Iubitoarea de cântări, monahia Pahomia Marinescu

Monahia Pahomia Marinescu reprezintă pentru soborul Mănăstirii Pasărea un model: pe de o parte, de îndelungă și statornică viețuire în această chinovie, iar pe de altă parte, de jertfire de sine, în perioada în care a îndrumat soborul ca stareță, dar și ca profesoară de cântări. Acest supranume îl primeau monahiile care se îndeletniceau cu cântarea la strană.

Vreme de peste 30 de ani s-a ostenit ca „tipicăreasă” și cântăreață la biserica mare, după ce împlinise, pentru câțiva ani, ascultarea de stareță a Mănăstirii Pasărea, în timpuri grele.

Despre dăruirea ei în domeniul muzicii mi-a mărturisit cea mai apropiată ucenică a ei, stavrofora Mihaela Costache, care s-a format, din fragedă vârstă, în casa maicii Pahomia, numită de către toate viețuitoarele din mica obște tușica sau mătușica.

Maica Pahomia se comporta cu asprime și înțelepciune, pentru ca mai tinerele ucenice să învețe din experiența ei și să dobândească folos duhovnicesc și întru această bună chibzuială a rânduit viața Mănăstirii Pasărea, considerată cea mai mare mănăstire, după numărul de viețuitori, a Arhiepiscopiei Bucureștiului și una dintre vestitele mănăstiri de călugărițe din România.

Stareța Mihaela își amintește: „Maica Pahomia, tușica, așa cum îi spuneam noi, a fost un model de smerenie, un model de ascultare permanentă, și acest duh l-a transmis tuturor maicilor, nouă, ucenicelor care eram apropiate chiliei, dar și măicuțelor de la strană. Acest duh al ascultării și al smereniei... Totdeauna ne zicea că a iubit, cu toată ființa, mănăstirea care a primit-o, de la vârsta de șase ani, și această iubire a marcat-o pe tot parcursul vieții. De fiecare dată, ne spunea că are o mare responsabilitate față de mănăstire, pentru că tot ce a făcut în viață se datorează mănăstirii care a primit-o și a contribuit la edu­cația ei morală, intelectuală și duhovnicească. Spunea că, prin tot ce face, are o datorie față de mănăstirea pe care o iubește cu întreaga sa ființă...”

Fosta stareță de la Pasărea, Pahomia Marinescu, a fost ucenica unei călugărițe cunoscute, Evlampia Dinescu, directoarea Seminarului Monahal de la Mănăstirea Plumbuita, înființat de Patriarhul Justinian cu câțiva ani înainte de Decretul 410 din anul 1959. Acest seminar a fost transferat, după doar trei sau patru ani, la Mănăstirea Horezu, unde a fost frecventat de către multe monahii din Arhi­episcopia Bucureștilor.

Tradiția seminarului a rămas emblematică, corpul profesoral fiind compus doar din călugărițe bine pregătite și dăruite misiunii lor. Dintre monahiile cunoscute ale mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor care au studiat acolo le amintim pe maica Pahomia Marinescu, stavrofora Lucia Dumbravă și stavrofora Pelaghia Tudor de la Mănăstirea Ghighiu.

Înainte de a pleca la studii, maica Pahomia a învățat muzică de la monahia Evlampia Dinescu. Aceasta ar fi fost solicitată de Patriarhul Justinian să preia și Catedra de muzică de la Seminarul Mănăstirii Horezu, dar a ales smerenia, petrecându-și restul vieții la Mănăstirea Pasărea.

 Din felul de a fi al Maicii Pahomia ne aducem aminte faptul că, înaintea zilelor importante de peste an și a duminicilor, aduna mai multe viețuitoare tinere din Mănăstirea Pasărea cu care învăța și repeta cântările bisericești, preț de câteva ceasuri, deși le spunea la început că le va reține doar o jumătate de oră. Timpul se dubla ori se tripla și le povățuia în așa fel încât, la sărbătorile care urmau, să poată cânta cum se cuvine Axioanele, din Postul Mare, din săptămâna Sfintelor Pătimiri, de la Liturghiile de joi, și sâmbătă, de la Praznicele Împărătești și alte prilejuri. Prefera, în mod deosebit, și insista ca ucenicele ei să învețe Axioanele compuse de părintele Nectarie Schimonahul, primul cântăreț din Sfântul Munte, de la Schitul românesc Prodromu.

