Libertatea lui Șigaliov

Cred că în viața noastră cotidiană libertate este cuvântul cel mai des invocat și cel mai iubit, mai iubit chiar decât iubirea! Da, asta pentru că suntem neputincioși în a iubi până la capăt, întrucât iubirea presupune și o anumită jertfă și, de aceea, chiar iubind pe cineva, la un moment dat dorim să fim iarăși liberi. Totuși, în ciuda deformărilor pe care le suferă libertatea în existența oamenilor, nu trebuie să uităm că vorbim aici despre trăsătura distinctivă a chipului lui Dumnezeu în om, pe care Ziditorul o respectă până în punctul în care individul I se pune împotrivă, chiar până acolo unde acesta alege liber iadul.

În faimosul roman „Demonii” al lui F.M. Dostoievski apare, în unul dintre capitole, un personaj pasager, pe nume Șigaliov, dar care are un rol extrem de important în economia romanului, deoarece el e nimeni altul decât doctrinarul revoluționarilor demonizați. La una dintre întâlnirile conspirative ale grupului de revoluționari, Șigaliov va da citire planului său de conducere a societății, care, potrivit concepției sale, „va porni de la o libertate totală și va sfârși într-o tiranie totală. Aceasta este concluzia și alta nu poate fi”, a încheiat Șigaliov foarte convins.

Mărturisesc că la prima lectură a romanului amintit nu am înțeles ce vrea să spună Dostoievski prin gura acestui personaj, dar am intuit că fraza ascunde un adevăr, la care încă nu am acces, dar care cândva mi se va lămuri. Și înclin să cred că această misterioasă sentință a lui Șigaliov se descoperă acum sub ochii noștri, așa cum s-a descoperit și în vremea trecutului regim comunist. Postulatul lui Șigaliov reprezintă un tipar istoric, care revelează faptul că excesul de libertate duce în cele din urmă, ca o consecință logică, la o altfel de dictatură...

Vă amintiți probabil vremurile de după Revoluția din 1989, la senzația de eliberare, la setea de libertate care anima întreaga noastră societate. Însă această dorință puternică de libertate, care fusese oprimată în comunism, a fost lăsată apoi fără nici o disciplină, fără vreo rațiune conducătoare. De aceea, odată cu trecerea timpului, a ajuns să se exprime în forme din ce în ce mai aberante, până la îmbrățișarea păcatului sub formele sale cele mai iraționale. Însă legea morală arată - iar asta în toate epocile istorice! - că libertatea folosită spre păcat duce în cele din urmă la robie, întrucât omul alege liber să fie stăpânit de patimi. Și am văzut, cu siguranță, oameni stăpâniți de o anumită patimă, care se dezumanizează, adică își pierd libertatea de persoană creată după chipul lui Dumnezeu.

Acest lucru îl putem constata astăzi la nivelul întregii societăți, ba chiar al întregii lumi. Libertatea pe care am folosit-o avortând pruncii, păcătuind împotriva firii, defăimând căsătoria firească, spunând bărbatului femeie și invers și, în general, de a sfida rațiunea și bunul-simț și de a spune albului negru și invers (cf. Isaia 5, 20), s-a întors împotriva noastră.

Aceasta este explicația simplă, verificabilă istoric, a motivului pentru care în lumea actuală mersul societății se îndreaptă spre o restrângere tot mai evidentă a libertăților personale, ba chiar pe alocuri spre tiranie.