Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei L-ai văzut pe fratele, L-ai văzut pe Dumnezeu

L-ai văzut pe fratele, L-ai văzut pe Dumnezeu

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 20 Mai, 2014

Grupul de trei povestiri aşezate sub numele avvei Apollo este unul eterogen. Actorii acestor scurte istorisiri sunt cel puţin doi bătrâni cu acest nume. Pe de o parte, în prima şi a treia apoftegmă întâlnim un călugăr deschis, primitor, dedicat slujirii aproapelui, iar pe de altă parte, apoftegma a doua ne înfăţişează un călugăr izolat în rugăciune, care refuză orice activitate externă ce i-ar putea tulbura adânca pocăinţă.

Să revenim însă la primul Apollo, cel deschis şi primitor. În apoftegma a treia ni se oferă un mic ghid de primire a fraţilor: „Trebuie să ne închinăm fraţilor care vin la noi. Căci nu lor, ci lui Dumnezeu ne închinăm. L-ai văzut pe fratele tău, L-ai văzut pe Domnul Dumnezeul tău. Am învăţat aceasta de la Avraam. Iar când îi primiţi, puneţi-i să se odihnească. Am învăţat aceasta de la Lot, care i-a pus pe îngeri (să se odihnească)“.

Avva Apollo se aşază, deci, într-o tradiţie cu rădăcini biblice, care începe cu filoxenia lui Avraam, cu iubirea lui de străini, care se întemeiază în dragostea de Dumnezeu. Această deschidere faţă de aproapele poate fi argumentată teologic chiar din primele versete ale Facerii, unde se spune despre om că a fost făcut după chipul lui Dumnezeu. Cuvintele greceşti „eikon tou Theou“ pot fi la fel de bine traduse prin icoana lui Dumnezeu. Orice om este deci o icoană a lui Dumnezeu mai mult sau mai puţin vizibilă. Depinde de fiecare în parte în ce măsură Îl face pe Dumnezeu vizibil în el sau în ce măsură poate, la rândul lui, să Îl vadă pe Dumnezeu în ceilalţi.

Avva Apollo propune prin afirmaţia sa şocantă o restaurare a omului la valoarea cu care Dumnezeu l-a creat. Propune o revalorizare cu temei biblic a persoanei, care are puterea de a contribui pozitiv la schimbarea relaţiilor comunitare. În clipa în care înţelegem că temeiul cinstirii aproapelui se găseşte chiar în Dumnezeu, Cel după al Cărui chip a fost creat, atunci cuvintele avvei Antonie capătă şi mai mult sens: „De la aproapele nostru vin şi viaţa, şi moartea. Dacă vom câştiga pe frate, Îl câştigăm pe Dumnezeu. Dacă-l smintim pe frate, păcătuim împotriva lui Hristos“ (Antonie 9).

În această tradiţie cu baze biblice a cinstirii aproapelui, care se consolidează la părinţii pustiei egiptene, îl regăsim peste secole şi pe cunoscutul sfânt rus Serafim de Sarov. Acesta, într-o discuţie cu un anume Bogdanov, îi spune cu insistenţă următoarele: „Dacă eşti mustrat, nu mustra; dacă eşti prigonit, rabdă; supune-ţi voia voii lui Dumnezeu; nu te făţărnici, (…) iubeşte-l pe aproapele tău, căci aproapele tău este viaţa ta“. Acelaşi duh străbate epocile pentru a ni se face cunoscut prin vocea diferiţilor părinţi duhovniceşti.

Ceva mai mult decât la monahii pustiei, tot într-o manieră biblică, Sfântul Serafim pune dragostea faţă de aproapele în context. Principiul iubirii vrăjmaşilor, a potrivnicilor de orice tip se găseşte aplicat în aceste cuvinte ale ascetului rus. Altfel spus, citind în sens invers cuvintele stareţului, putem spune: aproapele este viaţa ta, prin urmare, trebuie să îl iubeşti. Dacă iubeşti pe aproapele, atunci nu te făţărniceşti, te supui voii lui Dumnezeu şi rabzi prigoana şi mustrările.

Dragostea faţă de aproapele în care Îl vezi pe Dumnezeu este principiul în funcţie de care se ordonează şi se organizează acţiunile unui creştin. Abia atunci putem ajunge la fel ca Sfântul Serafim de Sarov să zicem fiecăruia pe care îl întâlnim: „Bucuria mea!“