Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Lectura cărților bune

Lectura cărților bune

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 18 Mai, 2022

Umanitatea înaintează călcând pe marile cărți ca pe niște trepte. Căr­țile au schimbat fața lumii, dar pot la fel de bine să schimbe chipul fiecăruia dintre noi. Cărțile bune ne fac accesibile marile spirite. Ne aduc în intimitatea marilor gânditori. Ne îmbogățesc viața și ne rafinează perspectiva.

Și aici discernământul este crucial. Hârtia suportă orice, absolut nediscriminatoriu. De multe ori librăriile ori chiar bibliotecile sunt depozite haotice, adică lipsite de ierarhie, ale cărților de toate felurile, între care majoritatea sunt minore, fără de consistență ori forță.

Timpul este singura noastră resursă de neînlocuit, nu poate fi cumpărat, dar poate fi dăruit, risipit sau pierdut. Pentru că este limitat, nu putem trăi totul. Nu putem nici măcar gândi totul. Putem însă, prin lectură, să trăim și alte vieți, putem parcurge drumuri ale gândirii pe care niciodată nu am fi mers neînsoțiți. Dar nici măcar de citit nu putem să citim totul. De aceea este crucială întâlnirea cu cărțile bune la momentele adecvate.

Cărțile ne îmbogățesc fibra umană, ne scot din cercul strâmt al propriilor noastre limite și ne ghidează înspre o cunoaștere care nu se seme­țește, ci, dimpotrivă, se smerește în fața mărilor de necunoscut care o înconjoară.

În creștinism, cartea a avut un rol privilegiat. Cuvintele Domnului, gravate mai întâi în memoria colectivă a primelor comunități creștine, s-au fixat în scris prin câțiva expo­nenți ai acestora, ghidați delicat de Duhul Sfânt. Intrarea Domnului în istorie a lăsat în urma ei nu o carte, ci o bibliotecă, Biblia. Apoi această bibliotecă a dat naștere altora, în care s-a fixat o parte din Tradiția Bisericii. Biblioteci care documentează memoria trecerii transfiguratoare a creștinismului prin lume.

Atitudinile monahale față de carte sunt variate. În Patericul egiptean vedem monahi criticați pentru că banii blocați în cărți ar putea să facă mai mult bine umplând burțile înfometate ale săracilor. În același timp însă, în mănăstiri înfloresc scriptoriile, se copiază cărți și se scriu altele.

Cuvintele evanescente ale marilor bătrâni se prind în scris. Uneori cu o frenezie de colecționar sau cu pasiunea unor cronicari. Creștinismul schimbă lumea, iar cărțile documentează pașii acestei schimbări.

În biografia Sfântului Siluan ­Athonitul, ucenicul său, Sfântul Sofronie, amintește o scenă. Un cercetător occidental ajunge la ­Athos și se miră că monahii citesc cărți și autori dificili din literatura patristică. Părea de necrezut că oameni „nespecializați” înțeleg texte solicitante, criptice, inaccesibile. Răspunsul bătrânului mută discu­ția un pas mai departe. Zice că acești monahi nu doar că citesc scrierile marilor părinți, dar, dacă s-ar întâmpla să dispară toate cărțile lor, ei le-ar putea reconstitui din propria experiență.

Adică lumea interioară a marilor părinți este în mod fundamental aceeași în care monahii trăiesc pe mai departe. Există continuitate între unii și ceilalți, o continuitate organică, fără rupturi și zdruncinări.

Citești pentru a interioriza selectiv. A făcut carieră imaginea folosită de Sfântul Vasile cel Mare, care zice că tinerii trebuie să culeagă învăță­tura din cărți ca o albină care alege florile cele bune.

Lectura, ca și hrana, este o chesti­une ce ține de gust. Cum nu trebuie să mănânci un cazan întreg de mâncare ca să îți dai seama că nu îți place, la fel nu trebuie să termini cu încăpățânare o carte începută doar pentru a înțelege că nu îți place sau nu îți este de folos.

Dar gusturile nu sunt date de la bun început și neschimbabile. Gusturile se educă, iar în materie de lectură acest lucru este esențial. Marile cărți sunt foarte adesea nedigerabile pentru spiritul grăbit și neatent. Există o barieră care le face inaccesibile fără efort. Dar efortul bine dozat în timp deschide în cele din urmă marile cărți, în care odihnesc marile spirite.