Jurnalism laic, jurnalism religios

Cu spiritul şi concizia sa inconfundabile, Caragiale spunea că un jurnalist are nevoie doar de „cinste şi gramatică“ pentru a practica această meserie. Pare pu-ţin, dar nu este chiar aşa.

La prima vedere, un jurnalist practică o meserie simplă, în care nu face altceva decât să preia, să prelucreze şi apoi să transmită o informaţie, un mesaj. Dar pentru asta are nevoie, desigur, de capacitatea de a înţelege şi de a discerne acea informaţie, pe care ulterior trebuie să o propage mai departe într-un mod simplu, clar şi corect din punct de vedere gramatical. Cam are dreptate nenea Iancu, nu-i aşa?

Toate manualele clasice de jurnalism vorbesc în plus de principiile deontologice care ar trebui să se aplice în activitatea practică a ziaristului. Pe scurt, este vorba în acest caz de neutralitate, obiectivitate, echilibru în prezentarea tuturor părţilor implicate, citarea exactă a surselor, evitarea mesajelor care incită la ură, violenţă etc.

Iar aceste principii ar fi bine să se aplice tuturor domeniilor jurnalismului, fie că e vorba de jurnalism politic, economic, social, sportiv etc. Nu vreau să intrăm acum într-o discuţie despre măsura în care aceste lucruri se întâmplă în realitate, despre calitatea mass-mediei române, deşi şi asta ar merita cândva făcută.

Mă întreb însă dacă există vreo deosebire între jurnaliştii din presa laică şi din cea bisericească? Dacă se poate vorbi de existenţa unui jurnalism creştin?

Cred că din punct de vedere formal, profesional nu e cazul să se vorbească de vreo anume diferenţă. Nu majoră, cel puţin. Jurnalistul, indiferent de domeniul în care activează, trebuie să fie în primul rând un onest purtător de mesaj. Aparent, nimic mai mult.

Totodată, din punct de vedere tehnic cred că nu ar trebui să existe vreo diferenţă între modul în care se redactează o ştire / un mesaj ce conţine o informaţie sportivă, să zicem, şi una cu caracter religios. Sună straniu, nepotrivit? Eu aş zice că nu, atât timp cât şi jurnalistul sportiv, şi cel creştin ar trebui să formuleze un mesaj simplu (nu simplist, atenţie!), lesne de înţeles de cel căruia îi este adresat, care să conţină acea in-formaţie specifică ce îi poate fi folositoare cititorului, ascultătorului.

Desigur, una este să relatezi despre rezultatul unui meci de fotbal şi cu totul altceva despre o personalitate care face cinste Bisericii. Însă, modul în care este structurat mesajul media, în care jurnalistul redactează informaţia este acelaşi din punct de vedere tehnic. Accentuez, este vorba doar de un mesaj transmis prin intermediul mediilor clasice: presă scrisă, audio-vizuală, internet.

O altă problemă se ridică însă aici: în ce măsură inevitabila secularizare a mesajului religios prin intermediul mass-media duce la o depreciere a acestuia? Sigur, nu sunt eu competent să ofer un răspuns, dar din perspectiva unui mirean interesat de eficacitatea mesajului cred că jurnalistul creştin poate accepta o simplificare, o „filtrare“ atâta timp cât îşi propune ca prin mesajul său să contribuie la îmbunătăţirea destinului transcendent al individului, sau cel puţin la demnitatea sa.

Pe de altă parte, diferenţe majore între jurnalismul laic şi cel religios există mai ales atunci când luăm în consideraţie calitatea umană şi profesională a transmiţătorului de mesaj. Dacă un jurnalist sportiv poate să relateze despre un meci de fotbal fără ca vreodată să fi practicat acest sport, un jurnalist creştin cred că nu poate aborda totuşi domeniul religios fără o minimă cultură de specialitate.

Mai e nevoie în plus, cred, de asumarea matură a credinţei, dar, aş zice eu, mai curând sub forma unei inteligenţe spirituale decât a unei habotnicii exclusive.

Cinstea, onestitatea sunt, de asemenea, obligatorii. Cred că un autentic jurnalist creştin trebuie să fie capabil să reziste înclinaţiei spre spectaculos facil şi dispute sterile (atât de întâlnite în presa laică), dar cu toate acestea să nu refuze acceptarea lumii aşa cum este ea. Trebuie reacţionat adecvat şi onest faţă de starea de fapt actuală, iar asta înseamnă uneori o mai mare rapiditate de reacţie la situaţii de criză, ca şi neocolirea subiectelor delicate.

Am pomenit puţin mai înainte despre necesitatea - sau nu - a secularizării mesajului media pentru a-i spori astfel audienţa. E o întreagă discuţie aici. Cred însă că un jurnalist creştin nu are cum să nu îşi propună evitarea acelui limbaj de lemn, un limbaj steril, care deşi încărcat de termeni religioşi, nu spune de fapt mai nimic astăzi, când cultura religioasă este atât de precară. Sau sună straniu, înfricoşător, nefiresc. Poate că este mai potrivit un limbaj pornit din inimă, filtrat de credinţă şi adaptat capacităţii de înţelegere a omului concret, celui căruia te adresezi.