„Izbânda săvârşirii acestei zidiri este una a muceniciei şi a mărturisirii”

Făcându-ne părtaşi bucuriei prilejuite de aceste zile de sărbă­toare bisericească şi naţională, cugetul şi inima noastră se îndreaptă cu mulţu­mire către Preabunul Dumnezeu Care a insuflat, dăruind voinţă şi putere Preafericirii Voastre, Preafericite Părinte Patriarh Daniel, dimpreună şi colaboratorilor şi lucrătorilor, de a ridica această catedrală a recunoştinţei şi cinstirii jertfei eroilor români din toate vremurile. Stăruinţa Preafericirii Voastre a rodit însutit, încât iată-ne în aceste clipe în care întâiul Patriarh al Ortodoxiei, întru-tot-sfinţitul Patriarh Ecumenic Bartolomeu, des­chide prin sfinţire uşile mă­reţului locaş spre slujirea Atotţiitorului Dumnezeu. Visul acestei zidiri, tot atât de vechi cât aniversarea întregirii naţionale din aceste zile, nu poate fi socotit decât darul lui Dumnezeu către poporul român ortodox şi, totodată, ofranda poporului român către Dumnezeu, o Catedrală a Euharistiei în care invocarea liturgică „Ale Tale dintru ale Tale, Ţie Îţi aducem de toate şi pentru toate” se va înălţa către Dumnezeu ca dintr-o gură şi o inimă a întregu­lui popor binecinstitor şi dreptslăvitor. Negreşit, osteneala Preafericirii Voastre şi a celor care săvârşesc zidirea vă aşază în şirul voievozilor români care din tradiţie răsplăteau biruinţele prin ridicarea de sfinte biserici.

Noi cei de acum şi cei ce vor fi după noi se cuvine să nu uităm nici o clipă că izbânda săvârşirii acestei zidiri este una a muceniciei şi a mărturisirii, a sângelui vărsat pentru credinţă şi pentru ţară de nenumăraţii mucenici ai neamului. La unirea cu ei în ­Liturghie ne vor chema clopotele catedralei şi la unirea între noi în credinţa cea una a Sfintei Bi­serici Ortodoxe. Legarea unirii prin jertfă a ţinuturilor româ­neşti, sărbătorită la 1 Decembrie ca Zi Naţională, de pomenirea Sfântului Apostol Andrei, evanghelizatorul strămo­şilor noştri, sfântul ocrotitor al Catedralei Naţionale, va fi de acum încolo, an de an, o didahie spre ridicarea multora din somnul conştiinţei de neam şi de credinţă; căci pe poporul care nu învaţă din istoria lui şi din istoria credinţei lui tăvălugul nivelator al vremilor de azi şi de mâine lesne îl va zdrobi.

Prăznuirea Sfântului Apostol Andrei, alături de cea a eroilor câmpurilor de bătălie şi a întregitorilor țării, le va fi totodată românilor o lecţie a luptei. Nimeni nu se încununează biruitor fără luptă, fără durere, fără pătimire. Însăşi zidirea acestui sfânt locaş este o luptă; o luptă nu atât materială, cât una cu conştiinţele sărăcite şi înrobite ale celor care văd în ea doar o risipă materială; a celor care nu înţeleg că mucenicia pentru credinţă şi pentru neam, conti­nuată în poporul român până în istoria recentă, explică supra­vieţuirea lui minuna­tă în calea expansiunii imperiilor.

Dragostei de Hristos şi de neam, întrupată în acceptarea jertfei, nu-i poate sta împotrivă nici o stavilă. Aceasta este virtutea de care aţi dat dovadă, precum în altele, şi în împlinirea acestei dorinţe a înaintaşilor Preafericirii Voastre de a închega recunoştinţa poporului ortodox român faţă de Dumnezeu în înălţarea acestui sfânt locaş. V-aţi arătat neînfricat şi viteaz, biruind primejdiile. Aceasta, pentru că aveţi conştiinţa că locaşul de ­slujire ortodox însuşi - biserica cetăţii ori a simplei parohii - are o alcătuire şi o funcţiune sote­riologică, adică înscrie într-însul învăţătura creştină despre mântuirea omului. Cu toate că este parte a lumii materiale, el comu­nică cu lumea puterilor înţelegă­toare şi duhovniceşti; deşi tră­ieşte în mărginirea timpului, el gustă veşnicia; în tăcerea frescelor lui se aude cuvântul lui Dumnezeu; în formele lui se cuprind ca într-un microcosmos lumea văzută şi cea nevăzută deasupra căreia tronează Pantocratorul pentru Care toate s-au făcut şi fără de Care nimic nu s-a făcut din ceea ce s-a făcut (Ioan 1, 3).

La 100 de ani de la întregirea geografică a Patriei şi a româ­nilor, târnosirea plină de simbol a Altarului Catedralei Naţionale vine să înnoiască şi să întărească unirea lor sufletească întreolaltă cu Dumnezeu. Numai în Dumnezeu se împlineşte cu adevărat unirea cea în veci dăinuitoare, iar slujirea târnosirii de către întru-tot-sfinţitul Părinte Patriarh Ecumenic vine să adauge simbolului unirii dimensiunea ecu­me­nică spre care cheamă Ortodoxia. Simţământul apar­tenen­ţei la un neam nu trebuie să fie unul strâmt, închis în sine, ci unul propovăduitor şi împărtă­şitor lumii din tot locul, al valorilor proprii, îndeosebi celor ale credinţei adevărate.

Ca o ramură a poporului român altoită pe trunchiul ză­mis­litor de sfinţenie al Sfântului Munte Athos, părinţii athoniţi originari din România - cărora mi se face cinstea de a-i reprezenta aici - trăiesc cu bucurie alături de întreg poporul român această clipă istorică de unire sufletească în jurul celui care devine de astăzi întâiul Altar de slujire al ţării. Suntem încredinţaţi că buna mireasmă duhovnicească a slujbelor şi rugăciunilor ce se vor înălţa către Dumnezeu din acest loc binecuvântat se va pune stavilă valurilor pornite să înece sufletul ortodox românesc şi va ajuta la creşterea şi împlinirea seminţei credinţei, nădejdii şi dragostei creştine, lăsată moştenire de către înaintaşi.

Cerând înalta Voastră binecuvântare, rugăm pe Atotputernicul şi Milostivul Dumnezeu să Vă dăruiască putere spre întregirea Sfintei Catedrale, pentru rugăciu­nile Prea­sfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfântului Apostol ­Andrei şi ale tuturor sfinţilor care păzesc şi ocrotesc întreg ţinutul românesc.

(Autorul este stareţul Schitului Românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos)
* Titlul aparține redacției