În trecut, sprintul și maratonul erau două probe atletice diametral opuse. Sprinterii trebuiau să obțină cel mai bun timp pe distanțe scurte, turând la maximum capacitatea propriului organism pentru a atinge o vi
La 20 de ani de la Revoluţie
Se împlinesc zilele acestea douăzeci de ani de la evenimentele care au dus la căderea regimului comunist în România. Cu siguranţă, finalul lui decembrie reprezintă din nou o ocazie de a ne aminti ceea ce a fost. Reflecţia la cele petrecute în perioada comunistă ajută la a vedea mai clar drumul pe care îl avem de făcut.
În acest sens, la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif“ din Iaşi s-a desfăşurat, în perioada 10-11 decembrie, simpozionul internaţional cu tema: „Rezistenţa prin valori spirituale“. Evenimentul a avut loc în zilele când a fost comemorat PS Anton Durcovici, fost episcop de Iaşi, care a fost lăsat să moară de foame şi de frig în închisoarea din Sighetu Marmaţiei cu 58 de ani în urmă. La simpozion au participat episcopi, preoţi şi laici din Ucraina, Belarus, Republica Moldova, Polonia, Croaţia, Bulgaria, Cehia, Ungaria şi România. Conferenţiarii au prezentat valorile creştine care au constituit o rezistenţă puternică împotriva dictaturii dureroase prin care am trecut. Au vorbit de persecuţiile care au căzut deopotrivă peste credincioşii romano-catolici, greco-catolici şi ortodocşi. Ascultându-i, nu puteai decât să rămâi în tăcere. Te cutremurai pur şi simplu. Oameni ucişi, deportaţi sau închişi, persoane bătute şi umilite în anchete, procese-simulacru, bunuri confiscate, condamnări la moarte, biserici dărâmate, transformate în magazii, în ateliere sau în săli de film, dieceze suprimate, mănăstiri distruse, călugări alungaţi, percheziţii, hărţuire, urmărire, control al oricărei activităţi religioase şi ameninţări la tot pasul… au făcut parte din arsenalul celor care voiau să impună cu forţa concepţia materialist-ateistă despre lume şi viaţă. Oriunde a ajuns comunismul a ajuns şi persecuţia. Acest regim a lăsat în urmă peste o sută de milioane de victime, multe dintre ele fiind creştini. Câteva dintre exemplele date în cadrul simpozionului sunt edificatoare. Râbniţa este o localitate din Republica Moldova. Într-o duminică, în timp ce se îndreptau spre biserică pentru a participa la Liturghie, oamenii au fost surprinşi să vadă pe turnul bisericii, în loc de cruce, steagul roşu. Când au intrat în biserică au descoperit altarul profanat, orga stricată, totul devastat. În Bulgaria, preoţii din câteva localităţi au fost arestaţi într-o noapte, bătuţi şi anchetaţi. La 11 noiembrie 1952, patru dintre ei au fost împuşcaţi şi aruncaţi într-o groapă comună. Cel mai tânăr avea 33 de ani. În total, în această ţară, comuniştii au ucis 222.000 de persoane. În fosta Iugoslavie, totalul victimelor se ridică la 1.073.000, în perioada 1944-1987. Au fost împuşcaţi 316 preoţi şi 225 de călugări catolici. În Ungaria au murit 27.000 de oameni. Două milioane de români au fost târâţi în închisorile şi lagărele comuniste. Dintre ei, 500.000 au plătit cu viaţa. Mons. Iosif Svidnitskyi are 73 de ani şi este acum paroh în Murafa, o localitate din Ucraina. La Iaşi a ţinut conferinţa „Catolicii ucraineni şi persecuţiile bolşevice“. El însuşi a trecut prin focul acestei persecuţii, plătind cu ani de închisoare fidelitatea faţă de crezul lui. A lucrat în ascuns pentru a predica Evanghelia. Aproape cinci ani a stat în Siberia. Mărturia lui este zguduitoare: „La începutul lui octombrie 1982 am mers la Novosibirsk, am cumpărat o casă, am făcut o capelă şi după un an şi jumătate am construit o biserică pentru 200 de persoane. Din această cauză am fost arestat în anul 1982, înainte de Crăciun. Am fost condamnat la opt ani şi jumătate de închisoare, fiind acuzat că lupt împotriva partidului... Am lucrat în lagăr într-o fabrică de cherestea, în Taiga, la 300 km de Novosibirsk. În Gulag, am cărat lemne şi scânduri la temperatură de până la -44 grade, pe jumătate înfometat, din cauză că mâncarea era puţină şi inconsistentă. M-am rugat mult. Ţin minte şi acum. Era un ger groaznic: -40 grade. Ne acopeream faţa şi se formau la gură şi la nas sloiuri de gheaţă. Ei nu ne iertau, ne mânau la muncă: tăiam copaci în pădure. Şi asta zi de zi“. În urma celor ascultate, este imposibil să nu se nască în inimă întrebări de genul: Cum a fost posibil să existe oameni care să-i chinuie pe semenii lor? Ce anume i-a transformat pe unii în vânzători de fraţi, călăi, torţionari, ucigaşi?… Auzind cele spuse la simpozionul de la Iaşi, te simţi mic, dar în acelaşi timp întărit şi încurajat... Au fost oameni care şi-au sfinţit viaţa, refuzând să colaboreze cu răul. Oameni mari, care strălucesc astăzi cu putere. Ei au stat drept, fiind întăriţi de o forţă invizibilă. Au dat răspunsul lor la provocările din generaţia lor, ducând lupta cea bună, lupta pentru a-L mărturisi pe Cristos şi pentru a face ca împărăţia Lui să crească. Am primit mult de la ei. Pe umerii lor de giganţi ne-am ridicat noi, ca să putem privi mai departe... Rămâne ca generaţiile de astăzi să răspundă la propriile provocări, printre care: relativismul, pozitivismul, agnosticismul…