La vârsta maturităţii

▲ Credincioşii din Moldova s-au despărţit de fostul lor mitropolit cu lacrimi în ochi şi în ropote de aplauze, întâmpinându-şi, în acelaşi timp, cu dragoste şi nerostite speranţe noul arhipăstor ▲

La o zi după aniversarea a 18 ani de când a fost ales ca succesor al vrednicilor mitropoliţi ai Moldovei (pe 7 iunie 1990), Părintele Patriarh Daniel a înmânat toiagul de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei Înalt Preasfinţitului Teofan, fostul Mitropolit al Olteniei.

Sărbătoarea de ieri, de la Iaşi, a venit încă o dată să confirme că, în această parte de ţară, pulsul sufletului bate în ritm de toacă şi de clopote, dovadă stând mulţimea care şi-a întâmpinat precedentul şi noul ierarh.

Atât în cuvântul de despărţire al Patriarhului de credincioşii din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, dar mai ales în cel rostit de vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, arhim. Varlaam Merticariu, au fost reamintite extraordinarele realizări ale Bisericii din această parte a ţării, în ultimii 18 ani.

Lansată oarecum peiorativ de către mass-media, sintagma „mitropolitul manager“ se pare că este una cât se poate de realistă. Pe drept cuvânt, gândindu-ne la şcolile de teologie înfiinţate, la creşterea numărului mănăstirilor şi schiturilor de la 20 - în 1990 - la peste 110 - în prezent -, la înfiinţarea a peste 600 de noi parohii, la cei peste 900 de preoţi hirotoniţi, la instituţiile filantropice înfiinţate, la instituţiile media create, dar şi la dialogul constant cu lumea academică, la miile de predici rostite, la sfinţii moldoveni canonizaţi, la sutele de biserici sfinţite, la miile de ore de curs de la Facultatea de Teologie, suntem obligaţi să recunoaştem că actualul Patriarh al Bisericii noastre a fost nu doar un „mitropolit manager“, ci un mitropolit cu aptitudini manageriale geniale. Totuşi, tipul de manageriat însuşit de fostul Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei nu este diferit de manageriatul Sfântului Vasile cel Mare, care ştia cum să se împartă între predicarea Evangheliei şi „managerierea“ suferinţei semenilor, în spitalele şi aşezămintele pe care le înfiinţase. E foarte probabil ca istoria să reţină sintagma de „mitropolit manager“ ca pe un brand, pentru a descrie ierarhul bun chivernisitor, mistuit de râvna pentru dezvoltarea materială şi duhovnicească a Bisericii.

Evenimentul de ieri este important şi din perspectiva relaţiei Stat-Biserică, relaţie de multe ori bruiată de diverşi factori, din neglijenţă ori chiar intenţionat. De faţă la importantul moment trăit de Biserica Ortodoxă Română, preşedintele ţării a aflat că aceasta, pe lângă îndeplinirea misiunii sale bimilenare, de propovăduire a Evangheliei, pune hotărât umărul, alături de Stat, la rezolvarea problemelor de natură socială. Dovadă că prezenţa în societate a Bisericii noastre este apreciată de Statul român, preşedintele Traian Băsescu, în discursul rostit de pe soleea Catedralei mitropolitane din Iaşi, a subliniat rolul coagulant al culturii izvorâte din Biserică pentru istoria neamului românesc, pentru creşterea sa materială şi spirituală.

Pe lângă preşedintele Băsescu, la slujba de întronizare a noului Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei au participat şi reprezentanţi ai altor partide, aflate încă în competiţie electorală. Aceştia au avut ocazia să remarce că, spre deosebire de alţi conducători, manageri, team-leaderi şi alte specii de şefi, ierarhii Bisericii au conştiinţa că sunt păstori delegaţi de Hristos; că în Biserică, deşi posibile, orgoliile omeneşti pălesc în faţa vocaţiei extraordinare de a duce la bună-împlinire slujirea semenilor, aşa cum Mântuitorul a lăsat poruncă.

De asemenea, gestul Patriarhului de a-şi cere iertare celor pe care i-a păstorit „pentru greşeli şi neîmpliniri, adică pentru binele pe care am fi putut să-l facem, dar nu l-am făcut din neatenţie sau din prea puţină osteneală“ e un alt bun exemplu pentru politicienii care şi-au încheiat sau îşi vor încheia mandatul, şi care ar trebui să facă o balanţă între ceea ce au realizat şi ceea ce au promis în urmă cu 4 ani.

Credincioşii din Moldova s-au despărţit de fostul lor mitropolit cu lacrimi în ochi şi în ropote de aplauze, întâmpinându-şi, în acelaşi timp, cu dragoste şi nerostite speranţe, noul arhipăstor. Arhiepiscopia Iaşilor - instituţia despre care s-a spus că e singura din România care, în mod cert, a depăşit perioada de tranziţie - îşi schimbă părintele la împlinirea majoratului de după câştigarea libertăţii, în 1989.

Arhiepiscopia Iaşilor a fost ca un copil iubit pentru actualul Patriarh, căruia i-a dedicat toată energia şi înţelepciunea pentru buna sa creştere şi învăţătură. Priorităţile Mitropoliei, încet-încet, se schimbă, vremurile, de asemenea, se schimbă. Probabil că perioadei de efervescenţă şi extraordinară dezvoltare îi va urma una de aşezare, de maturizare, dar cu efecte nu mai puţin impresionante. Şi toată lumea este convinsă că noul mitropolit, Înalt Preasfinţitul Teofan, ales prin voia lui Dumnezeu Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, este persoana cea mai potrivită pentru a sesiza, înţelege şi gestiona viitoarele nevoi ale eparhiei sale.