La sat sau la oraș?

Anii din urmă pare să fi adus pentru români o re­e­valuare a vieții la țară.

Nu sunt în posesia unor statistici, dar tot mai mulți cunoscuți, prieteni și persoane publice, în special din Capitală, se retrag mai aproape de natură, într-o gospodărie amenajată, de cele mai multe ori, din casa părintească ori a bunicilor, iar uneori cumpărând o mică proprietate la un preț mult sub cel al unui apartament bucureștean.

Înainte de 1990, destui au migrat spre urban atrași de fata morgana unui trai și a unui loc de muncă mai comod, măcar că erau ferite de intemperii. Ei au fost beneficiarii, dar și victimele mărețelor planuri ceaușiste de dezvoltare industrială care nu țineau cont nici de resursele disponibile, nici de vandabilitatea produselor pe piața internațională. Sigur că într-o hală nu te ninge, nu te plouă și nu te scufunzi în noroi, dar cei care s-au mutat atunci din­tr-un mediu în altul nici nu mai erau țărani, nici nu se simțeau bine în pielea de orășeni.

Acum, mai ales pe măsură ce uli­țe­le au început să nu mai fie domina­te de mocirle, se trag gaze, apă și ca­na­lizare în tot mai multe locuri, ca să nu mai vorbim de acoperirea GSM și de televiziune, satele - unele aproape abandonate, mai ales de către tineri - au redevenit atrăgătoare sau cel puțin interesante. Au apărut tot mai multe ferme și aso­cia­ții agricole, deseori cu soluții de dezvoltare la care nici cu gândul nu te-ai fi gândit, și, dacă vă uitați duminică la „Viața satului”, s-ar putea să rămâneți cu gura căscată văzând sere ori ferme zootehnice care arată precum farmaciile și beneficiază de tehnologie de ultimă oră. Am văzut cu ochii noștri, la fața locului, în Șugag, pe Valea Frumoasă, despre care a scris și Sadoveanu, în buza pădurii, de-ți vine să crezi că pe-acolo se termină lumea, o lăptărie ecologică și hi-tech, cu instalații electronice, într-o curățenie fără cusur, care deservea toată zona.

Și-apoi, știți cum e: liniște, aer cu­rat, toată lumea știe pe toată lumea și, de regulă, toată lumea e gata să ajute pe toată lumea, mai inviți un vecin la un ceai sau la un pahar de vorbă - altă viață!

Este, poate, momentul să inventa­riem avantajele și dezavantajele urbanizării, care rămâne (deocamdată!) principala tendință a lumii de azi.

Cu plus: mult mai multe posi­bi­li­tăți culturale și de distracție, mai mulți oameni care au aceleași preocupări cu tine, mai multe și mai diverse locuri de muncă, incomparabil mai multe școli, licee și facultăți, mai multe și mai diverse magazine, mai multe mijloace de transport, inclusiv gări și aeroporturi, tot felul de locuri unde poți să mănânci, spitale și servicii medicale.

Cu minus: aglomerație, trafic (adesea infernal), poluare, zgomot, mai multă criminalitate, infracțio­na­litate și comportament antisocial, lupta pentru un loc de muncă și pentru o locuință, dominația betonului și a asfaltului, înstrăinare (nu-ți prea cunoști nici vecinii de scară de bloc), prețuri mai mari la orice.

Deocamdată - repet: din ce ajunge la urechile mele și ce mai citesc - întoarcerea la țară, cum s-ar putea numi, e practicată în special de persoane mai vârstnice, dar au început să fie atrași și tinerii. În ei este, de­sigur, speranța, căci spațiul rural nu se poate schimba semnificativ în bine doar prin măsuri administrative gen asfaltare, stâlpi de lumină, rigole, trotuare etc. El are nevoie de energia tinereții.

Dar este oricum, deja, un fenomen cuceritor!