Lectura și bucuriile ei

Cititul este o îndeletnicire fascinantă și chiar necesară, per­mițându-ți să că­lătorești în timp și spațiu, să cunoști oameni, locuri, culturi, fapte, tradiții, evenimente istorice, frumuseți spirituale ori geografice. Multe alte abilități le capeți transformând lectura într-o îndeletnicire cotidiană: să lucrezi disciplinat, concentrat, încrezător, cu o memorie sclipitoare, creativ, dornic de cu­noaș­tere, să învingi monotonia.

În sfârșit, vacanța mare! Poverile și emoțiile examenelor se apropie de epilog. Detașați, studenții și elevii își încep bine-meritata perioadă estivală de relaxare, de refacere în vederea următorului an școlar. Cred că mă găsesc în asentimentul tuturora că fiecare, la vârsta copilăriei, vedeam în vacanța de vară o binecuvântată perioadă a anului, a despovărării de programul școlar: teme, ore de curs, emoții, lecții de făcut, lecturi planificate, inepuizabile probleme de matematică, chinuitoare exerciții de fizică ori chimie. Vacanța ne aducea, unora dintre noi, fascinația taberelor la mare, excursiilor ori expedițiilor montane, dar și reîntâlnirea cu lumea fascinantă a cărților. Nu am să uit niciodată aceste bucurii oferite de buna mea profesoară de biologie, doamna Cecilia Ciumașu; dumneaei mi-a dezvăluit tainele muntelui, cu ape învolburate ce sar din stâncă în stâncă, grăbite să ajungă în locuri line, cu soarele blând înmuindu-şi razele în luciul lor feeric. Nouă, țâncilor veniți dintr-un sat de câmpie, totul ni se părea ca de poveste. Îndeosebi seara, când ne adunam împrejurul ceaunului pus pe câteva lespezi culese de prin cine știe ce tihărăi, în care iscusita noastră profesoară ne gătea, noi, băieții, trebuind să hrănim focul cu vreascuri și cetină uscată, totul căpăta alură de basm. Flăcările pâlpâiau agale în vatra ad-hoc încropită, împrăștiind un fum leneș ce ne îmbia spre somn, în timp ce întunericul mușca din lumina palidă a serii. După masă începeau cântările, concursurile, povețele profesoarei, jocurile noastre hazlii, dar nu de puţine ori și program de citit. Îmi aduc aminte că, pe lângă cele strict necesare, în rucsac puneam numaidecât și-o carte. Ce frumoasă mi se părea întâlnirea cu eroii unui roman după o zi de hoinărit potecile umbroase ale muntelui!

Un înțelept considera lectura un „viciu” nepedepsit. Cunosc persoane ce și-au făcut din aceasta un modus vivendi, o obsesie, o dependență. Ba uneori chiar merg și-și amanetează valorile de prin casă doar ca să-și achiziționeze noi apariții ori le duc pe cele „vechi” la anticariate, schimbându-le cu altele. Nu știu dacă perspectiva lor este una sănătoasă, dar, din multiple motive, m-am convins de necesitatea cititului zilnic, cu precădere la vârstă fragedă, când ne formăm o mare parte din deprinderile vieții. Lectura te „obligă” să-ți folosești gândirea, imaginația, pe când televizorul, filmul turnat după o carte, îți oferă o imagine de multe ori distorsionată a firului poveștii.

Astăzi rafturile librăriilor sunt ticsite cu noi și noi apariții. Trăim într-o lume a consumismului, flagel ajuns și în lumea cărților; nu există zi, cred, în care pe plan mondial să nu se tipărească o puzderie de titluri: cărți, albume, ziare, reviste, broșuri etc. Toate ne bat la ușa sufletelor, îndemnându-ne să le parcurgem, să nu le trecem cu vederea. Din păcate, cu cât mai numeroase, cu atât ne limitează timpul de care dispunem spre a le citi ori frunzări. De aceea se impune o selectare a lor, urmărind în primul rând informarea, dar și formarea noastră ca oameni, însă mai cu seamă ca viitori locatari ai Împărăției cerurilor. Când efectuezi selecția just, definindu-ţi precis scopul, cititul se preschimbă într-o îndeletnicire fascinantă și chiar necesară, permițându-ți să călătoreşti în timp și spațiu, să cunoști oameni, locuri, culturi, fapte, tradiții, evenimente istorice, frumuseți spirituale ori geografice. Multe alte abilităţi le capeţi astfel: să lucrezi disciplinat, concentrat, încrezător, cu o memorie sclipitoare, creativ, dornic de cunoaștere, să învingi monotonia.

„Bine, bine”, vor zice unii, „dar cum rămâne cu îndelung trâm­bițata socializare?! Citind nu te însingurezi, nu te izolezi de prieteni, familie?” S-ar părea că da! Cufunzându-te în paginile căr­ților, rişti să nu observi cele din jurul tău, să te „deconectezi” de la realitățile vieții cotidiene. Vă închipuiți lesne că avem de-a face doar cu niște supoziții. Dacă lectura nu se transformă într-o obsesie, poți fi pe deplin prezent, chiar mai activ la cele ce te înconjoară, căci tocmai am înșiruit o serie de calități pe care omul, după afirmațiile psihologilor, le dobândește prin intermediul frumoasei îndeletniciri. Ce-i drept, lectura - act individual - poate constitui un refugiu, nu încape îndoială! Ea te „răpeşte” câtăva vreme dintre cei apropiați, dar de ce să nu recunoaștem că avem nevoie de asemenea momente, perioade de repliere asupra eului, de autoevaluare a rostului și rolului nostru în lume? Aşadar, întovărășirea cu textul cărților nu înseamnă izolare, ci o reflecție atentă asupra realităţii, a raportării noastre la ea. Sadoveanu cugeta foarte frumos în acest sens: „Cărțile ne sunt prieteni statornici. Ne sunt sfetnici și nu ne contrazic. Cele care ne plac devin urne pline de amintiri. Cartea a fost pentru mine mângâierea vieții. M-am însoțit cu ea și cu pustia și am ajuns la liniște și înțelepciune”.

Nădăjduind că aţi primit rândurile mele ca pe o pledoarie în favoarea cititului, sper să vă strecurați în bagajul de vacanță și un volum, care să vă devină un nemincinos prieten. Lectură plăcută!