Izvorul civilizaţiei

O discuţie, în tren, cu un distins medic, m-a făcut să revin la lectura, selectivă şi cu utile selecţii pentru cititorii "Luminei", a unui preţios dicţionar intitulat Cuvinte greceşti universale, opera colegilor Marius Alexianu şi Roxana Curcă, o carte apărută la Editura Universităţii "Al. I. Cuza".

Oare, venind dinspre cei doi clasicişti care au redactat dicţionarul, calificativul universale, din titlu, nu păcătuieşte prin prezumţie, nu este el oare părtinitor? Deşi suverană este convingerea pe care şi-o poate forma chiar cititorul, apelăm, mai întâi, la o recomandare, autorizată, din Cuvântul înainte, a prof. Mihaela Paraschiv: "posteritatea proteică", peste veacuri, a limbii greceşti, este dată de un fond lingvistic de o inepuizabilă fecunditate; rădăcini ale cuvintelor acestei limbi se află la baza codului lingvistic prezent nu numai în toate ştiinţele contemporane, ci în toate domeniile vieţii spirituale şi ale civilizaţiei contemporane.

Iată câteva probe: gr. bios "viaţă" apare, mai întâi, ca element de compunere în douăzeci de termeni savanţi, pe care româna i-a împrumutat prin intermediul diferitelor limbi de cultură europene, de cele mai variate vârste şi provenienţe ale constituenţilor. Este vorba, de exemplu, de combinaţii ale lui bios cu alte elemente greceşti sau latineşti, de tipul biosferă, dar şi cu neologisme utilizate în limbile germană sau franceză, de tipul biogaz (substantivul gaz porneşte, însă, tot de la un termen grecesc, chaos!), ba chiar şi cu părţi contrase din cuvinte din engleza americană: bionics (= bionică) a rezultat din bio[logy] + [electro]nics. În al doilea rând, de la bio- s-au format, chiar în limba greacă, termeni referitori la conceptul de "viaţă": biographia "scriere despre viaţa unei persoane", respectiv biologos "care vorbeşte despre viaţă sau o reproduce".

Aşadar, de la utilizarea ca formant chiar în cuvinte din limba greacă, preluate în limbile moderne, adesea prin filieră latină savantă, cum sunt cele citate imediat anterior, până la alţi termeni din diferite specialităţi de dată recentă (printre aceştia: bioacumulare, bioastronautică, biofilie), ştiinţa şi-a construit limbajele de specialitate pornind de la semnificaţii ale cuvintelor din idiomurile popoarelor Greciei antice din care s-au ivit Arhimede, Dioscoride, Hipocart, Ptolemeu sau Pytagora, de la izvorul civilizaţiei europene. Pentru o dovadă în plus, cităm câteva din formaţiile având la bază gr. gen-: genea "specie, naştere" (vezi genealogie); genesis "naştere, origine" (geneză, geneziologie); genetikos "în stare să procreeze, să dea naştere" (genetică); genos "rasă, neam, origine" (genă, genotip, genocid).

Şi iată numai câţiva termeni curenţi de aceeaşi origine din domeniul medicinei, din sutele cuprinse în dicţionarul pe care îl recomandăm aşadar şi medicilor, pentru a afla punctul natural de plecare al terminologiei savante moderne şi pentru a face legături cu unele cuvinte astăzi obscure (referitoare la boli, tratamente ori instrumente): anatome "tăietură" (anatomie), aneurisma "dilataţie" (anevrism), boulimia "foame de bou" (bulimie), gaster, gastros "stomac" (gastrită, dar şi gastronomie!), kauter "fier înroşit" (cauter), prophylax "paznic" (profilaxie), stoma "gură" (stomatologie), phthisis "distrugere" (ftizie, ftizioterapie), therapeutes "îngrijitor, servitor" (terapeut) etc.

De asemenea, sugestive inventare de cuvinte, pentru observaţii de agerire a minţii, beneficiază şi alte terminologii: a botanicii, a fizicii şi matematicii, dar şi a comerţului sau navigaţiei, fiecare din acestea meritând, de fapt, câte o prezentare de felul celei precedente.

Într-un viitor articol ne vom ocupa însă de terminologia cultului creştin ortodox, pornind de la nume ale conceptelor fundamentale (de tipul christos "uns" - Hristos) până la termeni ce reflectă curioase evoluţii semantice: kanon numeşte, iniţial, tija de trestie; prin sensul "regulă" s-a ajuns la semnificaţii specializate de tipul "regulă bisericească; pedeapsă dată la încălcarea unui canon"; "cântare bisericească; compoziţie muzicală de virtuozitate"; "corp de literă cu care se tipăreau cărţile canonice".

Aşadar, o adevărată lectură de îmbogăţire a minţii.