În analele conflictelor umane, întâlnim un contrast frapant între războaiele tradiționale medievale și postmedievale ale statelor europene, caracterizate, în mare parte, printr-un număr limitat de
21 Apr, 2024
La Iardenit
Israelul, Ţara Sfântă, e un pământ arid. Miraculos aproape, evreii l-au transformat într-o grădină. Au dus, nu doar la figurat vorbind, picătură cu picătură la rădăcina plantelor şi acestea cresc din piatră seacă. Au terasat coastele stâncoase ale colinelor şi le-au încins cu brâie de pământ fertil. Un asemenea loc este Roch Pina, o aşezare întemeiată de evreii originari din România, din părţile Bacăului, la sfârşitul secolului al XIX-lea, într-un ţinut inospitalier şi pustiu, pe nişte înălţimi sălbatice, de nelocuit. Au săpat în pereţii pietroşi ai acestor culmi un fel de prispe şi au cărat cu spatele, cu asinii, cu palmele pământ roditor şi au săvârşit astfel parcă o minune biblică.
Cu toate aceste împodobiri, senzaţia de pământ sterp, uitat de ploi, pârjolit de un soare nemilos nu dispare, ci te însoţeşte mai peste tot în Israel. Există însă un spaţiu unde verdele cel crud musteşte şi reavănul împărăţeşte. Ajungi acolo, cum ni s-a întâmplat şi nouă, după ce ai trecut prin Cana Galileii, ai străbătut Tiberiada şi ai ascultat cântecul tainic şi răscolitor de istorii vechi al Mării Galileii. Prin aceste regiuni ale Israelului, mai cu seamă prin martie, la început de primăvară, când umblam înfiorat prin toposul sacru al Mântuitorului, verdeaţa era triumfătoare. Îţi dădea acea poftă de viaţă, te îndemna să mergi înainte, sau să o iei de la capăt. Însă şi aici, pe ici, pe colo, ariditatea pietrei, a solului parcă ars cu fierul roşu izbucneşte.
Părăseşti însă Marea Galileii, cu oglinda încreţită de un vânt şturlubatec de primăvară şi, deodată, ţi se iveşte în faţă o privelişte de grădină a raiului. E locul unde verdele atotstăpâneşte. Crud şi molatec. Îmbietor ca un covor de Buhara. Te ispiteşte să te tolăneşti. Acest colţ de paradis este Iardenitul. Apele Iordanului ies din Marea Galileii şi şerpuiesc printre maluri pline de sălcii pletoase de un verde buratec. Tradiţia spune că aici Ioan Botezătorul L-a botezat pe Iisus. Iordanul ridică pleoapa şi îşi arată lumina din adânc. O bulboană licăreşte într-o râpă deschisă ca o crevasă pe drumul spre Ierusalim. Poţi coborî pe trepte într-un mic amfiteatru din piatră de râu ca de la începuturile lumii. Creştinii vin aici să trăiască misterul izvoarelor, al comuniunii primordiale. Legătura dintre cer şi pământ pare a fi nedezlegată la Iardenit. Şi prospeţimea ierburilor, arborilor, starea de jubilaţie a verdelui ţi se înfăţişează anume rânduite ca să celebreze. Tărâm al aridului, Ţara Sfântă îşi aşază aici podoabă de verde crud. Se cinsteşte astfel curăţia originară, taina botezului. Credincioşii din întreaga lume călătoresc la Iardenit, se cufundă în apa Iordanului şi se împreună cu Hristos. Într-o victorie a verdelui, a sufletului însetat de puritate.
