Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Johannes Willebrands: un secol de la naştere

Johannes Willebrands: un secol de la naştere

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Cornel Cadar - 19 Sep, 2009

În urmă cu o sută de ani, în ziua 4 septembrie 1909, se năştea la Bovenkarspel, în Ţările de Jos, cardinalul Johannes Willebrands, unul dintre marii protagonişti ai ecumenismului, înţeles ca dialog interconfesional, ca depăşire a închistărilor fundamentaliste, ca descoperire a punctelor comune, şi a valorilor care îi leagă pe creştini.

S-a născut la 4 septembrie 1909, în Bovenkarspel, Dieceza de Haarlem, (Olanda). La vârsta de 24 de ani a fost sfinţit preot. Ca profesor de filosofie şi apoi ca rector la Seminarul din Warmond, în Olanda, arată un interes deosebit pentru cauza unităţii creştinilor, organizând, în anul 1951, conferinţe cu teme despre ecumenism. În anul 1958, episcopii olandezi îl desemnează delegat pentru activităţi ecumenice. Doi ani mai târziu, papa Ioan al XXIII-lea l-a numit secretar al noului înfiinţat Secretariat pentru Unitatea Creştinilor. În această calitate, Willebrands a participat la Conciliul Vatican II, jucând un rol important în formularea documentelor despre ecumenism, despre libertatea religioasă şi despre raporturile cu religiile necreştine.

Consacrat episcop în anul 1964, promovează mai multe iniţiative pentru a face mai intens dialogul dintre Biserica Catolică şi alte Biserici creştine, contactând lideri ortodocşi, anglicani şi luterani. În anul 1964, a participat la un moment istoric: întâlnirea dintre papa Paul al VI-lea şi patriarhul Athenagoras şi ridicarea excomunicărilor reciproce.

Cunoscut ca „olandezul zburător“, datorită frecventelor sale călătorii pentru a se întâlni cu diferiţi lideri religioşi, Willebrands a fost un susţinător zelos al unor relaţii mai strânse cu celelalte confesiuni creştine. A dorit să viziteze şi România, cu gândul de a-l întâlni pe patriarhul Bisericii Ortodoxe, dar guvernul comunist nu i-a dat voie.

La 12 aprilie 1968, papa Paul al VI-lea l-a numit preşedinte al Secretariatului pentru Unitatea Creştinilor. A devenit cardinal la 28 aprilie 1969, iar în anul 1975 arhiepiscop de Utrecht şi primat al Olandei.

Schimbul de delegaţii dintre Roma şi Constantinopol la sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Paul, patronii Bisericii Romei, respectiv la sărbătoarea Sfântului Andrei, protector al Bisericii Constantinopolului, a început în anul 1969, cu prima vizită, în calitate de preşedinte al Secretariatului pentru Unitatea Creştinilor, a cardinalului Johannes Willebrands.

Şi-a dedicat întreaga viaţă promovării unităţii creştinilor. Timp de aproape 30 de ani, din anul 1960 până în anul 1989, a activat în departamentul vatican pentru unitatea creştinilor, lăsându-se inspirat de mottoul său episcopal: „Veritatem facientes in caritate“ („Trăind adevărul în iubire“ Ef 4,15).

Într-un interviu acordat - în anul 1989 - programului german de la Radio Vatican, cardinalul sublinia: „Iubirea se adresează tuturor creştinilor şi cere, înainte de toate, unitate, pentru că este o mare suferinţă când o familie este despărţită. În acest spirit am înţeles noua mea misiune pe care am urmat-o cu toată inima şi cu toate forţele spirituale şi materiale pe care mi le-a dat Dumnezeu. Domnul m-a binecuvântat şi îi sunt profund recunoscător pentru a se fi slujit un timp atât de lung de activitatea mea în slujba Bisericii sale“.

Ultima parte a vieţii a trăit într-o mănăstire franciscană din Denekamp (Olanda). A trecut la Domnul la 2 august 2006, fiind înmormântat la 8 august 2006, în Catedrala „Sfânta Ecaterina“ din Utrecht. La funeralii, Patriarhia Ecumenică de Constantinopol a fost reprezentată de IPS Maxim, mitropolit de Evmenia.

„Un păstor neobosit în slujba poporului lui Dumnezeu şi a unităţii Bisericii“, care a dat „o nouă viaţă dialogului ecumenic“, aşa l-a descris Benedict al XVI-lea în mesajul transmis la moartea cardinalului. „Îi mulţumesc Domnului, a adăugat papa atunci, pentru toată lucrarea făcută de cardinal în domeniul relaţiilor ecumenice, al căror susţinător înflăcărat a fost de la începutul slujirii sale preoţeşti“.

Cu ocazia centenarului, începând cu 2 septembrie, la Utrecht (Olanda), s-a deschis o conferinţă internaţională dedicată cardinalului. În cadrul manifestării s-au lansat două volume din jurnalul fostului prelat olandez, care acoperă anii 1958-1965. Volumele au trezit un interes deosebit. Printre altele, ele descriu cum acest pasionat promotor al unităţii creştinilor şi-a început misiunea. Profesorul de teologie Adelbert Denaux, participant la conferinţa internaţională, notează: „A simţit această vocaţie în anul 1946. Aşadar, imediat după Cel de-al Doilea Război Mondial. Sigur, în timpul războiului creştinii s-au asociat pentru a-i ajuta pe cei care aveau nevoie, victimele războiului. A fost prima colaborare în sens practic şi concret a creştinilor din Olanda. Într-un mod sau altul cardinalul a fost implicat şi de aici cred că s-a născut vocaţia sa. În mod sigur, pot fi şi alte izvoare, ţinând cont că a fost unul dintre studenţii lui Newman“.