Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Lecţia Cuvioasei Parascheva
An de an, mii şi mii de oameni o întâlnesc, unii cu probleme grave, alţii veniţi cu treburi la Iaşi, studenţi credincioşi, oameni cu procese grele, bolnavi incurabili, aşa încât rândul format la trupul ei sfânt nu se sfârşeşte niciodată.
La cumpenele anilor, atunci când se apropie sesiunile de iarnă ori vară, rândul devine de-a dreptul impresionant, arătând cum devin oamenii dependenţi de har şi de cer mai ales în perioade de examen ale vieţii lor. Şi mai ales atunci când se apropie sărbătoarea Sfintei Parascheva, rândul sparge tiparele Bisericii, se prelungeşte afară din ea şi devine procesiune a credinţei şi a umilinţei către preamilostiva fecioară. Unii s-ar întreba de ce atâta înghesuială, de ce atâta zbucium la moaştele Sfintei? Oameni din Iaşi, care pot să o venereze în fiecare zi a vieţii lor, nu ar putea sta deoparte atunci când sutele de mii de pelerini din toate colţurile ţării se strâng sub aripile ei, în cuibarul Bisericii? Dar întocmai cum se întâmplă în viaţa de zi cu zi, aşa e şi cu cinstirea sfinţilor. Când e ziua de naştere a cuiva şi îl cauţi, îi aduci o floare, îl îmbrăţişezi şi îi urezi cele mai alese doriri, e mult mai important pentru tine şi pentru el decât i-ai spune aceste lucruri în fiecare zi. Mai există un înţeles ascuns al acestei aglomerări de oameni la hramul Sfintei. Este "dumnezeiescul har, care pe cele neputincioase le vindecă şi pe cele cu lipsă le plineşte", care se revarsă din ceruri peste credincioşii aflaţi în rugăciune la picioarele Cuvioasei. Lecţia ei pentru noi este o lecţie de smerenie, de credinţă nestrămutată şi de dorire de cele cereşti. În tainiţa sufletului ei, rugăciunea s-a transformat în ocean de iubire şi de unire cu Dumnezeu. Şi oamenii au simţit-o. Dintre miriadele de închinători, puţini sunt cei care să nu aibă de povestit o minune, o istorie sfântă, o vindecare, o picurare de lumină în viaţa lor sau a celor dragi, un semn dumnezeiesc, o străfulgerare de cer în rugăciune. Aşa că atunci când veţi săruta mâinile sfinte ale Cuvioasei, gândiţi-vă câte milioane de oameni le-au sărutat şi au primit mângâiere, lumină şi bucurie. Şi să aveţi credinţă că vă veţi vindeca de boala întunericului înstăpânit în lume prin păcat.