Lentila cea izvoditoare a mirabilului lumii

Fotografia a reprezentat nu doar una dintre epocalele descoperiri ale secolului al XIX-lea, ci și miraculoasa posibilitate pusă la îndemâna omului de a eterniza imagini cu fidelitate, cu sentimentul că timpul nu se mistuie, ci dăinuie nemărginit. Inventarea din 1839 a dagherotipului de francezul Daguerre se bizuise pe o la fel de prețioasă contribuție din vremurile antice ale lui Aristotel, când se constatase că realitatea se poate reflecta răsturnată într-o cutie, căreia i s-a rostuit o gaură ca o pupilă. Izbânda tehnică din veacul cu pricina, cea a imortalizării pe o placă metalică acoperită cu halogenură de argint a imaginii astfel capturate, a uimit și fericit omenirea. Amintirile se întrupau și deveneau testimonii de mare preț. Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Timpul, inventivitatea umană febrilă au scos la lumină nu doar valoarea de document a fotografiei, ci și resursele sale uriașe de expresivitate și de citire a lumii în duhul și frumusețea sa unică. Concomitent cu progresele tehnice uluitoare pe acest tărâm, ce au oferit fiecărui pământean dornic posibilitatea de a fotografia realitatea înconjurătoare și pe el însuși cu un telefon mobil dotat cu o cameră, s-a deschis un nou orizont al fotografiei, cel artistic. Mânuitorii aparatului, cu har și vibrație artistică, și-au dat seama că au la dispoziție un instrument care poate izvodi mirabilul, adică arta, jocul cu realitatea și iluziile. Mintea și simțirea acestor semeni ai noștri, cu o chemare artistică, trecută prin fermecata lentilă a ochiului uman și apoi prin cea fabuloasă a aparatului foto, pot restitui într-un chip nou splendorile universului, și acum și cele ale altor universuri, cele cosmice, într-o gamă parcă necuprinsă a expresivității genuine. Așa s-a petrecut treptat, treptat, pasul de la meșteșug la creație artistică în fotografie, care a căpătat drept de ședere în cetatea artelor. Breslele artistice și-au deschis în cele din urmă, după reticențe nu puține, porțile pentru artiștii fotografi. Cei care au reușit între primii această biruință au fost basarabenii, prin unul dintre exponenții de virtuozitate ai fotografiei artistice, Mihai Potârniche, ales conducătorul noii secții create de artă fotografică din cadrul Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova. O acceptare târzie, dar binemeritată de cei care au demonstrat cu fapte că sunt promotorii unei noi modalități de expresie artistică, cu o poetică a ei particulară, născută dintr-o fericită conjuncție a mai multor componente de limbaj artistic cu abilitățile tehnice. E vorba de elemente ce țin de instrumentarul poeziei, prozei, picturii, graficii, sculpturii, muzicii, filmului. Printr-o alchimie subtilă și spectaculoasă s-a produs fuziunea și s-a născut un stil caracteristic artei fotografice, prin care lumea e surprinsă în minunăția ei văzută și nevăzută.

Am reflectat la toate aceste adevăruri privind fotografiile unor străluciți fotografi de pe tot mapamondul, între care se regăsesc cu locul lor distinct și români ca Ion Miclea, Aurelian Mihailopol, Mihai Potârniche, spre a cita doar câteva nume. Meșterii aceștia au țesut din fire de lumină și de suflet priveliști de o splendoare nepereche. Ei nu și-au închipuit ceea ce ne redau în fotografii, ci au înfățișat lumea așa cum era. Ochiul lor, fereastra vrăjită prin care privesc și percep realitatea, ne arată ceea ce noi în mod obișnuit nu vedem, comori pe lângă care trecem indiferenți. Au priceperea de a ne lua ceața de pe ochi și a ne aduce ofrande.

În această galerie de creatori, care ne repovestesc lumea cu al lor șirag de imagini mitice, se înscrie și artistul fotograf Eugen Harasim. Inginerul electrotehnist, stăpânind bagajul tehnic al fotografiatului, de care a fost atras din junețe, a simțit nevoia lăuntrică, dedicându-se acestei îndeletniciri desfătătoare, să nu se oprească la receptarea rece, glacială, cum se întâmplă îndeobște. Firea lui, fremătând în fața frumuseților înconjurătoare, dublată de capacitatea de a le adulmeca în cuibarul lor cel tainic, l-a îndreptat spre revelarea acestor zăcăminte inestimabile. Le-a explorat și le-a exploatat. Săgeată cu ochiul în căutarea sublimului oriunde s-ar afla și izbutește să dea de „corola de minuni a lumii”. Pasul spre actul artistic în fotografierea realității a căpătat elanuri sporite, cele de care avea trebuință spre a se exprima pe deplin, odată cu întâlnirea cu o artistă plastică de rafinată expresiune, cadru didactic universitar în artele frumoase, pictorița Zamfira Bârzu, care i-a devenit tovarășă de viață. Ca printr-o benefică contagiune din acel moment Eugen Harasim a așezat în panoplia sa de artist lângă îndemânarea de a cadra și decupa original, de a-și imagina istorii în alb și negru, ori color, și valorile plasticității, ce împodobesc atât peisajele sale fotografice, instantaneele cu oameni, precum și portretele. Fiecare fotografie a sa din aceste „Grafisme” capătă valențe de veritabil tablou pictural. Titlurile ce le însoțesc sunt, la rându-le, grăitoare: „Ecce Homo”, „Rugăciune”, „Muntele de pe fundul mării”, „Duh”, „Libertate”, „Direcția cea bună”, „Umbre” și așa mai departe. Fotografiile vorbesc de la sine, mustesc de tâlcuri, au aură poetică, sunt unele chiar metafore, balade, psalmi. Calitățile artistice, tușele mătăsoase, umbririle și iluminările pline de sugestii, ce izvorăsc din ochiul magic al aparatului de fotografiat, înveș­mântează un mesaj manifest, puternic. Accederea la pragul artistic se produce tocmai prin reflecție și știința punerii acesteia în cadrele fotografice. E vorba de o situare într-un inefabil plan al transfigurării și nu rareori al meta­realității. Fotografiile sale astfel concepute cuceresc. Eugen Harasim, cel care și-a început călătoria de căutător de comori cu aparatul de fotografiat ca ucenic ascultător al lui Mihai Potârniche, este azi demn de a se socoti membru cu drepturi depline al acestei nobile confrerii artistice. „Grafismele” sale, etalate în acest album, recompun realist și fantast, epic și poetic, cu sonorități muzicale și cu tăceri prelungi de contemplator, un univers fascinant, adesea măreț, ce ni se dezvăluie inedit și cu grația ingenuității.