Lăcomia şi somnul

Unul dintre cei mai înverşunaţi luptători împotriva lăcomiei este Sfântul Ioan Gură de Aur, Părinte bisericesc al secolului al IV-lea. Spun „este“, fiindcă inspiraţia dumnezeiască nu are termen de valabilitate şi, deci, nu „expiră“. Acest sfânt, alături de majoritatea scriitorilor bisericeşti, critică aspru, dar ziditor, această „urâciune“ înaintea lui Dumnezeu, care este lăcomia, fie cea de moment, a pântecelui, fie cea de durată, având ca izvor iubirea de arginţi.

Tânărul bogat şi virtuos ce-L întâlnise pe Hristos Domnul, care căuta desăvârşirea, la răspunsul chemării la apostolat prin dezrădăcinarea de cele ale bogăţiei lumeşti, pleacă întristat, incapabil de ascultare, sărăcie şi curăţie.

Lăcomia, care alimentează toate păcatele şi depărtează cu uşurinţă pe om de Dumnezeu, formă profundă de egoism, nu cunoaşte limite, deci este „fără frâu“, adică „soră bună“ cu desfrânarea.

Cel biruit rămâne dezgolit de fapte bune, însetat de dorul lui Dumnezeu, străin de toate Tainele cele dumnezeieşti, închis în propria însingurare, neputincios mădular al Bisericii. El nu poate să „înghită“ pe nimeni, mai ales pe aproapele său, fiindcă nu poate să cuprindă pe cineva în inima sa.

Somnul este chipul morţii. Nimeni nu poate garanta răsăritul fiecărei dimineţi. Pentru cel bogat, nemilostiv şi lacom noaptea este chinuitoare şi somnul un coşmar. Gândul că nu se mai poate trezi provoacă spaimă, teamă şi nesiguranţă.

Glasul evanghelic: Nebune, în noaptea aceasta se va cere de la tine sufletul tău pare tot mai străin pentru oamenii îmbogăţiţi peste noapte, dornici, cu orice preţ, să fie în centrul atenţiei, contaminaţi de „virusul VIP“.

Bogaţii nemilostivi şi lacomi, căzuţi în „cursa narcisistă“, nu percep că oricând patul poate să le fie mormânt, uitând de moarte şi refuzând orice discuţie folositoare de suflet despre „marea trecere“.

Ei se risipesc uşor, dar prăpăstios, în ideile rătăcite ale reîncarnării, gând păgubitor şi lipsit de sens. Uită că se pot „reîncarna“ de 365 de ori pe an, fiecare zi fiind un bun prilej de pocăinţă şi îndreptare.

„Elixirul“ căutat, dar negăsit al tinereţii fără de bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte nu poate fi comercializat în pieţe, dar este propovăduit de Biserică de 2000 de ani, ca fiind starea de fericire veşnică în împărăţia făgăduită de Dumnezeu oamenilor prin Iisus Hristos Domnul nostru.

Gestul involuntar, neobservat şi lipsit de orice importanţă al aşezării pe propria pernă poate însemna moment de reflecţie asupra zilei ce a trecut, cu nădejdea desăvârşirii lucrului început şi plăcut lui Dumnezeu. În timpul somnului, nimeni nu mai are nimic, fie arginţi, slugi sau ţarini. Nimic nu ne mai aparţine, deşi ne credem a fi stăpâni fără a cugeta la cuvintele apostolice: „Ce lucru ai, pe care să nu-l fi primit şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?“. Practic, suntem în mâinile lui Dumnezeu în fiecare zi, dar mai ales în fiecare noapte. „Lucraţi cât este lumină!“ este un alt îndemn biblic înţelept, care responsabilizează convingător „...pe tot omul care vine în lume“.

„Miezul nopţii“ trebuie să ne găsească în privegherea gândului către Dumnezeu, lipsit de orice grijă lumească, trupul nefiind împovărat de îmbuibare, ci supus postului şi înfrânării.

Mântuirea sufletului nu e „plesnire din palme“, ci este un proces de îndelungă durată şi de îndelungă răbdare.

Pentru unii, biserica este doar un reper urbanistic sau rural, dar pentru noi reprezintă calea către mântuirea sufletelor noastre, spre rugăciunea pentru cei adormiţi şi spre catehizarea celor tineri.

În auzul celor credincioşi predomină cântările bisericeşti, sfaturile duhovnicilor, vieţile pilduitoare ale sfinţilor. Ei resping „îmbolnăvirea iubirii de arginţi“ şi „a se îngreuia cu somnul“, ştiind că prin acestea „se dau morţii“ şi „se încuie“ afară de Împărăţia Cerurilor.

Gândul la „somnul“ pe care trebuie să-l „dormim“ şi din care vom fi „deşteptaţi“ pentru a da răspuns pentru fiecare „talant primit“ trezeşte în noi făgăduinţă grabnică de despătimire.

Pr. Horia Nicolae Prioteasa, coordonator al preoţilor de spitale din Bucureşti şi slujitor al Bisericii „Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian“ din cadrul Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti