La o nuntă

Veni sâmbăta dinaintea nunții. Cântau lăutarii de mama focului în curtea părinților miresei. Celor de pe strada Viitorului aproape că nu le venea să creadă. Cum, în bătătura în care părea să fie moartea la ea acasă? Văzuseră fluturând de atâtea ori steagul de înmormântare aici.

Acum răsuna muzica alămurilor și bubuia toba, iar printre bubuituri, răzbătea vocea ușor răgușită a unui bărbat care întreba: Măi fetițo cu părinți/ La ce focu’ te măriți? Te-ai pripit la măritat/ Ca floarea la scuturat.

Mireasa, o fetișcană oacheșă și subțirică, ținea cu o mână de toarta unei vedre împodobite cu busuioc. O ajuta, deși vadra era goală, cumnatul de mână. Așa i se spunea flăcăului care o însoțea pe mireasă. Mergeau la Vedea să umple vadra. După ce o umplură, ba chiar de trei ori la rând, se întoarseră împreună cu lăutarii acasă.

Spre seară, apăru și mirele, pe care îl primiră cu pâine și sare, după tradiție.

Nașul îi puse miresei peste coronița din foaie de fir, pe care o purta pe cap, voalul miresei.

Mirele se rătăcise printre cei din curte. Mireasa era în odaia mare a casei. Stătea în dreptul geamului, căutându-și viitorul soț prin golul inelului de nuntă. Când îl găsi, ieși în pridvor și aruncă apa din vadră asupra mulțimii. Puse apoi vadra jos, dar apa continua să se reverse peste capetele celor din fața pridvorului. Mai era cineva care arunca. De sus, de foarte sus. Din cer.

Se pornise o ploaie deasă, care-i făcu pe toți ciuciulete. Crezură că n-o să dureze mult. Dar ținu toată noaptea. Și ținu și a doua zi, astfel că se umplu bătătura de apă.

Cortul în care intraseră nuntașii să petreacă începu să facă, din cauza ploii, burtă, pentru ca, duminică spre seară, să se prăbușească.

Era toată strada Viitorului strânsă acolo. Ar fi ars cu toții, dacă pânza cortului nu era umedă, stingând în cădere lumânările aprinse pe mese. Până și muzica lăutarilor se udase de la ploaie.

De pe rochia miresei curgeau picuri mari de apă. Ca și cum o apucase plânsul.

Soacra mică își închipui, văzând-o pe fiică-sa îmbrăcată în mireasă, că e vorba de ea. Ar fi vrut să se bucure, dar era tristă. Orbecăind prin întunericul umed din cort, spuse, în timp ce se auzeau mai multe pahare spărgându-se: - Of, Doamne! La noi numai înmormântările sunt cu noroc. De nunți se alege praful!

(Fragment din romanul „Adu-ți aminte să nu uiți” ce va fi lansat astăzi, 3 iunie 2022, la ora 18:00, în cadrul Bookfest, standul Editurii RAO)