La 60 de ani de la martiraj

Astăzi se împlinesc 60 de ani de la moartea, în închisoarea din Sighetu Marmaţiei, a episcopului Anton Durcovici (1888-1951), fost păstor a Diecezei de Iaşi (30 octombrie 1947 - 26 iunie 1949) şi administrator al Arhidiecezei de Bucureşti (14 aprilie 1948 - 26 iunie 1949).

La Bad Deutsch-Altenburg (Austria), locul de naştere al episcopului, astăzi va fi dezvelit un mozaic cu chipul lui. Un simpozion cu tema "Episcopul Anton Durcovici la 60 de ani de la martiraj" va avea loc la Centrul Cultural "Accademia di Romania" din Roma (Italia), luni, 12 decembrie, începând cu ora 19:00. Un alt simpozion are loc astăzi la Iaşi.

Diferitele iniţiative (simpozioane, conferinţe, expoziţii de fotografii, proiecţie de film, rugăciuni), care au loc la Roma, Bad Deutsch-Altenburg, Bucureşti şi Iaşi, au menirea de a aduce în centrul atenţiei personalitatea episcopului şi timpurile grele în care a trăit.

Documentele şi mărturiile cu privire la arestarea şi moartea lui sunt zguduitoare.

A fost arestat la 26 iunie 1948, în timp ce mergea la Popeşti Leordeni (lângă Bucureşti) ca să administreze Taina Mirului. Era aşteptat de 650 de copii şi tineri. Cartea lui Florean Muller ("Viaţa episcopului de Iaşi, dr. Anton Durcovici, martir" ) descrie modul cum a fost arestat. Era într-o zi de duminică. Sediul Arhiepiscopiei de Bucureşti era înconjurat de Securitate. Maşina nu mai avea voie să plece. Episcopul s-a hotărât să plece împreună cu un preot, cu tramvaiul şi apoi pe jos. "S-au urcat în tramvai şi au mers până la ultima staţie, lângă cimitirul Bellu. De acolo au vrut să meargă doi kilometri pe jos. Când au ajuns în câmp liber, a venit o maşină din urmă, au sărit trei securişti care l-au forţat pe episcopul Durcovici să urce. Preotul Friedrich a vrut să-l apere. Un securist l-a lovit cu o manivelă de fier în cap şi l-a aruncat în maşină."

A fost dus la Ministerul de Interne din Bucureşti, unde a fost chinuit luni întregi, acuzat fiind de instigare, de spionaj (spion al Vaticanului, agent al americanilor), de activitate antidemocratică şi antisovietică. Sutele de pagini întocmite de Securitate fac să se înţeleagă cum nopţi la rând a fost anchetat şi torturat.

Despre metodele Securităţii povesteşte pr. Johannes Baltheiser, care a făcut 13 ani de închisoare, fiind eliberat în anul 1967: "Ca să mă facă disponibil, m-au dus într-o încăpere şi mi-au arătat fotografia unui condamnat. Semăna cu un om mort, numai piele şi oase, plin de răni şi de sânge. M-au întrebat: "Îl cunoşti? Ăsta este episcopul vostru Durcovici. Aşa vei arăta şi tu, dacă nu asculţi de noi"".

În iunie 1950, Durcovici a fost dus la Jilava. Fără proces, la 17 septembrie 1951 a fost transferat la Sighetu Marmaţiei (închisoare condusă de Vasile Ciolpan).

Există câteva mărturii ale deţinuţilor, consemnate în cartea sus-amintită, cu privire la sfârşitul episcopului Durcovici, lăsat să moară de frig şi de foame.

Un deţinut, care mai târziu s-a refugiat în Austria, relatează: "Într-o seară, spre ora nouă, uşa celulei mari a fost deschisă şi un temnicer a împins un deţinut gol în celulă pe podeaua de piatră. După scurt timp, deţinutul a vorbit cu voce stinsă, întreruptă: "Poate să-mi dea cineva ceva să mă acopăr? Sunt gol şi mi-e frig. Sunt episcopul Antonius". Un preot a sărit şi l-a acoperit cu pătura sa. Durcovici a spus deţinuţilor să poarte crucea suferinţei cu dăruire faţă de Dumnezeu. Va veni ziua mântuirii. Dimineaţa a fost scos din celulă. Toţi au ştiut că este dus în celula morţii".

Părintele Friedrich, aflând de la un alt deţinut că episcopul de Iaşi este pe moarte, a cerut să meargă la curăţenie. În timp ce mătura coridorul, i-a auzit vocea stinsă şi s-a uitat prin vizetă. Era dezbrăcat pe podeaua de piatră, în sânge şi murdărie. Episcopul bolnav a spus cu glas stins: "Antonius, fame moritur. Da mihi absolutionem!" ("Anton moare de foame. Dă-mi dezlegarea"). I-a dat dezlegarea. La scurt timp a încetat din viaţă. Era 10 decembrie 1951.

Mormântul nu i se cunoaşte. Trupul neînsufleţit a fost înmormântat noaptea, în secret, în cimitirul oraşului, locul fiind apoi nivelat, "mascat ca să nu se mai poată identifica".