În cartea rămasă ca mărturie în chilia stareței Mihaela Costache se află Axioanele, pe toate glasurile psaltichiei bisericești. Între acestea se evidențiază un Axion pe glasul al treilea enarmonic, în scara numită agem sirian; două Axioane în glasul al cincilea, dintre care cel de-al doilea într-o formă mai detaliată; alte două Axioane pe glasul al șaptelea din Zo de sus, și două Axioane în glasul al optulea: pe glasul întâi, al doilea, al treilea enarmonic, în agem sirian, în glasul al patrulea, două Axioane în glasul al cincilea, cel de-al doilea într-o formă detaliată, glasul șase, două Axioane, glasul șapte în Zo de sus și două Axioane în glasul al optulea.

Cele preferate de Pahomia erau în glasul întâi, respectiv în glasul al optulea. Alte cântări îndrăgite erau și Axionul după Nectarie Frimu, în glasul al treilea, sau al lui Gheorghe Scufaru, ucenicul lui Dumitriță, un alt Axion prelucrat după Macarie, glasul al șaptelea și altul al lui Hristodul Gheorghiu.

Cartea păstrată în chilia maicii starețe Mihaela era întocmită de monahia Magdalena Nicolescu, cântăreață în Mănăstirea Zamfira, și a fost tipărită cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Sfintei Biserici Autocefale Ortodoxe Române, la Tipografia Cărților Bisericești, în anul 1906. Raportorii care au girat lucrarea erau Episcopii Gherasim Timuș al Argeșului, Calist Ialomi­țeanu și Gherasim Safirin al Romanului, toți preocupați de rânduielile de cult și de cântarea bisericească, care o recomandau pe autoare ca fiind eleva renumitului maestru de muzică bisericească Ștefanache Popescu.

Lucrarea subliniază că, sub îndrumarea maicii Magdalena, a fost alcătuită slujba Sfântului Dimitrie Basarabov și a Sfintei Filofteia. După cercetarea textelor, s-a constatat că ele corespund atât cerin­țelor artei, cât și ritualului - cuvânt folosit la acea vreme - sau rânduielilor noastre. Ni se spune că toate cântările de la Vecernie și Utrenie sunt alcătuite după cum se obișnuiește a se cânta în mănăstirile noastre. Sunt așezate la loc de cinste Heruvice și Axioane, precum și unele Stihiri compuse de Ștefanache Popescu.

În urma referatului, autoarei cărții (destinată, la început, îndeo­sebi, mănăstirilor de călugărițe) i se răspunde că Sfântul Sinod, în ședința din 17 octombrie 1905, având în vedere raportul comisiei pentru cercetarea manualelor de muzică și aprobând manuscrisul intitulat Slujba Sfântului Grigore Decapolitul alcătuit de maica Evlampia Dinescu, i se înapoiază, precum și o copie după raportul luat în discuție.

Doar câteva amănunte se oferă despre muzica bisericească, despre caracterul cântărilor tradiționale, brodând aceste compoziții pe fondul statornicit de Ștefanache Popescu.

Ni se spune că au fost aduse înfloriri mângâioase ce se pot auzi pe la mănăstirile noastre, ceea ce înseamnă că au fost efectuate și anumite intervenții sau refaceri ale vechilor texte. Cartea a apărut cu binecuvântarea Mitropolitului primat Iosif Gheorghian.

Lucrarea tipărită la începutul veacului al XX-lea cuprinde o seamă de cântări compuse în cinstea Cuviosului Dimitrie, ale cărui sfinte moaște se află în Catedrala Mitropolitană din București (devenită în anul 1925 Catedrală Patriarhală), precum și slujba Sfintei Filofteia de la Argeș.

Cercetând lucrarea maicii Magdalena Nicolescu, intitulată Slujba Sfântului Dimitrie și a Sfintei Filofteia, profesorul Șt. Popescu a cons­tatat, cu mulțumire, că este compusă după cerințele cântării bizantine, corespunzând „ritmului și ifosului bisericesc; de aceea, sunt de părere a primi binecuvântare pen­tru a o tipări”.

Mitropolitul primat Iosif Gheor­ghian afirma la 19 ianuarie 1902: „În vederea asigurării ce îmi dă domnul Șt. Popescu, maestru în cântările Bisericii și adânc cercetător al genului nostru de cântări bisericești, dăm binecuvântare pentru imprimarea acestei lucrări”.