las până când nu-l vindeci. Și s-a vindecat pe loc”.

Extraordinarul acestei povestiri nu este faptul că Dumnezeu a ascultat rugăciunea avvei Sisoe și l-a vindecat pe fratele suferind. Ceea ce atrage atenția este întregul context și felul în care reacționează bătrânul în momentul în care îl vede pe fratele căzut. Patima sau păcatul sunt pentru avva Sisoe boli sufle­tești de care Dumnezeu ne poate izbăvi. Cel mai adesea, încordarea noastră nu este suficientă, mai cu seamă când ispitele drăcești sunt puternice. Orice păcat este, de fapt, o rană, iar păcătosul este un om înlănțuit în suferință. De aceea, singura atitudine potrivită în fața suferinței este compasiunea și rugăciunea.

Asceții, a căror minte este mereu îndreptată către Dumnezeu, și-au cultivat inima în așa fel încât aceasta se îndreaptă rapid spre Domnul în orice moment de criză. Ceea ce pentru un om căzut este reflexul de judecată și critică, pentru asceți este compasiunea rugătoare. În cazul avvei Sisoe vedem ceva în plus. El nu doar că se roagă pentru cel căzut, dar îndrăzneala cu care o face este maximă. Merge până acolo încât își pune sufletul pentru ucenicul său. Riscă totul, din iubire.

De multe ori în viața spirituală suntem blocați. Ni se întâmplă să nu mai putem face nimic, rupturile noastre interioare să fie atât de mari încât să nu mai putem voi. Zăcem ferecați în neputință, sub stăpânirea răului. În asemenea momente, este posibilă salvarea prin intermediul unor oameni provi­den­țiali, care sunt dispuși să riște totul pentru noi, chiar și propria lor mântuire. Riscul acesta, saltul în gol înaintea lui Dumnezeu pe care îl face avva Sisoe este semnul măsurii la care ajunsese acesta. Oricât de simplu ar părea din afară, să rostești din toată inima cuvintele pe care le spune bătrânul, nu este deloc la îndemâna oricui. Nu avem dragostea și nici curajul și nici credința lui.

Până la urmă, așa cum se vede în numeroase rânduri în apoftegmele părinților deșertului, măsura iubirii noastre se arată în cât de mult suntem dispuși să riscăm. Domnul zice: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi” (Ioan 15, 13). Dragostea aceasta a avut-o Hristos, și o regăsim din când în când la cei care se apropie de măsura lui, așa cum este și avva Sisoe.