Justinian I - dependență de muncă sau responsabilitate desăvârșită?

În zilele noastre, depen­dența de muncă a devenit o problemă tot mai acută. Foarte multe persoane, fie din dorința de a progresa cât mai repede, fie pentru a fi remarcate și apreciate sau pentru a câștiga un salariu mai atractiv, ajung să lucreze foarte mult. Din nefericire, dependența de muncă a ajuns astăzi să destrame familii, să creeze conflicte tot mai mari și să-i transforme pe oameni în ființe absolut solitare. Însă ce trebuie să faci atunci când munca ta presupune o responsabilitate crucială: să renunți la aceasta sau, din contră, să te ridici la nivelul cerut? Un răspuns interesant ne este oferit de împăratul Justinian I (527-565).

Akoimetos. Acesta este termenul din limba greacă prin care a fost caracterizat împăratul Justinian I de unul dintre curtenii săi. Cuvântul înseamnă „cel care nu doarme” sau „lipsit de somn”. Provenit dintr-o familie rurală, fără strămoși iluștri, Justinian I a ajuns pe tron datorită unchiului său, Iustin I (518-527), care a avut o grijă mai mult decât părintească în ceea ce privește viitorul nepotului său. Însă, spre deosebire de acest unchi simplu și relativ auster, care nu poseda prea multe veleități de împărat, Justinian I a dat dovadă de o putere de muncă ieșită din comun, de o capacitate de organizare deosebită și de un stil foarte autoritar în ceea ce privea acțiunile sale. În timpul domniei sale de 38 de ani a întreprins multe cuceriri importante în Italia și Africa de Nord, a reorganizat complet administrația imperială, a lăsat noi coduri de procedură civilă și o legislație de-a dreptul arborescentă. Pe scurt, a fost omul bun la toate. Însă toate acestea au cerut un preț uriaș: tot timpul său, inclusiv cel dedicat somnului. Felul cum a reușit Justinian I să împlinească toate aceste acțiuni diverse și complicate nu putea fi caracterizat cu un alt cuvânt decât cel de akoimetos.

Însă, cu toate că ne-am dori să apreciem în totalitate ceea ce Justinian I a încercat și a reușit în mare măsură să împlineascăîn viața sa, trebuie să ne gândim totodată și la consecințele pe care acest stil de viață, total nesănătos, le-a avut asupra psihicului său.

Tributul plătit muncii poate fi ruinător

Așa cum afirmă savantul francez Charles Diehl: „voind să examineze conștiincios detaliile lucrurilor, s-a lăsat copleșit și înecat de ele și că, sub aparența unui control sever, multe dezordini se vor fi produs fără voia împăratului (Figuri bizantine, vol. 2, trad. de Ileana Zara, Bucu­rești, Ed. pentru literatură, 1969, pp. 368-369). Excesul de activitate este tot timpul dăunător pentru psihicul uman. Însă, acum vine întrebarea esen­țială: ce faci cu dependența de muncă atunci când te afli într-o funcție de mare răspundere? Mai reușești să o ții sub control când atât de multe lucruri se năpustesc asupra ta? Aici este diferența esențială pe care mulți oameni, inclusiv Justinian I, nu au reușit să o înțe­leagă și să o accepte. Toți cei dependenți de muncă aflați într-o funcție înaltă ajung, în timp, să dorească să controleze totul, să se implice chiar și în cele mai mici activități pentru a lua doar ei deciziile sau pentru a executa numai ei ceea ce superiorii au cerut de la toată lumea. Este ome­nește să spui: „Nu mai pot!” și să iei decizia ulterioară de a-ți restrânge acti­vitățile. Însă, dacă mergi pe modelul împăratului Justinian I, atunci ai o problemă destul de mare, deoarece, așa cum spune istoricul Procopius de Cezareea: „El nu permitea nimănui pe toată întinderea imperiului, să ia vreo hotărâre singur” (Apud Charles Diehl, Figuri bizantine, vol. 2, p. 369). De asemenea, Justinian însuși îi sfătuia pe cei din subordinea sa: „Dacă vreo problemă pare îndoielnică, să se adreseze împăratului și el să hotărască cu autoritatea sa suverană, care singură are dreptul de a face și a interpreta legea“ (p. 369).

Concluzia este că, dacă depen­dența de muncă se naște din dorința de a progresa sau de a parveni la o poziție superioară, atunci se remediază prin înțele­gerea faptului că mai există și alte lucruri importante în viața ta, cum ar fi: relația cu Dumnezeu, familia, prietenii, hobby-urile personale. Însă dacă depen­dența de muncă apare pentru că ai o funcție importantă care poate schimba viața celorlalți în bine, atunci trebuie să ai discernământul necesar pentru a prioritiza activitățile, a evita să te implici în toate, și a-ți acorda și puțin timp liber pentru a-ți păstra luciditatea. În definitiv, cum ne spune Origen: „Nimeni nu va zămisli în sufletul lui dacă acesta este gol, dacă nu este liber și cu totul atent, dacă inima lui nu-i trează, și dacă n-are interioritate în sufletul lui, omul nu poate închina lui Dumnezeu daruri” (Origen, Scrieri, vol. I, București, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1981, p. 125).